#DobrogeaDigitală - Acces universal la informație: „Școala încadrată în vieață. Experiențe și realizări pedagogice“ de Eleonara Moscu-Filipidescu

Biblioteca virtuală pe care o lansam în urmă cu cinci ani, aducând digitalizarea în atenția administrației publice locale, instituțiilor culturale și nu numai, a devenit acum de o actualitate fără precedent, la nivel global. 
 
Mesajul central al acestei inițiative vine de la nivel universitar - Biblioteca Ioan Popișteanu a Universității Ovidius Constanța, în parteneriat cu Asociația  Ștefadina și cu sprijinul ziarului ZIUA de Constanța, aduc în spațiul public, primul filon de semnături ale strămoșilor noștri.
 
Mai exact, Colecția Specială, compusă din peste o sută de volume, dintre care și cărti de patrimoniu, care au o vechime de câteva sute de ani, au fost restaurate și digitalizate și oferite prezentului și, mai ales, viitorului.
Ca o continuare a proiectului nostru #Dobrogea Digitală - Acces Universal la Informație, lansăm fondul de carte restaurat și digitalizat, care poate fi accesat atât pe site-ul ZIUA de Constanța în secțiunea Dobrogea și Biblioteca Universității Ovidius Constanța, cât și pe site-ul Bibliotecii Universitare „Ioan Popișteanu”.

Lucrarea „Școala încadrată în vieață. Experiențe și realizări pedagogice“ semnată de profesorul Eleonara Moscu-Filipidescu prezintă o serie de tehnici extraordinare de predare creionate sub principiul că „didactica este o artă în care normele pedagogice trebuie să-ţi indice calea, dar să-ţi dea libertatea să te mişti în voie, să schimbi şi să adaugi, să aduci ceva din personalitatea ta, să cauţi să deştepţi interes şi plăcere“.
 
Autoarea punctează încă din prefaţa cărţii că  „a simţit întotdeauna în ce conflict vine metoda de predare cu mintea şi sufletul elevului. Căci la ce se reduce actuala metodă? La o înlănţuire stereotipă de întrebări şi răspunsuri, la un procedeu fără vicaţă, prin care se distruge tot interesul şi mintea elevului stagnează. Se artificializează gândirea, simţirea şi întreaga fiinţă a copilului“.
 
Publicat în anul 1943, la editura „Ramuri Craiova“, volumul însumează 269 de pagini, structurate pe şase capitole, după cum urmează:

CAP. I. Consideraţiuni generale asupra învăţământului activ
CAP. II. Învăţământul pe unităţi de vieaţă
CAP. III. Învăţământul ocazional şi prin actualităţi în şcoala primară
CAP. IV. Studiul naturii
CAP. V. Organizarea muncii personale a elevilor
CAP. VI. Desenul din imaginaţie, încheiere

Citește și:
 
Dobrogea și Biblioteca Universității „Ovidius“ Constanța
Volumul are 269 de pagini și poate fi descărcat de mai jos.
  Citește în format integral

362

Ti-a placut articolul?

Nume:

Email:

Comentariu*:

Din aceiași categorie

#DobrogeaDigitală - Acces universal la informație: „Curs de pedagogie“, de Ion Găvănescu

36041
#DobrogeaDigitală - Acces universal la informație: „O nevastă româncă în traiul pămîntesc și’n vieța după morte“, de Bogdan Petriceicu-Hasdeu

36854
#DobrogeaDigitală - Acces universal la informație: „Curs de psihologie“, de Constantin Rădulescu-Motru

36645
​#DobrogeaDigitală - Acces universal la informație: „Critică dramatică“ de Mihail Dragomirescu

2994
#DobrogeaDigitală - Acces universal la informație: „Annales de l’institut oceanographique, tome XIII, fasc II - La vie dans la mer noire“, de Grigore Antipa

3084
#DobrogeaDigitală - Acces universal la informaţie: „Pedagogia contemporană. Probleme şi curente“, de George G. Antonescu

3413
#DobrogeaDigitală - Acces universal la informație: „Nascerea la români. Studiu etnograficu“, de Simion Florea Marian

3684
​#DobrogeaDigitală - Acces universal la informație: „Obiceiurile Juridice ale poporului romîn. Studiu asupra obiceiurilor pămîntului din punct de vedere juridic, social, moral şi politic“, de George G. Maxim

2868
​#DobrogeaDigitală - Acces universal la informație: „Pestalozzi și Rolul moral-social al educației“, de George G. Antonescu

2617
#DobrogeaDigitală - Acces universal la informație: Dicționarul Enciclopedic Ilustrat „Cartea Românească“, de Ion-Aurel Candrea și Gheorghe Adamescu

3140
#DobrogeaDigitală - Acces universal la informație: „Nunta la români. Studiu istorico-entograficu comparativu“, de Simion Florea Marian

2816
#DobrogeaDigitală - Acces universal la informație: „Școala încadrată în vieață. Experiențe și realizări pedagogice“ de Eleonara Moscu-Filipidescu

#DobrogeaDigitală - Acces universal la informație: „Școala încadrată în vieață. Experiențe și realizări pedagogice“ de Eleonara Moscu-Filipidescu

2420
#DobrogeaDigitală - Acces universal la informație: „Sate și Mănăstiri din România“, de Nicolae Iorga

2160
#DobrogeaDigitală - Acces universal la informație: „Dobrogea. Rumanian Studies IV“

2150
#DobrogeaDigitală - Acces universal la informaţie: „Dobrogea de Sud“ nr. 2, aprilie - mai 1937

1961
#DobrogeaDigitală - Acces universal la informație: „Dobrogea. Patru conferințe ale Universității Libere“

1864
#DobrogeaDigitală - Acces universal la informație: „Domnia Regelui Carol I. 5 conferinţe ținute la Universitatea Libera în anul 1940“

1860
#DobrogeaDigitală - Acces universal la informație: „Emil sau despre educațiune, ediția a III-a, volumul I-II“, traducere de Gheorghe Adamescu

1962
#DobrogeaDigitală - Acces universal la informație: „Dunărea. Călăuză turistică“ de R. I. Călinescu

1841
#DobrogeaDigitală - Acces universal la informație: „Enciclopedia Română. Tomul III“, de Corneliu Diaconovich

1924