Titlul de la Montreal a urcat-o pe Simona Halep pe locul trei în clasamentul mondial



Titlul cucerit la Montreal, la simplu, al 14-lea din cariera sa, i-a adus Simonei Halep şi o urcare de două locuri în clasamentul mondial, constănţeanca de 24 de ani aflându-se acum pe podium, pe poziţia a treia!
 
În finală, Halep a dispus cu 7-6, 6-3 de Madison Keys, din SUA, a 12-a jucătoare a lumii. Pentru acest succes, Simona a fost recompensată cu 497.700 de dolari. A fost a 23-a victorie a celei mai bune jucătoare de tenis din România din ultimele 26 de partide în circuitul WTA, Halep mai impunându-se în acest an la turneele de la Madrid şi de la Bucureşti. Până acum în cariera sa, sportiva a cucerit două trofee Premier Mandatory (Madrid şi Indian Wells), iar la Roland Garros şi la Turneul Campioanelor a fost finalistă.
 
Clasamentul primelor zece jucătoare profesioniste arată astfel: 1. Serena Williams (SUA) - 8.300 puncte, 2. Angelique Kerber (Germania) - 6.745p, 3. Simona Halep (România) - 5.970p, 4. Garbine Muguruza (Spania) - 5.481p, 5. Agnieszka Radwanska (Polonia) - 5.340p, 6. Venus Williams (SUA) - 4.010p, 7. Victoria Azarenka (Belarus) - 3.761p, 8. Roberta Vinci (Italia) - 3.550p, 9. Madison Keys (SUA) - 3.455p, 10. Svetlana Kuznetsova (Rusia) - 3.060p.
 
Parcursul extraordinar de la Montreal a fost întregit de evoluţia de la dublu feminin, probă în care Simona a făcut pereche cu Monica Niculescu. Cele două românce au disputat finala, pe care au pierdut-o însă în faţa cuplului rus Ekaterina Makarova - Elena Vesnina, scor 3-6, 6-7. Meciul s-a disputat după finala susţinută de Simona la simplu!

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Simona Halep, acționar la Farul Constanța? Iată ce a răspuns Stere Halep

28 Apr 2024 1495

Simona Halep explică de ce nu va participa nici la turneul de la Madrid

21 Apr 2024 857

Mihai Covaliu, președintele COSR, despre ce șanse are Simona Halep să evolueze la Jocurile Olimpice Paris 2024

18 Apr 2024 584

Simona Halep nu va mai participa la turneul de la Oeiras. „Schimbare de planuri!“

11 Apr 2024 1158

Simona Halep, supusă unui nou control anti-doping

09 Apr 2024 909

Simona Halep a primit wild-card și pentru turneul de la Madrid

03 Apr 2024 1262

Pe ce loc în clasamentul mondial se află Simona Halep, după participarea la Miami Open

01 Apr 2024 884

Simona Halep ratează meciurile echipei naționale împotriva Ucrainei și participarea la Jocurile Olimpice de la Paris

30 Mar 2024 765

Simona Halep a revenit în țară de la Miami „Sunt bucuroasă că, din această carieră, am câștigat un om foarte valoros“

25 Mar 2024 1633

Editorial Ziua în care Simona Halep s-a bucurat din nou pe terenul de tenis

24 Mar 2024 872

Simona Halep, petrecere specială, în care au fost sărbătoriți Stere și Nicolae Halep

24 Mar 2024 4399

Simona Halep „Îl aştept pe Carlos Martinez să începem. Am fixat o perioadă de încercare“

21 Mar 2024 751

Simona Halep, revenire de bun augur în turnee. Cu set câștigat! „Această zi va rămâne foarte specială pentru mine“. Cine e noul antrenor

20 Mar 2024 995

WTA Miami 2024 Simona Halep a câștigat setul întâi cu 6-1, dar a pierdut primul meci de la revenirea în turnee

20 Mar 2024 1616

UPDATE Simona Halep și-a aflat adversara de la Miami!

18 Mar 2024 760