„Sunt fericită, acesta a fost obiectivul meu” Cu ce s-a ales Simona Halep în urma parcursului de la Australian Open

Aventura jucătoarei constănțene de tenis Simona Halep la Australian Open a luat sfârşit. Sportiva de 22 de ani, aflată pe locul 11 în clasamentul mondial şi cap de serie numărul 11 la Melbourne, s-a oprit în sferturi, fiind eliminată ieri dimineață de slovaca Dominika Cibulkova (24 de ani, nr. 24 WTA, a 20-a favorită în Australia). Cibulkova s-a impus uşor, scor 6-3, 6-0, în doar o oră, în faţa unei jucătoare care nu şi-a găsit ritmul, nu a putut trece peste emoţii, iar serviciul nu i-a funcţionat. „Am fost foarte nervoasă şi înainte de meci, şi în timpul confruntării. Nu prea am putut să joc, fiind dominată de emoţii. Nu am simţit mingea aproape deloc. Pe de altă parte, adversara mea a prins o zi foarte bună.

A avut lovituri puternice şi s-a mişcat rapid”, a spus Simona. Calificarea în sferturi reprezintă însă cea mai bună performanţă a sa de până acum la un turneu de Grand Slam, iar parcursul de la Australian Open îi va permite constănţencei să înceapă săptămâna viitoare pe locul zece în clasamentul WTA, urcând o poziţie faţă de ultima ierarhie. „Sunt fericită pentru acest sfert de finală. Acesta a fost obiectivul mea înaintea întrecerii. Nu vreau să mă mai gândesc la înfrângere. Voi mai avea posibilitatea să depăşesc sferturile în turnee de Grand Slam. Pentru aceasta însă trebuie să muncesc foarte mult şi să fiu pregătită la meciurile capitale”, a mai spus Simona Halep. În semifinale, Dominika Cibulkova o va întâlni pe Agnieszka Radwanska (Polonia, nr. 5), care a eliminat-o pe Victoria Azarenka (Belarus, nr. 2), scor 6-1, 5-7, 6-0. Celălalt meci din penultimul act este Eugenie Bouchard (Canada, nr. 30) - Na Li (China, nr. 4). Pentru calificarea în sferturi, Simona Halep va primi 270.000 de dolari australieni și 430 de puncte WTA.
 
În echipa de Cupă Davis a României
 
Jucătorul constănţean de tenis Horia Tecău a fost convocat de căpitanul nejucător Andrei Pavel în echipa de Cupa Davis a României, care va înfrunta Ucraina în primul tur al Grupei I, zona Euro-Africană. Din formaţia tricoloră mai fac parte Adrian Ungur, Victor Hănescu, Marius Copil şi Patrick Ciorcilă. Cele două echipe vor juca în perioada 31 ianuarie - 2 februarie, în Ucraina, la Dnepropetrovsk. Dacă va trece de formaţia ex-sovietică, România va întâlni în turul următor, pe teren propriu, între 4 şi 6 aprilie, Suedia, învingătoarea urmând a susţine apoi barajul de promovare în Grupa Mondială.
 
Sursa foto: Reuters
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Primăria Constanța și-a dat acordul Costea Halep, unchiul tenismenei Simona Halep, construiește un bloc de opt etaje în zona Butoaie din Mamaia

02 May 2024 709

Simona Halep, acționar la Farul Constanța? Iată ce a răspuns Stere Halep

28 Apr 2024 1806

Simona Halep explică de ce nu va participa nici la turneul de la Madrid

21 Apr 2024 885

Mihai Covaliu, președintele COSR, despre ce șanse are Simona Halep să evolueze la Jocurile Olimpice Paris 2024

18 Apr 2024 607

Simona Halep nu va mai participa la turneul de la Oeiras. „Schimbare de planuri!“

11 Apr 2024 1185

Simona Halep, supusă unui nou control anti-doping

09 Apr 2024 933

Simona Halep a primit wild-card și pentru turneul de la Madrid

03 Apr 2024 1297

Pe ce loc în clasamentul mondial se află Simona Halep, după participarea la Miami Open

01 Apr 2024 899

Simona Halep ratează meciurile echipei naționale împotriva Ucrainei și participarea la Jocurile Olimpice de la Paris

30 Mar 2024 780

Simona Halep a revenit în țară de la Miami „Sunt bucuroasă că, din această carieră, am câștigat un om foarte valoros“

25 Mar 2024 1644

Editorial Ziua în care Simona Halep s-a bucurat din nou pe terenul de tenis

24 Mar 2024 894

Simona Halep, petrecere specială, în care au fost sărbătoriți Stere și Nicolae Halep

24 Mar 2024 4424

Simona Halep „Îl aştept pe Carlos Martinez să începem. Am fixat o perioadă de încercare“

21 Mar 2024 772

Simona Halep, revenire de bun augur în turnee. Cu set câștigat! „Această zi va rămâne foarte specială pentru mine“. Cine e noul antrenor

20 Mar 2024 1009

WTA Miami 2024 Simona Halep a câștigat setul întâi cu 6-1, dar a pierdut primul meci de la revenirea în turnee

20 Mar 2024 1629