Litoral TV Direcția de Asistență Socială din Năvodari a fost premiată

Direcția de Asistență Socială din Năvodari a primit seara trecută un premiu de 5400 de lei în cadrul unei acțiuni umanitare. Banii vor fi direcționați unor familii nevoiașe care vor petrece sărbătorile așa cum se cuvine.

Pentru că Moș Crăciun există, câteva familii nevoiașe din Năvodari vor avea mesele pline de sărbători. La inițiativa unui retailer european, zeci de oameni cu suflet mare au participat financiar sprijinind câteva cazuri sociale. Prin achiziționarea unor bilete la tombolă, cumpărătorii au readus magia sărbătorilor în casele unor persoane care duc multe lipsuri.
“Acești bani vor merge pentru copiii nevoiași care trăiesc în familii mai defavorizate, pentru bătrâni care sunt singuri, nesprijiniți de nimeni, și încercăm să le facem o bucurie, acum de sărbători”, a declarat Lavinia Spânoche, inspector în cadrul Direcției de Asistență Socială din Năvodari.

“Să sperăm că nu va fi singura ocazie în care au ales să fie alături de acești oameni [...] probabil sunt și alți oameni care au nevoie de ajutor, și îi încurajăm să participle în continuare la asemenea evenimente, inclusiv noi, pentru că prin puterea exemplului vom putea să ne ajutăm unii pe ceilalți”, a declarat Luciana Mihăilă, asistent social în cadrul Direcției de Asistență Socială din Năvodari.
Oamenii cu suflet mare au fost și ei răsplătiți de retailer-ul european care în urma tombolei a oferit premii substanțiale precum un laptop, o tabletă, o bicicletă, ceasuri și aparate pentru cafea.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Ședință CJ Constanța Câți bani vor fi alocați pentru reabilitarea corpului C1 a Unității de Asistență Medico-Socială Agigea (DOCUMENT)

21 Apr 2024 465

Se modifică organigrama, statul de funcții și Regulamentul de organizare și funcționare ale Direcției Generale de Asistență Socială Constanța (DOCUMENT)

21 Apr 2024 522

Primăria Constanța Întâlnire de lucru la Direcția Generală de Asistență Socială. Iată despre ce s-a discutat

19 Apr 2024 584

CNSC, decizie care vizează DGASPC Snow Clean SRL continuă să câștige contracte la instituțiile subordonate Consiliului Județean Constanța! (DOCUMENT)

18 Apr 2024 602

DGASPC Constanța, licitație deschisă pentru lucrări de proiectare, achiziționare și montare echipamente la CRRN Artemia Techirghiol (DOCUMENT)

08 Apr 2024 550

Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Constanța cumpără generator electric (DOCUMENT)

30 Mar 2024 509

DGASPC Constanța, licitație deschisă pentru proiectare și execuție sistem de alarmă antiefracție (DOCUMENT)

30 Mar 2024 480

Licitații Tulcea Ce firmă va livra carne la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului?

28 Mar 2024 454

Direcția Generală de Asistență Socială Constanța poate administra un imobil din municipiu. Acolo va funcționa un centru de activități sportive și culturale destinat copiilor din medii defavorizate (DOCUMENT)

25 Mar 2024 726

Fost director în Primăria Constanța, Emil Mereuță candidează pentru funcția de director executiv la DGASPC (DOCUMENT)

25 Mar 2024 2315

Ședință CLM Constanța Aleșii locali vor aproba programul de acțiune destinat combaterii riscului de excluziune socială pentru 2024 (DOCUMENT)

25 Mar 2024 464

Licitații publice Constanța Direcția Generală de Asistență Socială Constanța cumpără rechizite și articole de papetărie (DOCUMENT)

13 Mar 2024 752

Licitații Constanța Direcția Generală de Asistență Socială, licitație pentru lucrări de reparații generale și renovare grupuri sanitare (DOCUMENT)

11 Mar 2024 658

Locuri de muncă Constanța Unitatea de Asistență Medico-Socială Agigea angajează. Iată ce trebuie să știi

08 Mar 2024 897

Primăria Constanța Reprezentanții DGAS, participanți la evenimentul „Rețeaua de Coordonare a Sprijinului pentru Refugiați”

07 Mar 2024 505