Despagubiri tarzii pentru intarzierile trenurilor

Romanii vor avea dreptul, peste zece ani, la compensatii in cazul intarzierii trenurilor, cand vor intra in vigoare noile norme europene referitoare la liberalizarea transportului feroviar comunitar. La ora actuala, doar pasagerii companiilor aeriene pot cere compensatii banesti in cazul refuzului nejustificat la imbarcare, al anularii sau intarzierii de lunga durata a unui zbor. "In acest moment, se analizeaza directiva prin care sa se acorde compensatii calatorilor pe transportul feroviar, insa, peste zece ani, acest lucru se va aplica si la noi. Firmele straine vor acces in conditii similare cu operatorii nationali la utilizarea infrastructurii si vor putea opera curse pe orice traseu", a declarat ministrul Transporturilor, Ludovic Orban. Mai multe trenuri care circula pe ruta Constanta - Bucuresti au avut, la sfarsitul saptamanii trecute, intarzieri de zeci de minute dupa ce mai multe cabluri din zona statiei Lehliu au fost furate. Calatorii care s-au aflat duminica pe drumul dintre Constanta si Bucuresti au fost nemultumiti ca trenurile au intarzieri de pana la 80 de minute, iar conducerea CFR Constanta spune ca, in cazul unor solicitari de acest gen, singura despagubire este returnarea banilor pentru bilet.

Scris de: {autor}Cristina RACOARE {/autor}


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Investiție de peste 140.000 de euro a companiilor Chimpex și AmeropaGrains Sală de sport, inaugurată la Școala Gimnazială nr. 30 „Gheorghe Țițeica” din Constanța chiar de ziua unității școlare (GALERIE FOTO+VIDEO)

24 Apr 2024 617

Ședință CJC Au fost stabiliți câștigătorii proiectelor sportive care vor beneficia anul acesta de finanțări nerambursabile (DOCUMENT)

23 Apr 2024 854

LIVE TEXT Companiile Chimpex și Ameropa Grains investesc în infrastructura școlară din Constanța. Sală de sport inaugurată la Școala Gimnazială Nr. 30 „Gheorghe Țițeica” (GALERIE FOTO+VIDEO)

23 Apr 2024 869

Cumpărări directe Constanța Primăria Topraisar dotează sala de sport cu aparatură și echipamente specifice (DOCUMENT)

22 Apr 2024 602

Chimpex și Ameropa Grains - companii cu tradiție în proiecte destinate comunității Școala Gimnazială Nr. 30 „Gheorghe Țițeica” din Constanța are o nouă sală de sport, construită integral cu sprijinul grupului de companii AMEROPA

22 Apr 2024 772

Peste 15 milioane lei fără TVA Primăria Constanța încheie un nou acord-cadru pentru toaletarea copacilor şi a spaţiilor verzi din zona II a municipiului Constanța (DOCUMENTE)

21 Apr 2024 646

Constanța Micii voleibaliști au jucat în amintirea lui Paul Cămui, la memorialul care-i poartă numele (GALERIE FOTO+VIDEO)

21 Apr 2024 859

Hagi, după Farul Constanța - CFR Cluj 5-1 „Un meci perfect. Bravo lor! Am făcut diferența la ritm și intensitate“ (GALERIE FOTO)

19 Apr 2024 1486

Locuri de muncă Constanța Direcția Județeană pentru Sport și Tineret angajează. Detalii

18 Apr 2024 713

Cumpărări directe Constanța SC Degreen SRL tunde gazonul de pe terenuri de sport din comuna Topraisar (DOCUMENT)

17 Apr 2024 522

Cumpărări directe Constanța În satul Moșneni, comuna 23 August, se va construi un teren de sport multifuncțional (DOCUMENT)

16 Apr 2024 756

Fotbal județul Constanța Rezultatele de la Liga a 5-a și clasamentele. CS Peștera a câștigat cu 12-0

15 Apr 2024 1290

Cumpărări directe Constanța Alsar Pro Construct SRL a bifat trei contracte cu Primăria Grădina în valoare de peste 300.000 lei (DOCUMENTE)

14 Apr 2024 459

Constanța „Nu te vom uita!“. Competiție memorială în amintirea celui ce a fost Paul Cămui, antrenorul de volei decedat la numai 27 de ani

14 Apr 2024 1078

Farul Constanța Pe lângă Louis Munteanu, și Mihai Popescu ar fi pe lista de achiziții a FCSB. Ce a declarat Gheorghe Hagi

12 Apr 2024 1092