Au rămas fără curent electric

În plin sezon estival, cu temperaturi ce depășesc 30 de grade, mai mulți abonați din localitatea Năvodari au rămas fără curent electric. După numeroase apeluri la ENEL, în această dimineață, câțiva lucrători au ajuns în zonă pentru a constata defecțiunea, însă au plecat... așa cum au venit, iar oamenii stau în continuare fără curent.
 
Peste 15 clădiri dintr-un cartier de la marginea orașului Năvodari au rămas fără curent electric sâmbătă noapte, în jurul orei 03:00. Printre acestea se numără şi pensiuni, ocupate integral. După numeroase apeluri la serviciul deranjamente, duminică dimineață o echipă ENEL a venit la fața locului, însă niciun locatar nu a primit răspunsuri clare cu privire la sistarea curentului, deși toți abonații sunt la zi cu achitarea facturilor. Potrivit reprezentanților ENEL însă, curentul electric s-a întrerupt din cauza unei defecţiuni la cablu, ale cărui reparaţii trebuie suportate tot de abonați.
ENEL refuză sa înlocuiască acest cablu pe motiv că este o rețea privată.
 
„Mi s-a răspuns că este o rețea privată și că nu-i privește. Atunci când prima clădire a fost construită în această zonă, nu exista decât teren arabil și o clădire [...] deci persoana respectivă a fost obligată să-și facă o rețea, să aducă de la canal până aici cablul de curent electric. Apoi, la această rețea s-au racordat toți vecinii care au mai construit”, a declarat Aurelia Olteanu, abonat.
 
În anul în care a realizat această rețea, familia Olteanu a achiziționat un cablu care să permită abonarea altor 10 locuințe, însă ENEL a dat undă verde pentru conectarea unui număr de 15 gospodării, ceea ce a dus la suprasolicitare și, în cele din urmă, la topirea cablului.
 
„Am fost în organizare de șantier doi ani, și după doi ani am făcut contract ca orice om cu ENEL-ul [...] m-am racordat în anul 2002”, a declarat Nicolae Dumitru, abonat.
 
În acest caz, abonații sunt cei care trebuie să asigure cheltuielile pentru reparații.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Se întrerupe joi furnizarea energiei electrice în Constanța, Eforie Nord, Cumpăna și Negrești. Lista zonelor vizate

24 Apr 2024 722

Unde se întrerupe furnizarea energiei electrice în județul Constanța, luni. Lista zonelor afectate

21 Apr 2024 2377

Județul Constanța Mai multe zone din Stațiunea Mamaia, Năvodari, Cernavodă și Fântânele, fără energie electrică astăzi

08 Apr 2024 1346

În ce zone din județul Constanța se va întrerupe furnizarea energiei electrice săptămâna viitoare

05 Apr 2024 3514

Știri Constanța Lucrări programate Rețele Electrice Dobrogea. Iată unde nu va fi curent în perioada următoare

04 Apr 2024 813

RAJA Constanța Se oprește apa în zona industrială a orașului Ovidiu

02 Apr 2024 573

Știri Constanța Lucrări programate Rețele Electrice Dobrogea. Iată ce consumatori vor rămâne fără curent electric în perioada următoare

01 Apr 2024 802

Se oprește apa în zona industrială a orașului Ovidiu pentru lucrări

01 Apr 2024 506

Mai multe zone din Constanța, Stațiunea Olimp și localitatea Ostrov, fără energie electrică astăzi

01 Apr 2024 574

Mai multe zone din municipiul Constanța și localitatea Lazu, fără energie electrică astăzi! Vezi dacă ești afectat

29 Mar 2024 611

Mai multe zone din municipiul Constanța, fără energie electrică miercuri. Vezi dacă ești afectat

26 Mar 2024 1040

RAJA Constanța Se oprește apa în zona industrială a orașului Ovidiu!

18 Mar 2024 639

VIDEO Locuitorii din Năvodari, supărați de modul în care un investitor își supraetajează spațiul comercial. Ce spun autoritățile?

05 Mar 2024 994

Municipiul Constanța și alte patru localități din județ, fără energie electrică astăzi! Lista străzilor afectate

22 Feb 2024 2303

Se întrerupe furnizarea energiei electrice la Aliman, județul Constanța. Lista străzilor afectate

11 Feb 2024 1102