#citeșteDobrogea: Patriarhul de la Păcuiul lui Soare

 
  • Pe 3 aprilie 2007, Petre Diaconu trecea în lumea umbrelor
 
În urmă cu doi ani, cotidianul ZIUA de Constanța îi acorda cercetătorului Petre Diaconu distincția „Meritul Dobrogean“ și medalia „Dionisie Exiguul.
Era prilejul cu care descopeream, din documente și mărturii, un personaj de poveste, un om rar, de o generozitate incredibilă, pasionat, până la identificare, de profesia sa de „scormonitor” în istoria medievală a ținuturilor noastre.

Spirit liber, neconformist, a trăit întreaga viață printre pietre și prin șantierele arheologice de la Dinogetia, Niculiţel, Nalbant, Mangalia, Capidava, Murfatlar, Poarta Albă, Cochirleni, Cernavoda sau Adamclisi, dar mai cu seamă pe insula misterioasă care i-a fost a doua casă: Păcuiul lui Soare. S-a îndrăgostit de insula bizantină pierdută în apele Dunării și, timp de mai multe decenii, și-a petrecut verile aici, încercând să dovedească tuturor, cu nestrămutată convingere, că la Păcui sunt ruinele cetății medievale Vicina, colonie genoveză, sub stăpânire bizantină, una dintre cele mai vechi așezări de tip urban cunoscute pe teritoriul românesc extracarpatic.

De la mijlocul anilor ’50, Şantierul de la Păcuiul lui Soare, încredinţat tânărului – pe atunci – Petre Diaconu, devenea şantier şcoală în arheologia medievală românească, unde urmau să se formeze generații întregi de arheologi. Rezultatele cercetărilor de aici au fost publicate în două volume: monografia Păcuiului (Cetatea bizantină) şi Aşezarea medievală, primul răsplătit de Academie cu premiul „Vasile Pârvan”, care a consacrat și a făcut notorie şcoala de la Păcui.
Patriarhul locului a rămas, de-a lungul a aproape jumătate de veac, „nea Petrică”, pe care îl evocă și azi, cu nostalgie și multă recunoștință, discipolii săi de odinioară.
Dincolo de săpăturile arheologice, era pasionat de geografie istorică, paleodemografie, toponimie, numismatică, sigilografie bizantină, geneza vechii culturi materiale româneşti, precum şi a influenţei acesteia asupra culturii materiale a populaţiilor alogene. În cărțile sale, a tratat, în temeiul izvoarelor literare şi arheologice, istoria populaţiilor turce vechi (pecenegi, uzi, cumani) şi a relaţiilor acestora cu lumea bizantină.
Pe 6 octombrie 2004, când a împlinit 80 de ani, i s-a organizat o aniversare memorabilă, la care au participat prieteni și colegi de breaslă români și bulgari. A fost distins atunci cu medalia „Crucea Dobrogei” de către Arhiepiscopia Tomisului, pentru contribuţia sa la cunoaşterea istoriei creştinismului la Dunărea de Jos și, tot atunci, s-a inaugurat muzeul Mănăstirii Dervent, în cimitirul căreia, de altfel, a ales să-și încheie parcursul omenesc și să-și odihnească trupul trecător.
 
Sursa foto: cimec.ro
 
Citește și:

#citeșteDobrogea: Petre Diaconu, profesionist și OM desăvârșit

Petre Diaconu - istoric, arheolog şi cercetător


 


Ti-a placut articolul?



Nume:

Email:

Comentariu*:

Din aceiași categorie

Istoria Dobrogei - Bibliografie:SextusAuralius Victor (sec. IV) -„Despre bărbații de seamă ai orașului Roma”, „Despre împărați”, „Carte despre viața și moravurile împăraților”

Istoria Dobrogei - Bibliografie:SextusAuralius Victor (sec. IV) -„Despre bărbații de seamă ai orașului Roma”, „Despre împărați”, „Carte despre viața și moravurile împăraților”

347
#DobrogeaDigitală: Cernavodă în anul 1879 - „Este susceptibil de a deveni o piață importantă“

#DobrogeaDigitală: Cernavodă în anul 1879 - „Este susceptibil de a deveni o piață importantă“

766
#DobrogeaDigitală: Medgidia în anul 1879 - „Negustori şi ţărani veneau aici chiar din țări foarte depărtate de Dobrogea“

#DobrogeaDigitală: Medgidia în anul 1879 - „Negustori şi ţărani veneau aici chiar din țări foarte depărtate de Dobrogea“

1038
#citeșteDobrogea: Generalul Emanoil Boteanu, un prim comandant al Marinei Române

