Sezon de exceptie pentru echipele Constantei (II)

De-a lungul timpului, formatiile de pe litoral care activau in cadrul diverselor discipline sportive au reusit sa cucereasca mai multe titluri nationale si Cupe ale Romaniei. O ascensiune fulminanta s-a consemnat in ceea ce priveste evolutia cluburilor din sportul de la semicerc.Campioni si detinatori ai Cupei RomanieiDupa decenii in care a "batut la usa" inaltei performante, handbalul constantean a reusit sa se impuna pe plan national in ultimii cinci ani ca o reala forta. Fosta echipa de handbal masculin, Hidrotehnica a devenit mai intai HC Constanta, grupare care in premiera avea sa intre in elita, prinzand un loc in cupele europene. Cu Ion Craciun pe banca, HC Constanta a evoluat in Challenge Cup si in EHF Cup, inregistrand performante deosebite la acea vreme. Gravele probleme financiare ale clubului au condus la reorganizarea acestuia, devenit in urma cu aproape trei ani HCM. Dupa plecarea lui Craciun, postul de antrenor principal a fost preluat de constanteanul Aihan Omer, fostul tehnician al campioanei Fibrex Naylon Savinesti. Echipa din Piatra Neamt s-a desfiintat si patru dintre fostii campioni (Tucanu, Paraianu, Timofte si Tase) l-au insotit pe Omer la formatia din Constanta. In scurt timp, la Constanta s-a format un team extrem de puternic, pregatit sa lupte de la egal cu orice echipa din Europa. In toamna anului 2003, HCM a ajuns pana in semifinalele Challenge Cup, faza din care a fost insa eliminata de francezii de la US Dunkerque. Desi venisera de ceva timp la Constanta, cei patru campioni ai Fibrexului nu au avut drept de joc in aceste faze superioare ale competitiei continentale. Tucanu si compania au prins insa returul intrecerii interne si in primavara lui 2004, HCM a adus primul titlu national pentru handbalul de la malul marii. In acelasi an, Stavrositu, Nicolae si ceilalti au facut o figura foarte frumoasa in Liga Campionilor, evoluand in grupele competitiei si reusind rezultate excelente. HCM a intrat in istoria handbalului international invingand cu scorul de 29-27 pe FC Barcelona, cea mai bogata si mai titrata formatie a Europei. Lipsa de experienta si-a spus insa la un moment dat cuvantul si HCM a esuat in incercarea de a trece de grupe. Invinsii Constantei, handbalistii Barcelonei au castigat apoi Liga Campionilor dar esecul inregistrat in fata jucatorilor lui Omer va ramane intotdeauna o pata neagra in palmaresul clubului catalan. In editia 2004/2005 a Ligii Nationale de handbal masculin, HCM a ratat castigarea celui de al doilea titlu dar s-a revansat intrand duminica trecuta in posesia Cupei Romaniei, trofeu care ii lipsea din vitrina. Dupa o binemeritata vacanta, HCM va aborda cu ambitie un nou sezon, urmarind atat obtinerea unui nou titlu, cat si realizarea unor performante in Cupa Cupelor.Lidera turuluiHandbalul feminin autohton a fost dominat in ultimul deceniu de echipe de traditie precum Oltchim Ramnicu Valcea, Silcotub Zalau sau Rapid CFR Bucuresti. Cand cele trei isi disputau suprematia, Hidrotehnica se lupta undeva la mijlocul clasamentului, sperand ca odata sa ajunga in elita. Dupa ce clubul a fost preluat de alti sponsori si a devenit CS Tomis, s-au schimbat imediat si obiectivele. Accederea pe un loc de cupele europene parea insa in vara anului trecut doar un vis nebun, pe care foarte putini il vedeau realizabil. Lupta pentru atingerea acestui tel nu s-a incheiat inca dar modul in care evolueaza in prezent Tomis (cu trei etape inainte de finele campionatului) ne indreptateste sa credem ca obiectivul va fi realizat fara probleme. Echipa pregatita de Dumitru Musi a reusit in acest sezon 16 victorii si o remiza, cedand doar in sase partide si se afla in acest moment pe locul patru, cu 33 de puncte. Tomis a avut un tur excelent, fiind lidera clasamentului timp de zece etape. Abia in acest al zecelea act, Tomis a pierdut primul meci (la Remin Deva). Formatia noastra se afla in continuare in frunte si are mari sanse ca in premiera, sa evolueze in cupele europene. Din echipa fac parte jucatoare in marea majoritate tinere, foarte talentate dar care au avut nevoie de jocuri pe prima scena, pentru a ajunge la capacitatea lor maxima. Un plus de valoare a fost adus prin sosirea la Tomis a experimentatei Mihaela Ignat a excelentei "portarite" Doina Avram dar mai ales a golgheterei Alina Petrache, o brasoveanca de 21 de ani care s-a impus ca vedeta gruparii de pe litoral. Petrache si colega sa Romona Vaduva au marcat in acest sezon aproape 300 din golurile Tomisului. O adevarata pepiniera a marilor talente, CS Tomis se poate lauda in acest moment si cu handbaliste de mare viitor precum Jerebie, Cristina Strungaru, Iovanescu, Mateescu sau Blebea.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Anunțul de ultimă oră al Poștei Române, referitor la pensii

03 May 2024 441

Cazul City Insurance SA - cel mai mare faliment din istoria recentă a României! Tribunalul București anunță noul termen

01 May 2024 395

Momente de senzație la Ziua Porților Deschise, pe Aeroportul „Delta Dunării“ Tulcea(Galerie FOTO)

26 Apr 2024 579

UPDATE Premieră la Constanța a documentarului "Nasty", care explorează viața și cariera legendarului sportiv Ilie Năstase (GALERIE FOTO + VIDEO)

26 Apr 2024 866

Editorial Justiția este oarbă și uneori cam lentă

26 Apr 2024 591

Baschet CSM Constanța a cedat dramatic în primul meci cu BC CSU Sibiu

25 Apr 2024 662

Petre Roman și Gelu Voican Voiculescu, puși sub acuzare în dosarul Mineriadei

25 Apr 2024 482

Artistul fenomen al momentului, Burna Boy, vine în premieră în România la Untold

25 Apr 2024 371

Dosarul Mineriada Gelu Voican Voiculescu, fost viceprim-ministru, a ajuns la Parchetul General! Ion Iliescu va fi audiat acasă

25 Apr 2024 607

Fostul premier Petre Roman pus din nou sub acuzare în dosarul Mineriadei din iunie 1990

25 Apr 2024 553

Ce performanță! După Cupa României, baschetbalistele de la CSM Constanța au câștigat și Liga Națională! Sunt campioanele României! (GALERIE FOTO + VIDEO)

23 Apr 2024 780

Evaluate la peste 400.000 euro Peste 63 hectare plantație viță de vie deținute de Premier Drinks SRL în Murfatlar și Poarta Alba, județul Constanța, scoase la licitație (DOCUMENT)

23 Apr 2024 775

MApN Acord de cooperare în domeniul apărării între România și Republica Coreea semnat, în premieră, la Seul

23 Apr 2024 259

Documentarul despre viața și cariera lui Ilie Năstase va rula în premieră la Constanța (GALERIE FOTO)

22 Apr 2024 447

Spectacolul în premieră „Scrisoarea unei necunoscute”, la Teatrul Jean Bart din Tulcea

20 Apr 2024 581