Competiţii de şah pentru copiii din Lumina

Activităţile sportive reprezintă o parte importantă în procesul de dezvoltare a copiilor, iar sportul minţii este unul care ar trebuie să se afle printre preocupările fiecărui copil. „Pentru că ne gândim la viitorul comunităţii noastre, la dezvoltarea abilităţilor copiilor noştri, a minţii, gândirii, imaginaţiei lor, de curând am deschis un club de şah pentru copii, în cadrul Centrului pentru Tineret“, au declarat reprezentanţi ai autorităţii locale din comuna Lumina.

Copiii din localitate, cu vârste cuprinse între 5 şi 10 ani, învaţă treptat primii paşi în şah. Încă din Primăvară, în comunitatea locală au venit tinerii reprezentanţi ai unui club de şah, care îi iniţiază pe copii în tainele luptelor din jocul minţii. Unii mai pregătiţi, alţii dornici de competiţie, cu mic, cu mare vin la orele de şah organizate în fiecare sâmbătă după-amiază în cadrul clubului.

Autorităţile locale s-au îngrijit şi le-a pus la dispoziţie tot ce le trebuie: piese de şah, table, cărţi şi alte materiale care să vină în sprijinul copiilor pentru a-şi dezvolta imaginaţia, anticiparea şi pentru a-şi cultiva capacităţile de a decide, de a socializa.
Cea care se ocupă de pregătirea copiilor este o fostă vicecampioană la şah, Anca Petcu, care îi îndrumă cu drag în primii paşi prin sportul minţii pe copiii de la Lumina.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

CSM Constanța box Amalia Niță, pentru a patra oară campioană europeană! (GALERIE FOTO)

14 Apr 2024 829

Licitații Constanța Primăria Lumina, contract cu o firmă din Satu Mare pentru mobilier școlar! Contract de peste 140.000 de euro, finanțat prin PNRR (DOCUMENT)

13 Apr 2024 530

CSM Constanța box Amalia Niță, în finala Campionatului European. La un meci de al patrulea titlu continental!

12 Apr 2024 868

Licitații Constanța Primăria Lumina caută firmă care să tundă iarba din Lumina, Oituz și Sibioara. Pune la bătaie peste 180.000 de euro (DOCUMENT)

11 Apr 2024 501

Primăria comunei Lumina, județul Constanța, contract cu o firmă din Constanța. Ce servicii vor fi furnizate (DOCUMENT)

06 Apr 2024 617

Constanța Ce societate se ocupă de proiectarea parcării din zona Primăriei comunei Lumina (DOCUMENT)

06 Apr 2024 694

CSM Constanța Neînvinsă în carieră, Amalia Niță boxează în Croația pentru al patrulea titlu de campioană europeană (GALERIE FOTO)

05 Apr 2024 1146

O firmă din Constanța se ocupă de curățenia de la Grădinița cu Program Prelungit „Luminița“ din comuna Lumina (DOCUMENT)

02 Apr 2024 737

Licitații Constanța Draft Construct SRL, contract de circa 200.000 de euro cu Primăria Lumina, pentru Clubul de Vară (DOCUMENT)

22 Mar 2024 751

Infracțiune la regimul rutier, constatată de polițiști în comuna Lumina, județul Constanța

14 Mar 2024 664

Cumpărări directe Constanța Sediul administrativ al Primăriei Lumina, reabilitat de IDNA SRL (DOCUMENT)

10 Mar 2024 563

Cumpărări directe Constanța Primăria Lumina a contractat servicii de întreținere Parc și anumite spații verzi (DOCUMENT)

05 Mar 2024 942

Șofer turmentat și fără permis, depistat în trafic în comuna Lumina județul Constanța

20 Feb 2024 776

Primăria Lumina din județul Constanța închiriază terenuri. Cum puteți participa la licitație?

18 Feb 2024 925

Conducător auto beat și fără permis depistat pe DN22 în comuna Lumina județul Constanța

11 Feb 2024 865