Sport

Reprezentanţi ai CS Farul Constanţa Mariana Dumitrache şi Florin Bejenariu, câte trei medalii de aur la Naţionalele de haltere (galerie foto)

Municipiul Arad a găzduit faza finală a Campionatului Naţional de seniori la haltere şi concursul speranţelor olimpice (juniori III), în care s-au întrecut sportivi şi sportive cu vârsta cuprinsă între nouă şi 12 ani.
 
Cele mai bune rezultate ale Constanţei la seniori au fost obţinute de Mariana Dumitrache şi Florin Bejenariu, de la CS Farul, care au obţinut medalii de aur la ambele stiluri (aruncat şi smuls) şi la total. Pregătită de Angheluş Beşleagă, Mariana Dumitrache a concurat la categoria 75 kg şi s-a impus fără probleme. Sportiva a participat recent la Jocurile Mondiale Universitare de la Taipei, unde a ocupat locul nouă, iar evoluţia sa de la această competiţie a fost lăudată în Biroul Federal al Federaţiei Române de Haltere.
 
Florin Bejenariu (antrenor, Aurel Tătaru) a concurat la Arad la categoria 85 kilograme şi a avut şi el o evoluţie foarte bună. La Naţionalele de seniori, Aurel Tătaru i-a mai avut în concurs pe fariştii Adrian Roşu (categ. +105 kg) - o medalie de argint şi două de bronz, Alin Olteanu (categ. 85 kg) - trei medalii de bronz şi Alexandru Paliciuc (17 ani, categ. 105 kg) - locul patru. Şi în întrecerea speranţelor olimpice elevii lui Aurel Tătaru au obţinut clasări înalte: Ştefania Ion (categ. 36 kg) - locul 2, Daniel Pândaru (categ. 36 kg) - 2, Marian Bojan - Baltă (categ. 50 kg) - 4, David Ichim (categ. 32 kg) - 5 şi Fabian Stanca (categ. 36 kg) - 5.
 
În afară de Mariana Dumitrache, Angheluş Beşleagă a avut la Arad încă două sportive care au luat medalii la Naţionalele de seniori (câte trei de bronz): Laura Mihai (CS Farul, categ. 90 kg) şi Iulia Mocanu (CS Farul, categ. +90 kg). Şi el sportiv al lui Angheluş Beşleagă, a concurat şi cadetul Ionuţ Arsu (categ. 69 kg, antrenor - Angheluş Beşleagă), care a ocupat locul zece. La speranţele olimpice, Vlăduţ Matei (CS Farul, antrenor - Angheluş Beşleagă) a încheiat concursul pe locul trei la categoria 32 kg, în vreme ce reprezentanţii LPS „Nicolae Rotaru“ Constanţa pregătiţi de Angheluş Beşleagă au evoluat toţi la categoria +56 kg, ocupând poziţiile: George Beşleagă - 7, Alexandru Roşu - 8 şi Alexandru Bălan - 9.
 
Sursa foto: Facebook 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Mariana Dumitrache şi Florin Bejenariu, câte trei medalii de aur la Naţionalele de haltere (galerie foto)

12 Aug 2017 1031

Florin Bejenariu şi Mariana Dumitrache au câştigat Cupa României la haltere (galerie foto)

22 May 2017 497

Mariana Dumitrache a cucerit Cupa României Halterofila Bianca Dumitrescu, recorduri personale la Campionatul Mondial (galerie foto)

25 Apr 2017 5553

Proiect de hotărâre Premiere de la bugetul local pentru sportivi şi antrenori de la CS Farul Constanţa (documente)

27 Jan 2017 1981

Reprezentanţi ai CS Farul Constanţa Florin Bejenariu şi Mariana Dumitrache, aproape de podium la Europenele de haltere (galerie foto)

15 Dec 2016 1474

Cupa României pentru halterofila Mariana Dumitrache (galerie foto)

14 May 2016 2100

Halterofila Mariana Dumitrache a câştigat Cupa României (galerie foto)

