Constanța „Nu te vom uita!“. Competiție memorială în amintirea celui ce a fost Paul Cămui, antrenorul de volei decedat la numai 27 de ani


 
  • Fost voleibalist, Paul Cămui era antrenor la grupa de minivolei a CSM Constanța, dar și profesor de sport la Școala Gimnazială nr. 28 „Dan Barbilian“ din Constanța.  
 
Sportul constănțean și cel românesc au fost lovite de o tragedie în acest an, în luna ianuarie, când s-a stins din viață, la numai 27 de ani, Paul Cămui, antrenor la grupa de minivolei a CSM Constanța, profesor de sport la Școala Gimnazială nr. 28 „Dan Barbilian“ și fost voleibalist.
 
Durerea adusă de această pierdere e nemărginită în familia lui Paul Cămui și pentru toți cei care l-au cunoscut, iubit și apreciat. „Nu te vom uita niciodată, sufletul nostru!“, a fost mesajul părinților, Cristi și Irina, și ei foști sportivi, care și-au pierdut unicul copil! În amintirea lui Paul Cămui, se va desfășura, anual, și o competiție memorială, organizată de Inspectoratul Școlar Județean Constanța. Prima ediție va avea loc duminică, 21 aprilie 2024, la Școala Gimnazială nr. 28 „Dan Barbilian“, începând cu ora 9.00. Vor participa patru echipe: Școala 28, CSS1 Constanța, CSM Constanța (antrenori, Viorel Prejbeanu și Răzvan Parpală) - fosta formație a lui Paul Cămui și Școala Gimnazială nr. 12 „BP Hasdeu“.
 
„Vrem ca acest memorial să devină tradițional“
 
Participă jucători de la ciclul gimnazial (clasele 5-8) și se va juca fiecare cu fiecare. „Nu contează cine va câștiga, ci important este să cinstim memoria lui Paul Cămui, iar copiii să se bucure de sport și de volei. Fiecare copil va primi o sacoșă cu dulciuri, iar echipelor le vor fi oferite mingi de volei, cupe, diplome și medalii. Vrem ca acest memorial să devină tradițional și să-l organizăm anual“, a declarat Gabriel Georgescu, inspectorul de educație fizică și sport de la ISJ Constanța. De la Memorialul „Paul Cămui“ nu vor lipsi nici părinții regretatului antrenor. 
 
Citește și:
 
Constanța. Antrenorul Paul Cămui a decedat la numai 27 de ani!
Unicul copil al lui Cristian și al Irinei Cămui. „Doamne, dă putere părinților greu încercați!“

              
Cu lotul național, a participat și la Universiada de vară

 
Fost voleibalist de succes, Paul Cămui trecuse din teren pe banca tehnică, urmând calea antrenoratului, în 2023. Ca sportiv, Paul a cochetat prima dată cu fotbalul (la Farul Constanța), dar s-a oprit în cele din urmă la volei, construindu-și o carieră în sportul la fileu, care l-a dus, ca tânăr sportiv, de la CSS1 Constanța, la CVM Tomis Constanța (unde a încheiat junioratul și cu care a și ieșit campion al României la nivel juvenil). Apoi, la seniori, a jucat (în prima ligă) la formații precum CSM București, UVT Timișoara, U Cluj și CSM Câmpia Turzii, înainte de a ajunge, în sezonul 2020/2021, la Academia Tomis, care, la finele acelei stagiuni, a promovat în premieră în Divizia A1. Constanța nu mai avea echipă masculină în eșalonul de elită al voleiului românesc din 2016! Cu lotul național, Paul Cămui a participat și la Universiada de vară de la Taipei. Paul a evoluat în Divizia A1 și cu CSM Constanța, iar de anul trecut s-a dedicat exclusiv antrenoratului.
 

Primul său meci din cariera de antrenor a coincis cu o victorie
 
Paul Cămui făcea parte din colectivul tehnic al grupei de mini-volei a CSM Constanța alături de Viorel Prejbeanu și Răzvan Parpală, iar micii sportivi l-au avut pe bancă, în 2023, la turneele de la Ploiești și Galați. Primul său meci din cariera de antrenor a coincis cu o victorie, CSM Constanța învingând cu 3-2 Arcada Galați la turneul de la Ploiești, de anul trecut!
 
O familie de sportivi
 
Paul Cămui a urmat tradiția familiei și a făcut și el sport de înaltă performanță. Tatăl său, Cristian Cămui, actualul director tehnic al Academiei de Fotbal „Gheorghe Hagi“, a fost un fotbalist mare în tinerețe, jucând, printre alte echipe, la Steaua şi la Farul Constanța, iar rezultate importante a obținut și ca antrenor. Mama lui Paul, Irina Cămui, a fost o handbalistă de top, iar după încheierea activității de sportivă a activat și la Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Constața. 
 
Citește și:
 
Editorial
Paul Cămui nu mai este! Avea încă atâtea de oferit vieții și sportului…

 
Nu a mai apucat să conducă echipa și la turneul de pe teren propriu…
 
Destinul nemilos a făcut ca Paul Cămui să nu-și mai poată conduce echipa și pe teren propriu, la turneul de la Constanța al Campionatului Național de mini-volei (Under-13), seria C, care a fost găzduit, timp de două zile, 19 - 20 ianuarie 2024, de sala de la Complexul Sportiv „Tomis“, și la care au mai participat, alături de CSM Constanța, CSS Dream Team Tulcea, CSM Ploiești și Arcada Galați.    
 
