#citeșteDobrogea: Mihai Irimia, „om al Dobrogei și Constanței, cu toată ființa lui”


Personalitate științifică recunoscută pe plan național și internațional, reprezentant de seamă al arheologiei și istoriei vechi a spațiului danubiano-pontic, Mihai Irimia ar fi împlinit astăzi 78 de ani.
Născut la 24 octombrie 1942, în comuna Urecheni, judeţul Neamţ, a absolvit Facultatea de Istorie-Filosofie a Universității „Al.I. Cuza” din Iaşi, fiind repartizat apoi la Muzeul de Arheologie din Constanța, instituție care i-a devenit a doua casă, căci și-a legat de ea aproape jumătate de veac de muncă și cercetare. 



S-a specializat în istorie veche şi arheologie, îndeosebi în civilizația geto‐dacă şi raporturile ei cu alte populații. În 1985 a obținut titlul de doctor în istorie al Universității Bucureşti cu teza „Arheologia şi istoria populației autohtone din Dobrogea în a doua epocă a fierului”.

Înaltul profesionalism și exigența care i-a caracterizat întreaga activitate științifică a făcut ca lucrările sale să rămână veritabile repere de studiu pentru generații întregi de istorici și arheologi, cărora – multora dintre ei – le-a fost profesor la Universitatea Ovidius din Constanța, unde a funcționat aproape un deceniu ca decan al Facultății de Istorie.
A semnat, ca autor sau co-autor, patru volume de specialitate şi sute de studii, note, rapoarte şi cronici arheologice, apărute în reviste importante din țară şi din străinătate. 

S-a stins din viață fulgerător, la doar 69 de ani, pe 25 februarie 2011, în urma unui accident vascular.


Pentru aportul său remarcabil la istoria Dobrogei, în semn de recunoaştere, cotidianul ZIUA de Constanţa i-a decernat în noiembrie 2018, de Ziua Dobrogei, placheta şi medalia „Meritul Dobrogean”.

Din cuprinsul discursului de omagiere ținut de istoricul Tahsin Gemil, cu ocazia evenimentului, reproducem mai jos un fragment revelator pentru modestia și calitatea umană de excepție a acestei importante personalități a Dobrogei:
 

„Mihai a fost iubit de toți colegii și este iubit și acum. Toți îl pomenesc cu multă, multă dragoste și respect, în primul rând pentru caracterul lui excepțional. O bunătate cum rar se poate întâlni.
Am avut privilegiul să fiu nu numai coleg cu el, ci și prieten până la moartea sa, zic eu, prea devreme. Deci îl cunosc poate mai bine decât toți ceilalți. Era un om incapabil de invidie, incapabil de răutate, incapabil de minciună și era un om modest până unde se mai putea, ba chiar până dincolo.

De pildă, deși avea lucrări mult mai multe și valoroase decât mulți alții, el, decan fiind, nu și-a făcut dosarul pentru profesor. Modestia lui a mers până acolo. Când alții, cu câteva lucrări plastografiate, au ajuns profesori, Mihai Irimia, cu lucrări și cercetări fundamentale în domeniul arheologiei, perioadei bronzului și fierului, a murit conferențiar. 

Așadar, Mihai Irimia a fost un om deosebit mai ales în aceste vremuri. Și din această pricină mulți au profitat de pe urma bunătății sale. Au fost oameni care au fost introduși în universitate de el, dar oameni care mai apoi s-au întors împotriva lui. A suferit Mihai din această pricină. Familia știe mai bine decât mine. A suferit mult. Dar s-a retras în tăcere. Și poate că și această suferință i-a pricinuit moartea mai devreme.

Așadar, Mihai Irimia e și moldovean, e născut într-un sat din județul Neamț, s-a naturalizat constănțean și a devenit om al Dobrogei și Constanței, cu toată ființa lui.”

 

Sursa foto: minac.ro
 

Citește și:

Mihai Irimia - profesor, arheolog şi istoric

#Dobrogeaetnică „Mihai Irimia sa dedicat profesiei, şi nu funcției; colegilor, şi nu amatorilor; catedrei şi studenților“

#Dobrogeaetnică „Meritul Dobrogean“ pentru Mihai Irimia (25 octombrie 1942 - februarie 2011)

#citeşteDobrogea In memoriam Mihai Irimia. 76 de ani de la naşterea dobrogeanului, prin adopţie, remarcabil în arheologie


Ti-a placut articolul?



Nume:

Email:

Comentariu*:

Din aceiași categorie

Istoria Dobrogei - Bibliografie:SextusAuralius Victor (sec. IV) -„Despre bărbații de seamă ai orașului Roma”, „Despre împărați”, „Carte despre viața și moravurile împăraților”

Istoria Dobrogei - Bibliografie:SextusAuralius Victor (sec. IV) -„Despre bărbații de seamă ai orașului Roma”, „Despre împărați”, „Carte despre viața și moravurile împăraților”

619
#DobrogeaDigitală: Cernavodă în anul 1879 - „Este susceptibil de a deveni o piață importantă“

#DobrogeaDigitală: Cernavodă în anul 1879 - „Este susceptibil de a deveni o piață importantă“

