Calendar săptămânal CSM Constanța Baschetbaliștii, meci acasă contra vicecampioanei CSM CSU Oradea

 
Octombrie este luna marilor meciuri pentru CSM Constanța!

Atacăm cu trei echipe Europa, în EHF European League la handbal, FIBA EuropeCup Women la baschet și ETTU Europe Cup la tenis de masă. Competițiile interne ne oferă partide tari la Sala Sporturilor, iar șahul ne ține “în priză”, cu ochii pe Mondialul de Cadeți din Egipt. Tuturor sportivilor și antrenorilor le ținem pumnii și le urăm succes! Hai, Constanța! Hai, România!, este mesajul CSM Constanța.

 
== Volei senioare ==
După senzaționala victorie de la Constanța cu Corona Brașov, voleibalistele CSM Constanța merg în Capitală pentru duelul cu CS Dinamo București, din etapa a 3-a a Diviziei A1. Fetele antrenate de Florin Voinea și Radu Began au avut un start perfect de sezon, cu două succese în primele două etape, în timp ce dinamovistele au înregistrat o victorie și o înfrângere. Meciul Dinamo București - CSM Constanța se joacă Sâmbătă, 21 Octombrie, de la ora 14.00. Hai, Constanța!
 
== Minivolei fete ==
Cele mai mici voleibaliste ale clubului nostru debutează în Campionatul Național de Minivolei U13, cu un prim turneu organizat în Sala Tomis din Constanța, în 20-21 Octombrie. CSM Constanța face parte din Seria D, alături de CS Axiopolis Cernavodă, CS Medgidia și ACS Flamingo Voleyball Club. Fetele sunt antrenate de Bianca Cojocaru și Vanesa Deșliu.
 
== Minivolei băieți ==
Echipa de băieți ia startul în noul sezon al Campionatului Național de Minivolei U13. CSM Constanța face parte din Seria C, alături de CSM Ploiești, CSȘ Arcada Galați și CSȘ Dream Team Tulcea. Primul turneu se desfășoară în 21-22 Octombrie, la Ploiești. Băieții sunt antrenați de Paul Cămui, Răzvan Parpală și Viorel Prejbeanu.
 
== Volei cadeți ==
Echipa de volei cadeți CSM Constanța joacă un nou meci în Campionatul Național U17, în etapa a 4-a din Seria B, în deplasare cu ACS Lumina Wolves București. Cu o victorie în trei meciuri, băieții antrenați de Viorel Prejbeanu au o misiune dificilă pe terenul „lupilor” din Capitală, care au câștigat două partide dintre cele trei disputate. Meciul este Sâmbătă, 21 Octombrie, de la ora 15.00.
 
== Handbal seniori ==
CSM Constanța a revenit pe teren propriu după succesul din EHF European League și a avut un test important în Liga Zimbrilor, în compania celor de la CS Universitatea Cluj. Cu un program infernal, băieții antrenați de George Buricea au trecut un test fizic cât și tactic, la distanță de doar de câteva zile de la succesul răsunător cu MOL Tatabanya KC, impunându-se cu CS U Cluj, 29-26. Ne regrupăm, ne strângem forțele și, cel mai important, jucăm iar în fața propriilor suporteri. Marți, 24 Octombrie, de la ora 19.00, CSM Constanța - Sporting CP Lisabona. Hai la sală!

 
== Baschet seniori ==
Baschetbaliștii CSM Constanța susțin, în weekend, cel de-al cincilea meci din acest sezon în Liga Națională Getica ’95. După ce au cedat la Râmnicu Vâlcea, în etapa precedentă, băieții antrenați de Dan Fleșeriu și-au refăcut forțele și mizează pe susținerea suporterilor pentru duelul dificil contra vicecampionilor de la CSM CSU Oradea, care vin și ei după un eșec, suferit acasă, în FIBA Europe Cup, cu slovacii de la Patrioti Levice. Două echipe cu foame de victorie vor sta față în față, la Sala Sporturilor! Sâmbătă, 21 Octombrie, de la ora 18.00. Hai, Constanța!

 
== Baschet senioare ==
Constanța deschide o nouă filă de istorie în sporturile de echipă de la țărmul mării. Joi seară, în Sala Sporturilor, s-a jucat primul meci european de baschet, în FIBA EuroCup Women, CSM Constanța – Kibirkstis Vilnius 65-77. Este debutul unei serii de trei partide pentru echipa antrenată de Alexandru Olteanu, care va aduce la Constanța alte două echipe de top europene, pe Angers (Franța), joia viitoare, și pe finalista ediției precedente Galatasaray Istanbul, în luna noiembrie. Regalul baschetului european abia a început! Hai, Constanța! Hai, România!
 
== Baschet juniori ==
Junioarele și juniorii U16 au parte de un nou weekend plin în Faza I a Campionatui Național. După victorii la scor în primul turneu al sezonului, baschetbaliștii antrenați de Norbert Kovasch vor juca din nou în Grupa Zonală, Grupa A, cu ACS MC Ball Mangalia, Vineri, 20 Octombrie, de la ora 17.00, și cu Fly OC Constanța, Duminică, 22 Octombrie, de la ora 12.00. Ambele meciuri au loc în Sala Tomis.
 
