Copiii au talent

Răbdare, ambiție, dorința de reușită și multe ore de muncă. Sunt trăsăturile principale ale unui copil talentat. Acest lucru l-au demonstrat şi zecile de copii care au venit luni la Casa de Cultură din Năvodari, la preselecțiile unui concurs de profil. Părinții au fost, însă, mai emoționați decât cei mici. 
Casa de Cultură din Năvodari a fost gazda preselecțiilor pentru un concurs care descoperă noi talente. Zeci de copii au venit încă de la primele ore ale dimineții pentru a le demonstra celor din juriu că au talent.

“Avem copii din tot județul [...] cu dansuri populare, dansuri moderne, dansuri de societate, teatru, balet. Sunt copii foarte talentați și ne dorim foarte mult ca și din județul nostru Constanța, să meargă mai departe în marea finală”, a declarat Dora Botaș, director Casa de Cultură Năvodari.

Fie că știu să danseze sau să cânte, copiii nu au scăpat de emoții atunci când au intrat pe scenă. Dar au reuşit să le ascundă, pentru că mulți dintre ei sunt familiarizați cu acest tip de concurs. Părinții care i-au însoțit pe micuții talentați spun că sunt mândri de copii, indiferent dacă vor câștiga sau nu concursul.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Momente de senzație la Ziua Porților Deschise, pe Aeroportul „Delta Dunării“ Tulcea(Galerie FOTO)

26 Apr 2024 232

“CONSTRUIESC DE MIC, CU BRICK” – atelier de creatie sustinut de Brick Romania in institutiile de invatamant constantene

26 Apr 2024 331

Ziua Porţilor Deschise la Aeroportul "Delta Dunării" din Tulcea! Punctul culminant al evenimentului va fi un spectaculos show aviatic şi paraşutism

26 Apr 2024 527

Reguli de circulație, jocuri și desene la Constanța. Întâlnire între polițiști și copii (FOTO)

25 Apr 2024 422

Știri Constanța Trei copii au plecat de acasă, noaptea. Mama minorilor a fost sancționată

25 Apr 2024 560

ISU Constanța Iepurașul Pompier vine în Piața Ovidiu! Toți copiii sunt așteptați

25 Apr 2024 486

„Salvați Copiii” Conferință la Constanța Evaluarea situației copiilor ai căror părinți sunt plecați la muncă în străinătate (GALERIE FOTO)

24 Apr 2024 326

ARBDD Ziua Pământului celebrată de copii la Sulina, județul Tulcea

23 Apr 2024 302

Șah Anastasia - Maria Gavrilă, de la CS Victoria Cumpăna, vicecampioană națională (GALERIE FOTO)

23 Apr 2024 494

Investiția s-a ridicat la 1,5 milioane de euro Grădinița Zig-Zag din Ovidiu, județul Constanța, modernizată prin programul România Eficientă (GALERIE + VIDEO)

22 Apr 2024 655

Asociația Dăruiește Aripi, cu sprijinul ALEZZI, donează un ecograf de ultimă generație pentru Secția de oncologie pediatrică din Constanța

22 Apr 2024 500

Teatrul „Căluțul De Mare” Constanța, anunț despre spectacolul „Cenușăreasa”

22 Apr 2024 329

Undă verde de la Primăria Constanța Firma fondată de fostul consul onorific al Libanului în România vrea să modifice restaurantul Tomis din Mamaia

21 Apr 2024 687

Doi copii din Cernavodă au fugit de acasă pentru a se plimba singuri din municipiul Constanța! Mama minorilor, sancționată de polițiști

21 Apr 2024 687

Magdalena, născută la Constanța, își caută familia biologică. „Emoțiile mă copleșesc”

21 Apr 2024 596