832
#DobrogeaDigitală: Medgidia în anul 1879 - „Negustori şi ţărani veneau aici chiar din țări foarte depărtate de Dobrogea“

#DobrogeaDigitală: Medgidia în anul 1879 - „Negustori şi ţărani veneau aici chiar din țări foarte depărtate de Dobrogea“

1112
#citeșteDobrogea: Generalul Emanoil Boteanu, un prim comandant al Marinei Române

#citeșteDobrogea: Generalul Emanoil Boteanu, un prim comandant al Marinei Române

1067
#DobrogeaDigitală: Mangalia în anul 1879 - „De trei ori a fost arsă şi jefuită“

#DobrogeaDigitală: Mangalia în anul 1879 - „De trei ori a fost arsă şi jefuită“

1016
Istoria Dobrogei - Bibliografie: Iamblichos (sec. III-IV) - „Viața lui Pitagora”

Istoria Dobrogei - Bibliografie: Iamblichos (sec. III-IV) - „Viața lui Pitagora”

1228
Istoria Dobrogei - Bibliografie: Eusebiu (sec. III-IV) – „Cronica”, „Istorie bisericească”, „Pregătirea evanghelică”, „Viața împăratului Constantin”, „Către Constantin la treizeci de ani”

Istoria Dobrogei - Bibliografie: Eusebiu (sec. III-IV) – „Cronica”, „Istorie bisericească”, „Pregătirea evanghelică”, „Viața împăratului Constantin”, „Către Constantin la treizeci de ani”

1303
#citeșteDobrogea: Istoricul Ion Moiceanu, dascălul care a insuflat elevilor militari spiritul naționalist și iubirea de ȚARĂ (GALERIE FOTO)

#citeșteDobrogea: Istoricul Ion Moiceanu, dascălul care a insuflat elevilor militari spiritul naționalist și iubirea de ȚARĂ (GALERIE FOTO)

1967
#DobrogeaDigitală: Chiustenge în anul 1879 - „Nu va putea să întârzie a dobândi o importanţă reală pentru navigatie şi comerciu“ (II)

#DobrogeaDigitală: Chiustenge în anul 1879 - „Nu va putea să întârzie a dobândi o importanţă reală pentru navigatie şi comerciu“ (II)

1537
Istoria Dobrogei - Bibliografie:  Arnobius (sec. IV) - „Împotriva păgânilor”

Istoria Dobrogei - Bibliografie: Arnobius (sec. IV) - „Împotriva păgânilor”

1663
Istoria Dobrogei - Bibliografie: „Itinerarul lui Antoninus” (sec. III)

Istoria Dobrogei - Bibliografie: „Itinerarul lui Antoninus” (sec. III)

1222
#DobrogeaDigitală: Babadag în anul 1879 - „Este partea cea mai bogată, cea mai sănătoasă şi cea mai interesantă din toată Dobrogea“

#DobrogeaDigitală: Babadag în anul 1879 - „Este partea cea mai bogată, cea mai sănătoasă şi cea mai interesantă din toată Dobrogea“

1304
#DobrogeaDigitală: Chiustenge în anul 1879, „Constanţa genovesilor şi vechia Tomis a romanilor, locul de exil şi mormântul poetulul latin Ovid“ (I)

#DobrogeaDigitală: Chiustenge în anul 1879, „Constanţa genovesilor şi vechia Tomis a romanilor, locul de exil şi mormântul poetulul latin Ovid“ (I)

1005
#citeșteDobrogea: Postul de Ramadan al elevilor Seminarului Musulman din Medgidia în 1942

#citeșteDobrogea: Postul de Ramadan al elevilor Seminarului Musulman din Medgidia în 1942

1166
#DobrogeaDigitală: Sulina în anul 1879 - „Clădit la gura canalului Sulina pe o limbă strâmtă de pământ artificial“

#DobrogeaDigitală: Sulina în anul 1879 - „Clădit la gura canalului Sulina pe o limbă strâmtă de pământ artificial“

1175
Istoria Dobrogei - Bibliografie: Porphyrios (sec. III) - „Viața lui Pitagora”, „Peștera nimfelor din Odiseea”, „Despre abstinență”

Istoria Dobrogei - Bibliografie: Porphyrios (sec. III) - „Viața lui Pitagora”, „Peștera nimfelor din Odiseea”, „Despre abstinență”

1569
Istoria Dobrogei - Bibliografie: „Harta lui Peutinger” (sec. III)

Istoria Dobrogei - Bibliografie: „Harta lui Peutinger” (sec. III)

1758
Istoria Dobrogei - Bibliografie: Dexip (sec. III) - „Cronică universală”

Istoria Dobrogei - Bibliografie: Dexip (sec. III) - „Cronică universală”

1642
#citeșteDobrogea: Contraamiralul Nicolae Dumitrescu-Maican, la comanda flotilei în timpul războiului de independență

#citeșteDobrogea: Contraamiralul Nicolae Dumitrescu-Maican, la comanda flotilei în timpul războiului de independență

1594
Istoria Dobrogei – Bibliografie: Solinus (sec. III) – „Culegere de fapte memorabile”

Istoria Dobrogei – Bibliografie: Solinus (sec. III) – „Culegere de fapte memorabile”

2303