Momente de reculegere
 
Fiecare confruntare de la Constanța, de la turneul 3, a fost precedată de un moment de reculegere în memoria lui Paul Cămui. În timpul emoționantului moment de la primul lor meci din turneu, micii voleibaliștii ai CSM Constanța și antrenorul Viorel Prejbeanu au purtat tricouri speciale, cu imaginea lui Paul Cămui, iar în tribună părinții și celelalte rude ale copiilor au afișat portrete cu regretatul antrenor. La meci au fost prezenți și părinții celui ce a fost Paul Cămui. Însoțiți de antrenorul Viorel Prejbeanu, copiii au mers după momentul de reculegere la locul unde stăteau soții Cămui și au aplaudat în memoria lui Paul. Cristian și Irina Cămui le-au urat succes micilor voleibaliști în turneu și în cariera lor. Soții Cămui au primit din partea echipei două tablouri cu lotul de mini-volei și Paul Cămui de la turneele desfășurate la Ploiești și Galați, la care antrenorul i-a condus de pe margine pe sportivi, dar și două tricouri cu imaginea fostului tehnician (ca cele purtate la momentul de reculegere) și cu semnăturile copiilor.      
 
Citește și:
 
UPDATE. Mini-volei
Momente de reculegere în memoria lui Paul Cămui la meciurile turneului de la Constanța (FOTO+VIDEO)

 
Alături de noi, cu noi, pentru totdeauna! Paul Cămui“
 
De asemenea, memoria fostului voleibalist și antrenor a fost cinstită și la Sala Sporturilor „Simona Amânar“ din Constanța. CSM Constanța a amenajat pe 20 ianuarie 2024, în holul sălii, o zonă în care a amplasat două tablouri, îndoliate, cu Paul Cămui, iar cei veniți au aprins lumânări. „Alături de noi, cu noi, pentru totdeauna! Paul Cămui“, a fost mesajul clubului constănțean. Ulterior, la meciul de volei din aceeași zi, CSM Constanța - Știința Explorări Baia Mare, s-a ținut un moment de reculegere atât în memoria lui Paul Cămui, cât și a lui Mircea Tutovan, unul dintre cei mai mari jucători pe care i-a avut voleiul românesc, care s-a stins din viață la vârsta de 71 de ani. Ultima echipă din cariera de sportiv a lui Paul Cămui a fost CSM Constanța.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Sursa foto: ZIUA de Constanța
 
Citește și:

Constanța
Portretul îndoliat al lui Paul Cămui și lumânări aprinse în memoria regretatului antrenor, la Sala Sporturilor „Simona Amânar“

 
LIVE TEXT. Constanța. Inimi pustiite de durere
Antrenorul Paul Cămui, condus pe ultimul drum. „Nu te vom uita niciodată, sufletul nostru!ׅ“ (GALERIE FOTO+VIDEO)

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Constanța Micii voleibaliști au jucat în amintirea lui Paul Cămui, la memorialul care-i poartă numele (GALERIE FOTO+VIDEO)

21 Apr 2024 1068

Editorial Toți pentru unul și unul pentru toți! Când o mână ajută pe alta, victoriile vin

28 Feb 2024 1111

Volei CSM Constanța, victorie cu Știința Explorări Baia Mare. Meci frumos, cu un final pe măsură! (GALERIE FOTO + VIDEO)

20 Jan 2024 1071

Constanța Portretul îndoliat al lui Paul Cămui și lumânări aprinse în memoria regretatului antrenor, la Sala Sporturilor „Simona Amânar“

20 Jan 2024 1607

UPDATE. Mini-volei Momente de reculegere în memoria lui Paul Cămui la meciurile turneului de la Constanța (FOTO+VIDEO)

19 Jan 2024 1669

LIVE TEXT. Constanța. Inimi pustiite de durere Antrenorul Paul Cămui, condus pe ultimul drum. „Nu te vom uita niciodată, sufletul nostru!ׅ“ (GALERIE FOTO+VIDEO)

17 Jan 2024 4004

A murit Mircea Tutovan. „Am pierdut un uriaș!“. Unul dintre cei mai mari jucători pe care i-a avut voleiul românesc

15 Jan 2024 1410

Paul Cămui, decedat la 27 de ani Elena Frîncu - „Lacrimile nu ne ajung să-ți arătăm cât te iubim și cât am dori să fii din nou cu noi!“

15 Jan 2024 3692

Editorial Paul Cămui nu mai este! Avea încă atâtea de oferit vieții și sportului…

14 Jan 2024 2224

Constanța. Antrenorul Paul Cămui a decedat la numai 27 de ani! Unicul copil al lui Cristian și al Irinei Cămui. „Doamne, dă putere părinților greu încercați!“

14 Jan 2024 7763

Tânărul antrenor Paul Cămui s-a stins din viață! „Lumea voleiului și a celor de la CSM Constanța este mai săracă de astăzi!“ (GALERIE FOTO)

14 Jan 2024 3197

UPDATE. Constanța. Tragedie în sport A murit, la numai 27 de ani, antrenorul de volei Paul Cămui!

14 Jan 2024 12690

UPDATE 3. CSM Constanța Micii voleibaliști au participat și la turneul 2 al Campionatului Național (GALERIE FOTO + VIDEO)

17 Nov 2023 1387

Calendar săptămânal CSM Constanța Baschetbaliștii, meci acasă contra vicecampioanei CSM CSU Oradea

21 Oct 2023 1019

UPDATE. Victorie cu CSS CS Arcada Galați! Micii voleibaliști de la CSM Constanța, debut în competiții. Primul lor turneu, la Ploiești (GALERIE FOTO + VIDEO)

20 Oct 2023 2468