Știripesurse.ro Polonia, prima țară emergentă care revine pe piețele de obligațiuni. Urmează România

 
Polonia a devenit miercuri prima ţară emergentă care a revenit pe piaţa de eurobonduri după o pauză de cinci săptămâni, iar România intenţionează la lanseze şi ea o ofertă similară chiar în cursul acestei luni, transmite Bloomberg, potrivit știripesurse.ro
 
Polonia, cea mai mare economie din Europa de Est, a strâns miercuri un miliard de euro din vânzarea de obligaţiuni cu maturitatea la 9 septembrie 2025, la un randament de 1,592%. Este prima emisiunea de eurobonduri lansată după ce Slovenia a obţinut 300 milioane de euro în data de 30 iulie.
 
Secretarul de stat în Ministerul Finanţelor Publice (MFP), Enache Jiru, a declarat miercuri că România ar putea accesa şi ea pieţele financiare internaţionale, pentru prima dată în acest an, pentru o emisiune de un miliard de euro care este posibil să se deruleze chiar în cursul acestei luni.
 
„După pauza din timpul verii trebuie să fii printre primii emitenţi care absorb lichiditate de la investitorii care nu au făcut prea multe achiziţii în ultimele trei luni. Există riscul ca lichiditatea să dispară iar randamentele să crească când Fed va majora pentru prima dată dobânda de bază”, a declarat Lutz Roehmeyer, director la Landesbank Berlin Investment.
 
Un număr de 48 din cei 54 de economişti intervievaţi de Bloomberg News la finele lunii trecute cred că în septembrie Rezerva Federală americană va decide prima majorare a dobânzii de politică monetară de după 2006.
 
La începutul lunii iunie a acestui an, Diana Popescu, director general adjunct al Trezoreriei Statului, a anunţat că România ar putea lansa două emisiuni de obligaţiuni pe pieţele externe în toamna acestui an, în funcţie de conjunctura de pe pieţele internaţionale.
 
„Prima emisiune de eurobonduri ar putea avea o valoare de 1 - 1,5 miliarde de euro. Avem documentaţia gata, am selectat băncile, suntem pregătiţi de lansare, dar nu ne grăbim, aşteptăm un moment oportun în piaţă”, a explicat, în iunie, Diana Popescu.
 
Valoarea celei de-a doua emisiuni ar putea fi de circa 500 de milioane de euro, astfel încât Ministerul Finanţelor să se încadreze în planul de finanţare de 2 miliarde euro pe care şi l-a propus pentru acest an, sau ar putea depăşi această sumă dacă va include răscumpărări sau înlocuiri parţiale de emisiuni, a precizat Diana Popescu.
 
În 2014, România s-a împrumutat de pe pieţele externe de patru ori, strângând echivalentul a peste cinci miliarde de dolari din vânzarea de obligaţiuni pe 10 şi 30 de ani.

 
România beneficiază de un rating „Baa3” din partea Moody's şi de un calificativ „BBB minus” de la Standard & Poor's şi Fitch. 

Integral pe stiripesurse.ro


Sursa: stiripesurse.ro

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Profesorul univ. dr. habil. Andrzej Pastwa, Doctor Honoris Causa al Universității Ovidius Constanța (GALERIE FOTO)

12 Apr 2024 789

Cel mai complex exercițiu organizat și condus de Forțele Navale Române, Sea Shield 24”, în plină desfășurare (GALERIE FOTO)

12 Apr 2024 489

Universitatea „Ovidius” Constanța îi va decerna titlul de „Doctor Honoris Causa” lui Andrzej Pastwa, de la Universitatea de stat Silezia, din Polonia

11 Apr 2024 762

MApNExercițiul multinațional „Sea Shield 24”

08 Apr 2024 358

Exercițiu militar de amploare la Constanța! Peste 2000 de militari se vor antrena pe Marea Neagră (GALERIE FOTO+VIDEO)

08 Apr 2024 673

Militari din 12 țări participă la Constanța la exercițiul multinațional „Sea Shield 24”

05 Apr 2024 686

Baschet CSM Constanța a transferat-o pe Laura Miškinienė, jucătoare lituaniană de top

05 Apr 2024 785

Profesori de la Colegiul Național „Mircea cel Bătrân” Constanța, la un stagiu de instruire Erasmus în Grecia

01 Apr 2024 693

ANPC Loturi de pui provenite din Polonia și Ungaria au fost retrase de pe piaţă după ce s-a depistat salmonela

31 Mar 2024 548

MAEParticiparea secretarului de stat pentru afaceri strategice Ana Tinca la vernisajul expoziției organizate de Ambasada Republicii Polone la București, „Polonia – 25 de ani în NATO”

15 Mar 2024 499

Iohannis, declarație de presă pe tema NATO la ora 17.00

12 Mar 2024 524

MAE Atenționare de călătorie în Polonia din cauza protestelor fermierilor

28 Feb 2024 619

Autosanitarele Citroen aparținând Serviciului de Ambulanță Constanța, reparate de Inter Cars România SRL, controlată de o firmă din Polonia! (DOCUMENT)

11 Feb 2024 735

IPJ Bistrița-NăsăudAutoturism ce figura ca fiind sustras din Polonia, depistat de polițiștii din Bistrița-Năsăud

07 Feb 2024 404

Garda de Coastă, contract cu Omniasig Vienna Insurance Group SA, pentru asigurarea navelor! (DOCUMENT)

04 Feb 2024 703