Din ciclul „Omul gospodar îşi face iarna car şi vara sanie" Primăria Topalu a asigurat lemnele pentru şcoli şi grădiniţă

Topalu_Gheorghe_Murat.jpgPrimăria din Topalu, condusă de Gheorghe Murat, şi-a pregătit deja necesarul de lemne pentru cele două şcoli şi pentru grădiniţa din localitate, în primul rând pentru a economisi bani, dar şi pentru a nu rămâne fără stoc de combustibil în sezonul rece.

Tot stocul de material lemnos achiziţionat este depozitat într-un loc bine păzit, ferit de umezeală şi ploi. Edilul comunei ne-a spus că obiceiul de a achiziţiona lemne pentru instituţiile şcolare din timpul verii îl pune în practică în fiecare vară, cum face orice om gospodar pe lângă casa lui. În perspectiva începerii anului şcolar, autoritatea locală se pregăteşte pentru începerea igienizării acestor unităţi de învăţământ amintite, activitate care va demara la începutul lunii august.

Pe lângă această achiziţie, mai sunt şi alte proiecte iniţiate de administraţia locală care au fost finalizate. Unul dintre ele este finalizarea lucrărilor de reabilitare/completare a sistemelor clasice de încălzire cu sisteme care utilizează energie, lucrări care s-au realizat la şcoala cu clasele I-VIII, la şcoala nr. 4, la grădiniţă şi la căminul cultural din Topalu.

Lucrările au fost realizate de către o societate din Năvodari,

firma PG Delta Electron SRL, care a câştigat contractul scos la licitaţie de primărie la finele anului trecut. Printre lucrările agricole care s-au mai efectuat în localitate pentru comunitate, se mai regăsesc şi cele referitoare la înfiinţarea unei păşuni pe o suprafaţă de 120 de hectare şi îmbunătăţirea celor existente în comună. După cum ne-a declarat primarul localităţii Gheorghe Murat, banii pentru achiziţionarea de seminţe necesare înfiinţării acesteia au provenit de la Agenţia pentru Plăţi şi Intervenţii în Agricultură. „Am însămânţat peste 67 de soiuri de ierburi perene necesare pentru hrana animalelor din comună", a mai adăugat primarul. De asemenea, pe o suprafaţă de 3.000 de metri pătraţi, pe un teren aflat în apropierea şcolii au fost plantaţi pomi fructiferi, plantaţie care s-a prins în proporţie de 98%.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Locuri de muncă Constanța Școala Gimnazială Nr. 1 Topalu angajează. Iată ce trebuie să faci

29 Apr 2024 488

Declarații de avere Constanța Averea și interesele Danielei Cojocaru, secretar general al comunei Topalu (DOCUMENTE)

28 Apr 2024 350

Firme Constanța CL Cernavodă preia rolul de asociat unic în Utilităţi Publice-Gospodăria Comunală SRL

22 Apr 2024 509

Cumpărări directe Constanța Green Trading Hermes încheie contract cu Școala Gimnazială nr.1 Topalu pentru o tabără tematică (DOCUMENT)

03 Apr 2024 503

Licitații Constanța Primăria Topalu, achiziție de la o firmă din Ploiești care vizează Școala Gimnazială nr. 1 din comună (DOCUMENT)

01 Apr 2024 566

Dunărea Power SRL, investiție nouă la Topalu. Proiectul privind stocarea energiei electrice în baterii a fost depus la APM Constanța

27 Mar 2024 486

Cu acordul APM Constanța Un teren arabil din extravilanul comunei Topalu va fi împădurit

17 Mar 2024 473

Muzeul de Artă Constanța este prezent la două expoziții de anvergură din București

11 Mar 2024 502

UAT Comuna Topalu, în proces cu o firmă din județul Ilfov. Dosarul, pe rolul Tribunalului Constanța

10 Mar 2024 555

Istoria Dobrogei Dr. Gheorghe Vintilă - Darul ce l-a făcut oamenilor din Topalu

08 Mar 2024 6218

Constanța Expoziție cu lucrări de grafică la Muzeul Dinu și Sevasta Vintilă Topalu

12 Feb 2024 711

Dosar pe rolul Tribunalului Constanța privind litigiul achizițiilor publice. Vizat primarul de la Topalu

22 Jan 2024 712

Expoziția „Muzeul secret” a Muzeului Dinu și Sevasta Vintilă Topalu, județul Constanța, selectată la Art Safari

17 Jan 2024 839

Situație actualizată! Lista drumurilor județene închise în județul Constanța. Care sunt drumurile pe care s-a reluat circulația

27 Nov 2023 2135

Prinși cu droguri de jandarmi, în Constanța! Unul din cei depistați avea o cagulă pe cap

20 Nov 2023 1015