Primarul Nicolae Dragomir a participat la sărbătoarea comunităţii din Esechioi

Oamenii din satul Esechioi, comuna Ostrov, au prăznuit marţi hramul Bisericii Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena, dar au sărbătorit şi ziua localităţii.
Spre deosebire de alţi ani, de această dată, după slujba de la biserică, a avut loc şi agapa frăţească închinată Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, dar şi o serbare câmpenească de la care nu au lipsit micii, berea şi, în primul rând, buna dispoziţie. Activităţile zilei s-au încheiat după ora 20.00. Localnicii au fost bucuroşi să-i aibă în mijlocul lor pe primarul Niculae Dragomir, precum şi pe foşti locuitori ai comunei.
„Oamenii au rămas plăcut impresionaţi. Nu s-a mai organizat demult o astfel de acţiune. În acest an, localnicii au ajutat cu ce au putut, dar au avut alături de ei şi câţiva sponsori, printre ei chiar foşti locuitori ai comunei, care acum trăiesc în Călăraşi şi în Constanţa”, a declarat primarul comunei Ostrov, Niculae Dragomir.
Şeful autorităţii locale a precizat că Biserica din Esechioi, al cărui hram a fost sărbătorit marţi de Sfinţii Constantin şi Elena, este una dintre cele mai reprezentative unităţi de cult din comună. „Construită în jurul anului 1900, are o arhitectură deosebită”, a apreciat primarul comunei Ostrov, Niculae Dragomir. Şeful autorităţii locale a precizat că lăcaşul de cult a intrat în lucrări de reabilitare. În momentul de faţă, a fost reparată turla şi acoperişul turlei, fiind montate, de asemenea, alte geamuri.
Primarul a menţionat că nu este singurul lăcaş de cult din comună aflat în renovare. Mai precis, se lucrează şi la bisericile din Galiţa şi Bugeac. „La Biserica din Galiţa ne dorim să realizăm pictura anul acesta. Biserica este nou construită. Şi la Bugeac, biserica veche a fost demolată, iar de un an şi jumătate lucrăm la construirea uneia noi”, a precizat, ieri, primarul Niculae Dragomir.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Județul Constanța Incendiu la un saivan de oi în Ostrov. Au intervenit pompierii (FOTO)

07 Apr 2024 935

Mural Serv SRL va asfalta străzile din Ostrov, cu 1,16 milioane de euro (DOCUMENT)

03 Feb 2024 796

19 cetățeni străini, intrați ilegal în țară, depistați cu ajutorul dronelor

22 Jan 2024 540

Constanța Migranţi sirieni depistaţi de poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă la frontiera terestră cu Bulgaria

29 Dec 2023 718

Constanța „Foamea nu are sărbătoare”, o nouă campanie umanitară înființată de preotul Claudiu Banu

14 Dec 2021 1890

Bătrân din județul Constanța, jefuit în propria casă. Suspectul a fost identificat

10 Sep 2021 2221

APM Constanța anunță demararea proiectului „Luna Pădurii”. Ce rezervații forestiere sunt în județ

17 Mar 2021 1767

UPDATE Județul Constanța Șenilata intervine la o gravidă în satul Esechioi (video)

06 Feb 2020 5462

Ce firmă va construi căminul cultural din localitatea Ostrov, judeţul Constanţa (document)

11 Nov 2019 3570

Ministerul Mediului a emis Planul de management și regulamentul ariei protejate Pădurea Esechioi-Lacul Bugeac

05 Oct 2016 3124

Tribunalul Constanța l-a condamnat pe Gheorghiță Sclipcea la 25 de ani de închisoare

12 Apr 2016 2053

Gheorghiță Sclipcea ar fi omorât o femeie din Esechioi Ce au spus martorii în faţa instanţei de judecată

17 Mar 2016 2100

Situaţia la ora 16.00 Cine nu are curent în judeţul Constanța

18 Jan 2016 1939

UPDATE În continuare în județul Constanța 31 localități sunt fără curent electric și cinci dintre ele sunt izolate

18 Jan 2016 1824

31 de localități fără curent electric, în judeţul Constanta

18 Jan 2016 2548