#DobrogeaDigitală - Acces universal la informație: „Din vieața poporului român”, de Gh. F. Ciaușanu

Biblioteca virtuală pe care o lansam în urmă patru ani, aducând digitalizarea în atenția administrației publice locale, instituțiilor culturale și nu numai, a devenit acum de o actualitate fără precedent, la nivel global. 
 
Mesajul central al acestei inițiative vine de la nivel universitar - Biblioteca Ioan Popișteanu a Universității Ovidius Constanța, în parteneriat cu Asociația  Ștefadina și cu sprijinul ziarului ZIUA de Constanța, aduc în spațiul public, primul filon de semnături ale strămoșilor noștri.
 
Mai exact, Colecția Specială, compusă din peste o sută de volume, dintre care și cărți de patrimoniu, care au o vechime de câteva sute de ani, au fost restaurate și digitalizate și oferite prezentului și, mai ales, viitorului.
Ca o continuare a proiectului nostru #Dobrogea Digitală - Acces Universal la Informație, lansăm fondul de carte restaurat și digitalizat, care poate fi accesat atât pe site-ul ZIUA de Constanța în secțiunea Dobrogea și Biblioteca Universității Ovidius Constanța, cât și pe site-ul Bibliotecii Universitare „Ioan Popișteanu”.

Sub egida Academiei Române, apărea, în 1914, volumul de culegeri și studii „Din vieața poporului român”, având subtitlul „Superstițiile poporului român în asemănare cu ale altor popoare vechi și nouă”.

Autorul, Gh. F. Ciaușanu, era preot, doctor în teologie şi profesor în învăţământul secundar, fiind de asemenea pasionat de folclor şi de viaţa literară a vremii sale.

În 1913, volumul său, însumând peste 400 de pagini, a primit Premiul „Vasile Adamachi" al Academiei Române, iar raportul comisiei care a cercetat și evaluat lucrarea este publicat în deschidere. Pusă la index după 1944, din cauza conţinutului ei, lucrarea a rămas nereeditată până după 1990.

Profund cunăscător al credinţelor poporului român, autorul le pune în contrapunct cu superstiţiile egiptenilor, inzilor, evreilor, grecilor şi romanilor, dar şi cu ale popoarelor vecine. Interesante incursiuni în timp şi spaţiu, paginile volumului aduc laolaltă neamurile cele mai diferite, ca și cultură sau origine, punându-se în paralel, de pildă, pomenile din tradițiile românești cu cele greco-romane, dar și cu obiceiurile legate de moarte existente în Congo sau la indienii din timpurile vedice.

După cum definește Ciaușanu superstiţia, aceasta este «o deviare a sentimentului religios, prin care suntem aduşi a ne crea falşe îndatoriri, a ne teme de lucruri de cari n’ai dece să te temi; sau a pune nădejde în altele cari sunt deşearte». El ne încredințează că superstiția a însoțit omul încă de la începuturile sale, chiar și după apariția principalelor religii monoteiste. Iar exemplele sunt luate de pretutindeni, de la populația din Sumatra și până la eschimoși, cu toții având elemente comune legate de credințele cu privire la facerea lumii, naștere, moarte, nuntă, boli, descântece sau sărbători agrare.

Cunoscător al literaturii clasice greco-romane, dar şi al literaturilor moderne, autorul inserează citate relevante, fără a încărca însă expunerea sau a-i știrbi din cursivitate. Dimpotrivă, se naște un material de o bogăție și o varietate extraordinară, sublimate și din multitudinea de lecturi inserate în bibliografia de la final.
 
Despre Gabriela TITZ
 
Absolventă a Facultății de Litere din cadrul Universității București (promoția 1993), cu un master în Drept și Administrație Europeană, a fost, timp de șapte ani, redactor al revistei culturale „Tomis“. A lucrat în domeniul consultanței, dar și ca inspector, în Direcția de Proiecte Europene a Consiliului Județean Constanța și în cadrul Agenției Județene de Plăți și Inspecție Socială. A tradus și a publicat, individual sau în calitate de co-autor, șapte volume apărute la edituri românești de prestigiu. În prezent, este redactor proiecte culturale la ziarul ZIUA de Constanța, traducător și consultant în domeniul proiectelor cu finanțări externe.
 
Citește și:
Dobrogea și Biblioteca Universității „Ovidius“ Constanța
 
Volumul are 433 pagini și poate fi descărcat de mai jos.
 
  Citește în format integral

685

Ti-a placut articolul?

