Apel Umanitar Florin Dăescu are nevoie de ajutorul nostru

Florin Dăescu, din Drobeta Turnu Severin, este diagnosticat cu Bronșiectazie. Are 41 de ani, este dependent de oxigen din 2008 şi are recomandare de transplant pulmonar. 

În 2011 a fost foarte aproape  de şansa de a fi transplantat - Ministerul Sănătăţii a aprobat dosarul lui de obţinere de fonduri prin Ordinul 1011. Din păcate în 2011 clinica AKH Viena, pentru care se aprobase dosarul lui Florin, a decis în urma unui control, că nu poate fi realizat transplantul pulmonar, din cauza stării precare în care Florin se găsea (era foarte slab, cu muşchii atrofiaţi şi cu tratament recent pentru TBC).
Deşi ştia că odată respins de AKH nu se mai poate întoarce pentru o nouă încercare, Florin nu a abandonat lupta - a lucrat la tot ce spuseseră medicii austriaci că îi împiedică să îl accepte ca pacient eligibil. A făcut recuperare pentru a-şi reface musculatura, a luat în greutate.

Pentru prima dată medicii departamentului de transplant pulmonar AKH Viena au acceptat să consulte din nou un pacient respins în trecut . L-au invitat din nou la AKH pentru teste/ consult pretransplant, în data de 29 iulie 2014  trebuie să fie in Viena, la spitalul AKH.
Fiind dependent de oxigen, poate fi transportat doar cu ambulanţa, însoţit de medic. Până la data consultului de la Viena, trebuie să facă în România, la Bucureşti, toate investigaţiile solicitate de clinica austriacă. Pentru a realiza investigaţiile solicitate de clinica AKH, pentru a achita costurile de transport (salvarea) şi costurile pentru consultul şi testele de la Viena, Florin are nevoie de aproximativ 2000 de euro.
Aici este contul lui Florin unde se pot depune bănuți să îl ajutăm. Orice sumă este importantă! 
 
Florin a mai avut o programare la Viena în data de 1 Iulie, dar lipsa banilor a făcut să o amâne. Poate de această dată reuşeşte să ajungă pentru o încercare de care Viaţa lui depinde. Dacă nu face acest transplant, șansele lui de supraviețuire sunt foarte foarte mici! 
 
IBAN - RO29RNCB0462034622090001 -  Euro
IBAN - RO41RNCB0318034622090001 -  Ron
Titular - DAESCU FLORIN SEBASTIAN

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Papa Francisc cere eliberarea ostaticilor deținuți de Hamas și deplânge „situația umanitară disperată” din Gaza

25 Dec 2023 749

În Sibiu Persoane amendate usturător pentru apelarea la mila publicului, în mod fals

19 Dec 2023 712

Bărbatul care s-a înecat ieri la Costinești era cameraman la o televiziune din București

19 Aug 2023 4690

Mobilizare excelentă pentru tânărul polițist din Constanța. Banii pentru operație au fost strânși

24 Apr 2023 1277

Apel umanitar Un tânăr polițist din Constanța are nevoie de sprijinul nostru pentru a se bucura în continuare de viață

18 Apr 2023 5201

Universitatea Ovidius Constanța, în doliu! S-a stins din viață prodecanul Facultății de Litere, Ileana Jitaru

26 Jan 2023 5081

Apel Umanitar! Prodecanul Facultății de Litere din cadrul Universității Ovidius Constanța are nevoie de sânge. Unde se poate dona

20 Jan 2023 2043

Apel umanitar de Crăciun! Familia bărbatului decedat la semafor în Tomis 3 din Constanţa are nevoie de ajutor! Trei copii au rămas fără tată

25 Dec 2022 3056

Apel Umanitar! Alexandra Ghețea, corespondent Antena 3 CNN în Constanța, are nevoie URGENT de sange!

15 Dec 2022 3322

Constanța. „Fii tare, Iulică!“ Fotbalistul Iulian Voinea are nevoie de ajutor. Mesaje de susținere afișate la mai multe partide (GALERIE FOTO)

21 Sep 2022 1966

Apel umanitar „Vă implor cu lacrimi în ochi să mă ajutați!“

01 Sep 2022 2358

Apel Umanitar! Copilul unui militar din Constanța are nevoie de ajutorul nostru. „Rechinii albi luptă alături de tine!“

15 Jun 2022 1491

Apel umanitar! „Ne ajutați să îi redăm Lizei zâmbetul ei fermecător?“ O fetiță de cinci ani din Constanța are nevoie de ajutor

10 Jun 2022 1537

Apel umanitar! Motociclistul rănit grav în accidentul rutier produs între localitățile Eforie Nord și Eforie Sud are nevoie de sânge!

20 Mar 2022 11727

Apel umanitar! O asistentă medicală de la Serviciul de Ambulanță Județean Constanța are nevoie mare de sânge

10 Mar 2022 10850