„„Sperăm să facem o figură frumoasă în Liga 1” Tibor Selymeș, noul antrenor al Săgeții Năvodari (galerie foto)

Oficialii nou-promovatei în Liga 1 Săgeata Năvodari l-au prezentat, aseară, într-o conferință de presă desfășurată la sediul Primăriei Năvodari, pe noul antrenor principal, fostul internațional Tibor Selymeș. Acesta îi va avea ca secunzi pe Gabi Manu și pe Gică Butoiu, în vreme ce antrenor de portari va fi Florin Tene. Mihai Guliu va activa ca manager al echipei. „Sperăm să facem o figură frumoasă în Liga 1, iar Săgeata să fie o revelație a campionatului. Am sprijinit consistent echipa și o vom sprijini și în continuare. Năvodărenii merită fotbal de cel mai înalt nivel”, a declarat primarul orașului Năvodari, Nicolae Matei. La prezentarea lui Selymeș, care va avea ca obiectiv în sezonul 2013/2014 evitarea retrogradării, a fost prezentă, pe lângă viceprimarul Florin Chelaru, Alexandru Manu (președintele AS Săgeata), Nicu Babu sau Mihai Guliu, și Ana-Maria Prodan. În primă fază, aceasta nu va fi președintele echipei, însă va fi alături de Săgeata și o va ajuta și din calitatea sa de impresar. „Deocamdată, nu voi prelua conducerea echipei, dar, având o experiență bogată, voi ajuta prin aducerea a 12 jucători, pe care îi vom anunța în zilele următoare”, a spus Ana-Maria Prodan, soția antrenorului Stelei, Laurențiu Reghecampf. „Primul lucru și cel mai important e să formăm o echipă competitivă. În acest moment, nu putem să spunem cât de departe vom ajunge. Sper ca în primul an să ne situăm în prima parte a clasamentului, iar apoi și mai sus. Acesta este planul meu personal, chiar dacă obiectivul echipei în sezonul de debut în prima ligă e menținerea în campionat”, a declarat Tibor Selymeș. Bugetul echipei va fi de aproximativ două milioane de euro. Până când stadionul „Flacăra” din Năvodari va corespunde normelor Ligii 1, Săgeata va juca în campionat la Constanța, pe stadionul „Farul”. La finele săptămânii, echipa va pleca într-un prim cantonament, la Brașov, după care, de pe 1 iulie, dobrogenii vor efectua un stagiu centralizat de pregătire, în Austria, unde vor susține și cinci partide de verificare.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Studiu Pericolul din spatele cumpărăturilor online

04 May 2024 414

Decizie CNSC O licitație organizată de Drumuri Județene Constanța SA, contestată de Almatar Trans SRL

04 May 2024 417

„Cu 2MAI puțini“, acțiune în memoria tinerilor pieriți în tragedia de la 2 Mai, în Vama Veche

02 May 2024 514

LIVE VIDEO+TEXT Ședință CLM Constanța. Aleșii locali au aprobat vânzarea mai multor terenuri și documentații tehnico-economice pentru viitoare investiții (DOCUMENTE+VIDEO)

26 Apr 2024 871

Ședința CLM Constanța Aprobarea PUZ-ului pentru teritoriul delimitat de bd. Alexandru Lăpuşneanu, str. Farului și str. Salcâmilor. pe ordinea de zi (DOCUMENT)

24 Apr 2024 558

Ședință CLM Constanța Prelungirea valabilităţii planului urbanistic de detaliu, în atenția consilierilor (DOCUMENT)

24 Apr 2024 491

Noi proiecte incluse pe ordinea de zi a ședinței Consiliul Local! Printre acestea, stabilirea preţului energiei termice și subvenția acordată populației după data de 1 aprilie 2024

24 Apr 2024 372

Cum să te relaxezi și să-ți încarci bateriile online după o zi lungă la muncă

24 Apr 2024 454

Aplicațiile Temu și Shein - metoda prin care păcălesc utilizatorii. ANPC atenționează

23 Apr 2024 784

Ședință CLM Constanța Mai multe terenuri din Constanța, în atenția consilierilor (DOCUMENT)

23 Apr 2024 505

Ședință CLM Constanța Situația unor terenuri din municipiul Constanța, în atenția consilierilor locali. Unde sunt situate(DOCUMENT)

23 Apr 2024 461

Ședință CLM Constanța Organizarea şi funcţionarea aparatului de specialitate al primarului municipiului Constanţa, în atenția consilierilor locali (DOCUMENT)

23 Apr 2024 437

Ședință CL Consilierii locali analizează casarea și valorificarea unor mijloace fixe ce aparțin municipiului Constanța (DOCUMENT)

22 Apr 2024 526

Ședință Consiliu Local Constanța Proiect de hotărâre privind aprobarea sistării stării de indiviziune cu sultă asupra unui imobil teren de pe strada Avram Iancu (DOCUMENT)

22 Apr 2024 522

Ședință CL Chițac cere revocarea dreptului de administrare al Administrației Fondului Imobiliar SRL asupra pistei de roleri și skateri din Parcul Tăbăcărie (DOCUMENT)

22 Apr 2024 560