#citeșteDobrogea: Generalul Emanoil Boteanu, un prim comandant al Marinei Române

1065
#DobrogeaDigitală: Mangalia în anul 1879 - „De trei ori a fost arsă şi jefuită“

#DobrogeaDigitală: Mangalia în anul 1879 - „De trei ori a fost arsă şi jefuită“

1011
Istoria Dobrogei - Bibliografie: Iamblichos (sec. III-IV) - „Viața lui Pitagora”

Istoria Dobrogei - Bibliografie: Iamblichos (sec. III-IV) - „Viața lui Pitagora”

1222
Istoria Dobrogei - Bibliografie: Eusebiu (sec. III-IV) – „Cronica”, „Istorie bisericească”, „Pregătirea evanghelică”, „Viața împăratului Constantin”, „Către Constantin la treizeci de ani”

Istoria Dobrogei - Bibliografie: Eusebiu (sec. III-IV) – „Cronica”, „Istorie bisericească”, „Pregătirea evanghelică”, „Viața împăratului Constantin”, „Către Constantin la treizeci de ani”

1299
#citeșteDobrogea: Istoricul Ion Moiceanu, dascălul care a insuflat elevilor militari spiritul naționalist și iubirea de ȚARĂ (GALERIE FOTO)

#citeșteDobrogea: Istoricul Ion Moiceanu, dascălul care a insuflat elevilor militari spiritul naționalist și iubirea de ȚARĂ (GALERIE FOTO)

1965
#DobrogeaDigitală: Chiustenge în anul 1879 - „Nu va putea să întârzie a dobândi o importanţă reală pentru navigatie şi comerciu“ (II)

#DobrogeaDigitală: Chiustenge în anul 1879 - „Nu va putea să întârzie a dobândi o importanţă reală pentru navigatie şi comerciu“ (II)

1531
Istoria Dobrogei - Bibliografie:  Arnobius (sec. IV) - „Împotriva păgânilor”

Istoria Dobrogei - Bibliografie: Arnobius (sec. IV) - „Împotriva păgânilor”

1657
Istoria Dobrogei - Bibliografie: „Itinerarul lui Antoninus” (sec. III)

Istoria Dobrogei - Bibliografie: „Itinerarul lui Antoninus” (sec. III)

1218
#DobrogeaDigitală: Babadag în anul 1879 - „Este partea cea mai bogată, cea mai sănătoasă şi cea mai interesantă din toată Dobrogea“

#DobrogeaDigitală: Babadag în anul 1879 - „Este partea cea mai bogată, cea mai sănătoasă şi cea mai interesantă din toată Dobrogea“

1304
#DobrogeaDigitală: Chiustenge în anul 1879, „Constanţa genovesilor şi vechia Tomis a romanilor, locul de exil şi mormântul poetulul latin Ovid“ (I)

#DobrogeaDigitală: Chiustenge în anul 1879, „Constanţa genovesilor şi vechia Tomis a romanilor, locul de exil şi mormântul poetulul latin Ovid“ (I)

1003
#citeșteDobrogea: Postul de Ramadan al elevilor Seminarului Musulman din Medgidia în 1942

#citeșteDobrogea: Postul de Ramadan al elevilor Seminarului Musulman din Medgidia în 1942

1166
#DobrogeaDigitală: Sulina în anul 1879 - „Clădit la gura canalului Sulina pe o limbă strâmtă de pământ artificial“

#DobrogeaDigitală: Sulina în anul 1879 - „Clădit la gura canalului Sulina pe o limbă strâmtă de pământ artificial“

1175
Istoria Dobrogei - Bibliografie: Porphyrios (sec. III) - „Viața lui Pitagora”, „Peștera nimfelor din Odiseea”, „Despre abstinență”

Istoria Dobrogei - Bibliografie: Porphyrios (sec. III) - „Viața lui Pitagora”, „Peștera nimfelor din Odiseea”, „Despre abstinență”

1569
Istoria Dobrogei - Bibliografie: „Harta lui Peutinger” (sec. III)

Istoria Dobrogei - Bibliografie: „Harta lui Peutinger” (sec. III)

1757
Istoria Dobrogei - Bibliografie: Dexip (sec. III) - „Cronică universală”

Istoria Dobrogei - Bibliografie: Dexip (sec. III) - „Cronică universală”

1641
#citeșteDobrogea: Contraamiralul Nicolae Dumitrescu-Maican, la comanda flotilei în timpul războiului de independență

#citeșteDobrogea: Contraamiralul Nicolae Dumitrescu-Maican, la comanda flotilei în timpul războiului de independență

1593
Istoria Dobrogei – Bibliografie: Solinus (sec. III) – „Culegere de fapte memorabile”

Istoria Dobrogei – Bibliografie: Solinus (sec. III) – „Culegere de fapte memorabile”

2302