Gabriela Stanciu, interimar la Rectoratul Universității “Ovidius”

Gabriela Stanciu, prorectorul Universităţii “Ovidius” pe Educaţie şi Formare continuă a preluau atribuţiile rectorului Dănuţ Epure. Decizia a fost luată în cadrul şedinţei de Senat ca urmare a măsurii de arestare preventivă pentru 29 de zile pe numele lui Dănuţ Epure.
 
“Senatul a desemnat în urma votului pe doamna prorector Gabriela Stanciu, prorector pe probleme de învăţământ şi educaţie. Au fost două propuneri, prima fiind doamna Gabriela Stanciu, iar a doua propunere a fost Înalt Prea Sfinţia Sa care este prorector pe relaţii internationale. Doamna Gabriela Stanciu a primit 56 de voturi, două abţineri şi două împotrivă. Mai departe în funcţie de deciziile instanţei şi ale Ministerului vom lua şi noi alte decizii. Dacă rectorul Dănuţ Epure este suspendat, sigur că trebuie să trecem mai departe la altă fază.”, a declarat Daniel Citirigă, purtătorul de cuvânt al Universității “Ovidius”.
 
Astfel , Ministerul Educaţiei poate decide un nou rector intermiar sau chiar organizarea de noi alegeri care ar putea să aibă loc în această toamnă. Un alt subiect abordat în cadrul şedinţei de Senat a fost validarea examenelor de admitere. Până la o decizie a instanţei, toate rezultatele au fost validate.
 
“Deocamdată , a lua o decizie în privinşţa admiterii înseamnă să dăm un verdict în favoarea unei părţi. Dacă se va constata o fraudare a examenului de admitere , sigur că vom acţiona în consecinţă.”, a declarat Daniel Citirigă, purtătorul de cuvânt al Universității “Ovidius”.
 
Rectorul Universităţii este acuzat de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie că ar fi vândut unor candidaţi subiectele examenului de admitere la Facultatea de Medicină, contra sumei de 9 mii de euro, fiind prins în flagrant în timp ce lua mită 4 mii de euro. În acelaşi dosar este cercetat şi Stere Tala acuzat de complicitate. Procurorii DNA contină cercetările şi în cazul altor persoane.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

1.200 de liceeni din judeţul Tulcea participă la Târgul educaţional „Student #UDJG"

03 Apr 2024 469

TNOB Constanța Maestrul Gheorghe Stanciu își va lua rămas bun de la scena teatrului

02 Mar 2024 835

Noua „gardă“ a magistraților Cine va conduce justiția din Constanța pentru următorii ani

26 Nov 2023 2290

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 17 noiembrie 2023

20 Nov 2023 1018

Tiberius Dănuţ Epure, fostul rector al Universităţii „Ovidius“ din Constanţa, termen la Tribunalul Ilfov! Cere revizuirea dosarului în care a fost condamnat

17 Oct 2023 1259

Decizie „bombă“ la București! DNA Constanța a întors în instanță dosarul unui important director din Ministerul Transporturilor! Începe procesul

04 Oct 2023 2207

De unde vin procurorii români ai Parchetului European?

15 Aug 2023 1845

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 19 mai 2023

22 May 2023 1415

Mai mulți procurori părăsesc sistemul prin pensionare. LISTĂ

14 May 2023 2052

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 10 ianuarie 2023  

12 Jan 2023 1777

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 25 noiembrie 2022

29 Nov 2022 1448

DNA Constanța a trimis în judecată un fost director din Ministerul Transporturilor! Anunțul Tribunalului București

11 Jul 2022 1971

Universitatea Ovidius Constanța Zeci de participanți la cea de-a IX-a ediție a manifestării științifice „Omul. Mediul. Poluarea”

06 Jun 2022 1785

DNA Constanța Petre Neacșa, director în Ministerul Transporturilor, menținut sub control judiciar

20 Jan 2022 2394

Petre Neacșa, director în Ministerul Transporturilor, trimis în judecată de DNA Constanța. Pronunțarea amânată

15 Jan 2022 1783