Sârbii de la Rad Belgrad l-au băgat în ghips pe un fotbalist de la Viitorul (galerie foto)

viitorul.jpgMijlocaşul Claudiu Herea, de la FC Viitorul, s-a accidentat serios în partida amicală cu FK Rad Belgrad. Un adversar l-a călcat pe mână, provocându-i o fisură la braţul drept. Fotbalistul poartă acum ghips, pentru cel puţin o săptămână, urmând un program special sub supravegherea fizioterapeutului Paul Ciocănescu. Ieri dimineaţă, cei doi au efectuat o şedinţă de recuperare.

Alţi doi jucători care acuză probleme de sănătate după partida cu Rad sunt Florin Tănase şi Boban Nikolov. Primul acuză o problemă la unul dintre degetele piciorului drept, în vreme ce Nikolov se confruntă cu mici dureri la genunchiul stâng. Ambii au fost menajaţi ieri dimineaţă, lucrând doar în sala de forţă.

Restul fotbaliştilor au revenit la programul obişnuit, cu două şedinţe de pregătire pe zi, după amicalul cu sârbii. Ieri, jucătorii pregătiţi de Cătălin Anghel au început ziua cu lucru în sala de forţă, continuând pe teren cu un antrenament predominant fizic, sub coordonarea preparatorului fizic Ciprian Prună. După-amiază, sesiunea de pregătire a avut caracter tehnico-tactic. Viitorul susţine următorul meci amical joi, 31 ianuarie, contra echipei RNK Split (locul şase în prima ligă din Croaţia).

Sursa foto: Academia Hagi


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Studiu Pericolul din spatele cumpărăturilor online

04 May 2024 477

Decizie CNSC O licitație organizată de Drumuri Județene Constanța SA, contestată de Almatar Trans SRL

04 May 2024 462

„Cu 2MAI puțini“, acțiune în memoria tinerilor pieriți în tragedia de la 2 Mai, în Vama Veche

02 May 2024 517

LIVE VIDEO+TEXT Ședință CLM Constanța. Aleșii locali au aprobat vânzarea mai multor terenuri și documentații tehnico-economice pentru viitoare investiții (DOCUMENTE+VIDEO)

26 Apr 2024 873

Ședința CLM Constanța Aprobarea PUZ-ului pentru teritoriul delimitat de bd. Alexandru Lăpuşneanu, str. Farului și str. Salcâmilor. pe ordinea de zi (DOCUMENT)

24 Apr 2024 561

Ședință CLM Constanța Prelungirea valabilităţii planului urbanistic de detaliu, în atenția consilierilor (DOCUMENT)

24 Apr 2024 491

Noi proiecte incluse pe ordinea de zi a ședinței Consiliul Local! Printre acestea, stabilirea preţului energiei termice și subvenția acordată populației după data de 1 aprilie 2024

24 Apr 2024 372

Cum să te relaxezi și să-ți încarci bateriile online după o zi lungă la muncă

24 Apr 2024 457

Aplicațiile Temu și Shein - metoda prin care păcălesc utilizatorii. ANPC atenționează

23 Apr 2024 784

Ședință CLM Constanța Mai multe terenuri din Constanța, în atenția consilierilor (DOCUMENT)

23 Apr 2024 506

Ședință CLM Constanța Situația unor terenuri din municipiul Constanța, în atenția consilierilor locali. Unde sunt situate(DOCUMENT)

23 Apr 2024 462

Ședință CLM Constanța Organizarea şi funcţionarea aparatului de specialitate al primarului municipiului Constanţa, în atenția consilierilor locali (DOCUMENT)

23 Apr 2024 438

Ședință CL Consilierii locali analizează casarea și valorificarea unor mijloace fixe ce aparțin municipiului Constanța (DOCUMENT)

22 Apr 2024 526

Ședință Consiliu Local Constanța Proiect de hotărâre privind aprobarea sistării stării de indiviziune cu sultă asupra unui imobil teren de pe strada Avram Iancu (DOCUMENT)

22 Apr 2024 522

Ședință CL Chițac cere revocarea dreptului de administrare al Administrației Fondului Imobiliar SRL asupra pistei de roleri și skateri din Parcul Tăbăcărie (DOCUMENT)

22 Apr 2024 561