#DobrogeaAcademică Centenar Horia Damian, „celălalt erou al României alături de Brâncuși“

 
  • Biblioteca Academiei Române vernisează marți, 22 februarie 2022, expoziția dedicată centenarului nașterii lui Horia Damian, membru de onoare al Academiei Române
 
Expoziția va avea loc în Sala „Theodor Pallady“ din Calea Victoriei 125, începând cu ora 12, cuprinzând picturi, desene, litografii, sculpturi și documente din colecția istoricului de artă dr. Radu Varia.

Vor lua cuvântul acad. Ioan-Aurel Pop, președintele Academiei Române, prof.ing. Nicolae Noica, membru de onoare al Academiei, director general al Bibliotecii Academiei Române, și dr. Radu Varia, curatorul expoziției.
 
„Expoziția cuprinde lucrări ale marelui artist care încă din prima tinerețe era considerat un prodigiu, intrând în cele mai importante colecții ale vremii, Simu și Zambaccian. Iar în 1946 el sosea la Paris cu o bursă pe care i-o obținuse marele său admirator, pictorul Jean Alexandru Steriadi. În Orașul Lumină, Horia Damian îl întâlnește pe Fernand Léger și colaborează cu el, are revelația operei lui Mondrian și se împrietenește cu Yves Klein“, declară criticul și istoricul de artă Radu Varia.

În acest context se conturează noua viziune despre artă a lui Damian, fondată pe geometrie, pe ideea de permanență, de sacralitate, de monumentalitate, care îl conduce la inventarea limbajului original al creației sale, a cărei diversitate este pe deplin ilustrată în expoziția organizată la Biblioteca Academiei Române.
 
Timp de patru decenii, istoricul de artă Radu Varia a revelat cu succes opera lui Damian în marile muzee ale lumii, începând cu Muzeul de Artă Modernă al Orașului Paris în 1972, Muzeul Ludwig din Aachen, Muzeul Guggenheim din New York, Grand Palais și Centrul Pompidou din Paris, Muzeul de Artă Modernă din Rio de Janeiro, apoi Bank of America din San Francisco, Documenta de la Kassel, Bienala de la São Paulo sau cea de la Veneția, unde reprezenta România în 1993. Tot lui Radu Varia i se datorează instalarea Colinei lui Horia Damian, în anul 1976, pe Esplanada de la Seagram’s Building din Park Avenue, aducând în inima New York-ului ceva din „spațiul nostru mioritic“. La fel și expoziția din 2009 de la Palatul Mogoșoaia, unde a prezentat publicului din România picturi și desene din perioada anterioară plecării din țară a artistului.
 
Istoricul de artă apreciază că nu întâmplător, la inaugurarea muzeului său din Figueras, genialul Salvador Dali a așezat Tronul lui Horia Damian în sala principală, simțindu-se onorat de proiectul de intrare monumentală creat de acesta pentru muzeu și considerându-l pe Damian „celălalt erou al României alături de Brâncuși“.
 
Horia Damian, născut la 27 februarie 1922, urmează Școala de Arhitectură din București, iar la numai 19 ani expune deja la Salonul Oficial de Pictură de la Sala Dalles. Un an mai târziu, în 1942, are prima expoziție personală, vernisată la Ateneul Român. În 1946 obține o bursă și pleacă la Paris, unde se va stabili definitiv. Creația sa, puternic influențată de formația de arhitect, este marcată de gustul pentru monumental. Va face carieră în Occident, expunând în marile muzee ale lumii. În 1993 este ales membru de onoare din străinătate al Academiei Române. Se stinge din viață la Paris pe 13 mai 2012, la vârsta de 90 de ani.
 
Radu Varia, doctor în istoria artei și civilizației al Universității din Paris, este autorul volumului Brâncuși, publicat de Rizzoli la New York în 1986, apoi de editura Gallimard la Paris în 1989 și de New Art Seibu la Tokyo în 1993.

 
Expoziția va rămâne la dispoziția publicului până pe 5 martie 2022, putând fi vizitată de luni până vineri, între orele 10-14, cu respectarea tuturor normelor sanitare în vigoare.
 

 
Citește și:  #DobrogeaAcademică: Ziua Limbii Elene sărbătorită la Academia Română

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

#DobrogeaAcademică Lansarea integralei digitale a Dicționarului tezaur al limbii române

07 Jul 2022 2606

#DobrogeaAcademică „Căderea unui dictator. Război hibrid și dezinformare în Revoluția Română din decembrie 1989“ – sesiune științifică

10 Jun 2022 2335

#DobrogeaAcademică Gheorghe Petrașcu - 150 de ani

08 Jun 2022 1756

#DobrogeaAcademică Societatea, între inteligența umană și inteligența artificială

01 Jun 2022 1185

#DobrogeaAcademică Limitarea accesului la documente din arhivă – o decizie cu consecințe grave

31 May 2022 1313

#DobrogeaAcademică Un laureat al Premiului Nobel, invitat special al Academiei Române

18 May 2022 1225

#DobrogeaAcademică O expoziție-omagiu adus fondatorului primului muzeu de etnografie şi artă națională, Alexandru Tzigara-Samurcaș

03 May 2022 1169

#DobrogeaAcademică Ritualuri și simboluri ale celei mai solemne sărbători a creștinilor

18 Apr 2022 2786

#DobrogeaAcademică Primul președinte al Academiei Române, aniversat la 220 de ani de la naștere

14 Apr 2022 1072

#DobrogeaAcademică „Șapte ciudățenii ale omului”, dezbătute de Jean-Jacques Askenasy

13 Apr 2022 1342

#DobrogeaAcademică Adunare Generală festivă, de Ziua Academiei Române

02 Apr 2022 2550

#DobrogeaAcademică România și modelul sovietic

30 Mar 2022 2003

#DobrogeaAcademică Basarab Nicolescu – omul cosmodern

24 Mar 2022 3003

#DobrogeaAcademică Aurelia și Ștefan Lăpușan, co-autori ai unei impresionante monografii lansate recent în Aula Academiei Române

01 Mar 2022 3306

#DobrogeaAcademică Premii pentru cele mai bune teze de masterat din domeniul lingvisticii

14 Feb 2022 2711