Simona Halep s-a calificat în optimi la Roland Garros. A învins-o pe Andrea Petkovic în două seturi, în al doilea impunându-se cu 6-0!

Tenismena din Constanța, Simona Halep, lider mondial în clasamentul WTA, o întâlnește astăzi în turul trei al turneului de Mare Şlem de la Roland Garros pe Andrea Petkovic (Germania, 107 WTA). Partida este transmisă în direct de Eurosport.
 
Jucătoarea din Constanţa conduce clar la duelurile directe, cu 7-1, singura victorie a lui Petkovic venind în primul meci dintre cele două, în anul 2009. De atunci, Simona a câştigat mereu, una dintre victorii venind şi în semifinale la Roland Garros, în 2014, atunci când Halep a disputat finala la întrecerea pariziană (meci pierdut în faţa Mariei Şarapova).
 
Simona Halep s-a calificat pentru meciul cu Petkovic după o victorie în două seturi, 6-3, 6-1, cu Taylor Townsend (SUA, 72 WTA), în vreme ce jucătoarea din Germania a trecut în disputa precedentă de Bethanie Mattek-Sands (SUA, 202 WTA), cu 6-0, 7-6.

UPDATE 2:

Jucătoarea din Constanța a câștigat și al doilea set, cu 6-0, și s-a calificat în optimile de finală, după un meci care a durat o oră și jumătate. Andrea Petkovic nu a mai făcut față în setul secund, după ce s-a accidentat la picior. 

În runda următoare, Simona se va duela cu Elise Mertens (Belgia, 16 WTA), care a trecut în 16-imi de Daria Gavrilova (Australia, 25 WTA) cu 6-3, 6-1.

UPDATE 1:

Simona Halep a câștigat primul set, cu scorul de 7-5, în mai puțin de oră de joc. 

Sursa foto: ZIUA de Constanța 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Primăria Constanța și-a dat acordul Costea Halep, unchiul tenismenei Simona Halep, construiește un bloc de opt etaje în zona Butoaie din Mamaia

02 May 2024 563

Simona Halep, acționar la Farul Constanța? Iată ce a răspuns Stere Halep

28 Apr 2024 1760

Simona Halep explică de ce nu va participa nici la turneul de la Madrid

21 Apr 2024 874

Mihai Covaliu, președintele COSR, despre ce șanse are Simona Halep să evolueze la Jocurile Olimpice Paris 2024

18 Apr 2024 604

Simona Halep nu va mai participa la turneul de la Oeiras. „Schimbare de planuri!“

11 Apr 2024 1175

Simona Halep, supusă unui nou control anti-doping

09 Apr 2024 922

Simona Halep a primit wild-card și pentru turneul de la Madrid

03 Apr 2024 1283

Pe ce loc în clasamentul mondial se află Simona Halep, după participarea la Miami Open

01 Apr 2024 895

Simona Halep ratează meciurile echipei naționale împotriva Ucrainei și participarea la Jocurile Olimpice de la Paris

30 Mar 2024 776

Simona Halep a revenit în țară de la Miami „Sunt bucuroasă că, din această carieră, am câștigat un om foarte valoros“

25 Mar 2024 1641

Editorial Ziua în care Simona Halep s-a bucurat din nou pe terenul de tenis

24 Mar 2024 887

Simona Halep, petrecere specială, în care au fost sărbătoriți Stere și Nicolae Halep

24 Mar 2024 4415

Simona Halep „Îl aştept pe Carlos Martinez să începem. Am fixat o perioadă de încercare“

21 Mar 2024 770

Simona Halep, revenire de bun augur în turnee. Cu set câștigat! „Această zi va rămâne foarte specială pentru mine“. Cine e noul antrenor

20 Mar 2024 1007

WTA Miami 2024 Simona Halep a câștigat setul întâi cu 6-1, dar a pierdut primul meci de la revenirea în turnee

20 Mar 2024 1622