19 Mar 2016 1275

Campioană la toate vârstele În acest an, halterofila Alexandra Dumitrescu a cucerit 14 medalii de aur şi una de argint (galerie foto)

27 Oct 2015 826

Mariana Dumitrache, trei medalii la Europenele de haltere (galerie foto)

08 Oct 2015 755

Halterofile de succes Mariana Dumitrache şi Alexandra Dumitrescu au câştigat Cupa României (galerie foto)

16 May 2015 1443

Halterofila Mariana Dumitrache, de la Farul Constanţa, fără rivale la turul Naţionalelor (galerie foto + video)

28 Apr 2015 664

Medalii pentru CS Farul la Naţionale Halterofila Mariana Dumitrache, din Constanţa, amintiri de neuitat din Thailanda (galerie foto)

09 Dec 2014 1091

CS Farul Constanţa, aproape de podium Halterofila Mariana Dumitrache a ratat locul trei la Campionatul European

27 Nov 2014 1166

A ajuns în Cipru Halterofila Mariana Dumitrache, din Constanţa, concurează la Campionatul European

21 Nov 2014 1471

Rezultate foarte bune pentru CS Farul la haltere Mariana Dumitrache şi Alexandra Dumitrescu au cucerit Cupa României

06 Sep 2014 1729

Costumaţie inedită, în Munţii Bucegi, pentru antrenorul Angheluş Beşleagă, din Constanţa (galerie foto)

11 Jul 2014 1178

În 2014, la Constanţa va avea loc un Campionat Naţional de cadeţi

15 Jan 2014 1478

Unui antrenor constănţean i s-a propus să preia echipa naţională

16 Nov 2013 1367

CS Farul a obţinut primele trei medalii la Naţionalele de haltere

15 Nov 2013 1482

Este triplă campioană europeană O sportivă cadetă din Constanţa, propusă la lotul olimpic de senioare

14 Nov 2013 1135

Are o forţă herculeană, cu care îi concurează pe băieţi Halterofilă constănţeană, pe post de bodyguard (galerie foto)

20 Aug 2013 2226

Medalii pentru halterofilii constănțeni la Naționalele de juniori

16 Aug 2013 1179

Aflate la recuperare, au primit o vizită inedită Patru halterofile constănţene joacă în „Lacul lebedelor" (galerie foto + video)

11 Dec 2012 2513

Îşi rup de la gură ca să-şi sprijine familiile sărmane Ce secrete tulburătoare ascund în suflete campioanele Constanţei (galerie foto)

24 Nov 2012 2382

18 medalii la Naţionale Pentru constănţeni, poverile de la haltere nu sunt grele deloc

20 Nov 2012 1148

18 medalii pentru Clubul Sportiv Farul la Naţionalele de haltere

19 Nov 2012 1317

Două medalii la Naționalele de haltere și pentru Mariana Dumitrache

18 Oct 2012 1183

Halterofila constănțeană Laura Pricop a devenit triplă campioană națională fără a se forța

18 Oct 2012 1862

Laura Pricop, trei medalii de aur la Naţionalele de haltere

17 Oct 2012 996

Două halterofile constănţene concurează astăzi la Naţionale

16 Oct 2012 1729

Trei medalii de aur la haltere în vitrina CS Farul

28 Sep 2012 634

Constanţa are o nouă triplă campioană naţională la haltere

27 Sep 2012 706

Halterofilul constănţean Marius Bechea evoluează astăzi la Naţionale

26 Sep 2012 548

Potrivit unor surse Mariana Mircea, îndepărtată de la conducerea PSD Cernavodă

12 Jun 2012 1088

Lista membrilor BPJ al Consiliului organizaţiei Judeţene a PSD Constanţa

08 Sep 2010 2011

Geoana nu mai are sustinere la Constanta

25 Jan 2010 1175

Laurentiu Marin, noul director al DADL

30 Jan 2009 1167

Sfanta Parascheva cu pelerini, lideri si candidati PSD

15 Oct 2008 533

Cu cinci voturi impotriva, Mazare a fost ales presedintele PSD

09 Apr 2005 488