Litoral TV Gabara ar putea ajunge de sărbători

Faptul că lucrările de la Podul Agigea se desfășoară în ritmul melcului nu reprezintă o noutate. Orele pierdute de șoferi pentru a trece canalul cu gabara, alături de cozile de mașini și nervii pierduți în trafic, au determinat autoritățile locale să își îndrepte atenția spre o a doua gabară.

Chiar dacă situația impune prezența unei noi gabare, prefectul județului Constanța nu este sigur că acest lucru se va concretize până de sărbători.

“Ne-am întâlnit astăzi cu reprezentantul de la Navrom Bac, cu Canalele Navigabile și cu Autoritatea Navală Română. Este, ca să zic așa, în studio această venire a unei noi gabare, care impune o perioadă de pregătire. Nu știm dacă în perioada asta ne mai permite până în sărbători, pentru că orice gabară trebuie să fie adaptată situației de la canal”, a declarat Eugen Bola, prefectul județului Constanța.

Cât despre decizia surprinzătoare a CNADNR-ului de a monta o restricție de înălțime de 3 metri, aceasta a fost motivată prin dorința de a proteja podul.

“Sacă au montat asta de 3 metri [...] deci ea ar fi data jos dacă va fi cazul la sfârșitul lui decembrie. Să dea Dumnezeu să ajungem la vară, să meargă podul să fie în siguranță și sigur că o să treacă și TIR-urile fără problemă”, a mai spus Eugen Bola, prefectul județului Constanța.

Iar pentru cei care au crezut că noaptea la Podul Agigea se lucrează, trebuie să afle că s-au înșelat.

“Noaptea se fac doar verificări. Deci, avem luni pe marți și marți pe miercuri de la ora 23.00 la 03.00, atât. Se mai fac mici pregătiri, dar de lucrat se lucrează pe zi. Când noi am spus noaptea, ei au respins propunerea că există riscul accidentelor de muncă având în vedere complexitatea lucrărilor”, a declarat Eugen Bola, prefectul județului Constanța. 

Indiferent de aceste discuții, șoferii vor avea parte şi miercuri de aceiași nervi, provocați de aceleași probleme.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Techirghiol Farma Cosmetics SRL, controlată de fostul primar Adrian Stan, undă verde de la APM Constanța pentru laboratorul de săpunuri naturale

20 Feb 2024 961

Metalica D.G. SA, din Năvodari, a intrat în faliment! Parte responsabilă civilmente într-un dosar al DIICOT Mureș (DOCUMENT)

23 Nov 2021 1986

Garda de Coastă scoate la concurs 29 de posturi vacante de ofiţeri şi agenţi de poliţie

08 Oct 2021 6844

„Vine o vreme când trebuie să te desparţi de viaţa de militar activ“ Moment emoţionant la Brigada 9 Mecanizată „Mărășești“ Constanţa

25 Jun 2021 3026

Gabară cu lemne răsturnată, pe Dunăre, în zona Portului Tulcea. Încărcătura s-a împrăștiat pe apă

28 Feb 2020 2829

Constănţenii care se plimbau pe faleza Cazinoului din Constanţa, uimiţi de o ambarcaţiune. Ce căuta acolo (galerie foto+video)

26 Sep 2019 5161

Creditorii Steelbuilding SRL, constructorul primei nave amenajate pe uscat, la Midia, convocaţi de lichidator

09 Nov 2015 2933

Licitaţii pentru proprietăţile Steelbuilding SRL Bunurile constructorului primei nave amenajate pe uscat, la Midia, de vânzare

29 Aug 2015 2695

Steelbuilding-ul lui Gabara, la ananghie Proprietăţile constructorului primei nave făurite la Midia, scoase la licitaţie cu preţuri derizorii

02 May 2015 4061

Plaja Mangalia va fi ecologizată Acţiune comună a elevilor, a poliţiştilor şi a funcţionarilor, înainte de Paşti

07 Apr 2015 2598

Polaris ecologizează plaja Mangalia alături de elevi

06 Apr 2015 1738