Nume:

Email:

Comentariu*:

Din aceiași categorie

#DobrogeaDigitală - Acces universal la informație: „Curs de pedagogie“, de Ion Găvănescu

#DobrogeaDigitală - Acces universal la informație: „Curs de pedagogie“, de Ion Găvănescu

36039
#DobrogeaDigitală - Acces universal la informație: „O nevastă româncă în traiul pămîntesc și’n vieța după morte“, de Bogdan Petriceicu-Hasdeu

#DobrogeaDigitală - Acces universal la informație: „O nevastă româncă în traiul pămîntesc și’n vieța după morte“, de Bogdan Petriceicu-Hasdeu

36853
#DobrogeaDigitală - Acces universal la informație: „Curs de psihologie“, de Constantin Rădulescu-Motru

#DobrogeaDigitală - Acces universal la informație: „Curs de psihologie“, de Constantin Rădulescu-Motru

36643
​#DobrogeaDigitală - Acces universal la informație: „Critică dramatică“ de Mihail Dragomirescu

​#DobrogeaDigitală - Acces universal la informație: „Critică dramatică“ de Mihail Dragomirescu

2992
#DobrogeaDigitală - Acces universal la informație: „Annales de l’institut oceanographique, tome XIII, fasc II - La vie dans la mer noire“, de Grigore Antipa

#DobrogeaDigitală - Acces universal la informație: „Annales de l’institut oceanographique, tome XIII, fasc II - La vie dans la mer noire“, de Grigore Antipa

3083
#DobrogeaDigitală - Acces universal la informaţie: „Pedagogia contemporană. Probleme şi curente“, de George G. Antonescu

#DobrogeaDigitală - Acces universal la informaţie: „Pedagogia contemporană. Probleme şi curente“, de George G. Antonescu

3410
#DobrogeaDigitală - Acces universal la informație: „Nascerea la români. Studiu etnograficu“, de Simion Florea Marian

#DobrogeaDigitală - Acces universal la informație: „Nascerea la români. Studiu etnograficu“, de Simion Florea Marian

3681
​#DobrogeaDigitală - Acces universal la informație: „Obiceiurile Juridice ale poporului romîn. Studiu asupra obiceiurilor pămîntului din punct de vedere juridic, social, moral şi politic“, de George G. Maxim

2867
​#DobrogeaDigitală - Acces universal la informație: „Pestalozzi și Rolul moral-social al educației“, de George G. Antonescu

​#DobrogeaDigitală - Acces universal la informație: „Pestalozzi și Rolul moral-social al educației“, de George G. Antonescu

2615
#DobrogeaDigitală - Acces universal la informație: Dicționarul Enciclopedic Ilustrat „Cartea Românească“, de Ion-Aurel Candrea și Gheorghe Adamescu

#DobrogeaDigitală - Acces universal la informație: Dicționarul Enciclopedic Ilustrat „Cartea Românească“, de Ion-Aurel Candrea și Gheorghe Adamescu

3140
#DobrogeaDigitală - Acces universal la informație: „Nunta la români. Studiu istorico-entograficu comparativu“, de Simion Florea Marian

#DobrogeaDigitală - Acces universal la informație: „Nunta la români. Studiu istorico-entograficu comparativu“, de Simion Florea Marian

2815
#DobrogeaDigitală - Acces universal la informație: „Școala încadrată în vieață. Experiențe și realizări pedagogice“ de Eleonara Moscu-Filipidescu

#DobrogeaDigitală - Acces universal la informație: „Școala încadrată în vieață. Experiențe și realizări pedagogice“ de Eleonara Moscu-Filipidescu

2419
#DobrogeaDigitală - Acces universal la informație: „Sate și Mănăstiri din România“, de Nicolae Iorga

#DobrogeaDigitală - Acces universal la informație: „Sate și Mănăstiri din România“, de Nicolae Iorga

2159
#DobrogeaDigitală - Acces universal la informație: „Dobrogea. Rumanian Studies IV“

#DobrogeaDigitală - Acces universal la informație: „Dobrogea. Rumanian Studies IV“

2147
#DobrogeaDigitală - Acces universal la informaţie: „Dobrogea de Sud“ nr. 2, aprilie - mai 1937

#DobrogeaDigitală - Acces universal la informaţie: „Dobrogea de Sud“ nr. 2, aprilie - mai 1937

1960
#DobrogeaDigitală - Acces universal la informație: „Dobrogea. Patru conferințe ale Universității Libere“

#DobrogeaDigitală - Acces universal la informație: „Dobrogea. Patru conferințe ale Universității Libere“

1864
#DobrogeaDigitală - Acces universal la informație: „Domnia Regelui Carol I. 5 conferinţe ținute la Universitatea Libera în anul 1940“

#DobrogeaDigitală - Acces universal la informație: „Domnia Regelui Carol I. 5 conferinţe ținute la Universitatea Libera în anul 1940“

1860
#DobrogeaDigitală - Acces universal la informație: „Emil sau despre educațiune, ediția a III-a, volumul I-II“, traducere de Gheorghe Adamescu

#DobrogeaDigitală - Acces universal la informație: „Emil sau despre educațiune, ediția a III-a, volumul I-II“, traducere de Gheorghe Adamescu

1962
#DobrogeaDigitală - Acces universal la informație: „Dunărea. Călăuză turistică“ de R. I. Călinescu

#DobrogeaDigitală - Acces universal la informație: „Dunărea. Călăuză turistică“ de R. I. Călinescu

1841
#DobrogeaDigitală - Acces universal la informație: „Enciclopedia Română. Tomul III“, de Corneliu Diaconovich

#DobrogeaDigitală - Acces universal la informație: „Enciclopedia Română. Tomul III“, de Corneliu Diaconovich

1924