Fetele antrenate de Alina Șerban continuă jocurile din Grupa A. După turneul din Sala Tomis, unde au câștigat două dintre cele trei meciuri disputate, baschetbalistele CSM Constanța vor înfrunta, în Capitală, echipele ACS Dan Dacian București (Vineri, 20 Octombrie), CSM Sportul Studențesc (Sâmbătă, 21 Octombrie) și ABC Leii București (Duminică, 22 Octombrie).
 
== Baschet Liga 1 ==
CSM 2 Constanța începe meciurile din Liga I de Baschet Masculin - sezonul 2023/2024. Echipa antrenată de Bogdan Ivanovici joacă două partide în decurs de trei zile! Vineri, 20 Octombrie, de la ora 16.00, este debutul, în deplasare cu CSM Târgu Mureș. Duminică, 22 Octombrie, la Constanța vine CSO 2 Voluntari. Meciul se joacă de la ora 17.00, în Sala Sporturilor.
 
== Șah ==
Tudor Henry participă la Campionatul Mondial de Șah pentru Cadeți! În Egipt, în perioada 16-26 octombrie, se dispută titlurile mondiale la această categorie de vârstă, iar șahistul CSM Constanța, vicecampion european de juniori U12, face parte din lotul tricolor, alături de alți 5 băieți și 4 fete. Reprezentanții noștri vor lupta pentru medalii la categoriile U8, U10 și U12, în celebra stațiune Sharm El Sheikh, de pe malul Mării Roșii.
 
== Tenis de masă feminin ==
CSM Constanța joacă în cea de-a doua fază a ETTU Europe Cup la tenis de masă. Cele mai bune 12 echipe ale competiției au fost repartizate în 4 grupe. Echipa noastră face parte din Grupa C și joacă meciurile la Linares (Spania), Vineri, 20 Octombrie. CSM Constanța, în componența Elena Zaharia, Bianca Mei-Roșu, Camelia Mitrofan, Andrea Teglas, a cedat cu 1-3 în duelul cu echipa spaniolă Museo de la Almendra Francisco Morales, iar apoi a învins cu 3-2 formația graecă Panathinakos Atena. Ultimul meci al grupei, Museo de la Almendra vs. Panathinakos, are loc sâmbătă. Prima clasată din grupă merge mai departe. Fetele sunt însoțite în Spania de antrenoarea Anamaria Sebe și de psihologul Mioara Șincan. Hai, Constanța!
 
Sursa foto: Facebook (CSM Constanța)
 
Citește și:

UPDATE. Victorie cu CSS CS Arcada Galați!
Micii voleibaliști de la CSM Constanța, debut în competiții. Primul lor turneu, la Ploiești (GALERIE FOTO + VIDEO)

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Volei Duelul CSM Constanța - SCM U Craiova se va decide în meciul trei (GALERIE FOTO)

28 Apr 2024 361

Handbal CSM Constanța este vicecampioana României! (GALERIE FOTO)

27 Apr 2024 739

Volei Al doilea succes cu FC Argeș și CSM Constanța s-a clasat pe locul nouă în Divizia A1 (GALERIE FOTO + VIDEO)

27 Apr 2024 645

Rugby CSM Constanța, victorie cu punct bonus la Bârlad. Eduard Chifor, omul meciului (GALERIE FOTO)

27 Apr 2024 507

UPDATE. CSM Constanța Ștefan Orza, aur și bronz la Campionatul Mondial de Kempo

27 Apr 2024 524

CSM Constanța Voleibalistele au câștigat primul meci din seria cu FC Argeș (GALERIE FOTO + VIDEO)

27 Apr 2024 539

Calendar săptămânal CSM Constanța Meciuri importante în Sala Sporturilor „Simona Amânar“! Intrarea este liberă

26 Apr 2024 429

Baschet CSM Constanța a cedat dramatic în primul meci cu BC CSU Sibiu

25 Apr 2024 603

CSM Constanța, campioana României! Andrei Talpeș - „Este un moment istoric. Constanța merită să fie în top“ (GALERIE FOTO)

25 Apr 2024 606

Ședință CLM Constanța CSM Constanța și-a schimbat sediul. Unde este situat (DOCUMENT)

25 Apr 2024 479

CSM Constanța a câștigat titlul național la baschet feminin Mesajul primarului Vergil Chițac – „Felicitări tuturor celor care au pus umărul la creșterea performanței sportului constănțean.” (GALERIE FOTO)

24 Apr 2024 460

Tenis de masă Sportiva de la CSM Constanța, Elena Zaharia s-a oprit în optimile de finală ale turneului WTT Feeder Havirov, din Cehia (GALERIE FOTO)

24 Apr 2024 340

Gimnastică Sabrina Maneca Voinea și Andreea Preda, legitimate la CSM Constanța, au fost selecționate în lotul național pentru Campionatul European feminin de gimnastică artistică de la Rimini

24 Apr 2024 458

Ce performanță! După Cupa României, baschetbalistele de la CSM Constanța au câștigat și Liga Națională! Sunt campioanele României! (GALERIE FOTO + VIDEO)

23 Apr 2024 746

Inspecția Judiciară propune suspendarea din funcție a judecătoarei Popoviciu Ancuța, de la Mangalia! Totul s-ar putea decide azi la CSM!

23 Apr 2024 580