Litoral Tv Jaf între elevi constănțeni

Și-au distrus viitorul după ce l-au jefuit pe un coleg de școală. Doi elevi ai Liceului cu program Sportiv Nicolae Rotaru din municipiul Constanța, de 15 și 16 ani, au recurs la ameninţări şi forţă pentru a face rost de un telefon mobil.
 
După terminarea orelor de curs, cei doi elevi l-au urcat pe colegul lor de o vârstă mai mică în autobuz și nu s-au oprit până nu au ajuns într-un cartier mărginaș al Constanței. Acolo, băiatul a fost băgat într-o scară de bloc și amenințat cu un box metalic să renunțe la telefonul mobil, în valoare de aproximativ 2.000 lei.
 
“ Suntem surprinși, suntem dezamăgiți pentru că o asemenea întâmplare afectează imaginea școlii. Cei doi elevi erau sportivi de performanță și este impardonabilă fapta lor. “ a spus Andrei Szemerjai, director LPS Nicolae Rotaru.
 
Imediat cum a ajuns acasă, copilul le-a spus părinţilor ce a păţit. Aşa a fost anunţată conducerea unităţii de învăţământ, dar şi Poliţia.
 
“ În prezent, minorul de 16 ani este cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie. Acesta este în arestul IPJ Constanța, având o arestare preventivă dispusă de instanță. “ a declarat Carmen Șerbănescu, purtătorul de cuvânt al IPJ Constanța.
 
Cei doi au fost prinşi, iar cel mai mare a fost reţinut pentru 24 de ore, iar pe numele lui a fost formulată o propunere de arestare preventivă pentru 19 zile. Celălalt elev este cercetat în libertate.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Tulcea Ecologizări, în cadrul programului Săptămâna Verde

26 Apr 2024 304

ISU GiurgiuPompierii giurgiuveni încheie săptămâna în mijlocul copiilor

26 Apr 2024 215

ARBDD Programul Național Săptămâna Verde 2023-2024, la final

26 Apr 2024 348

Elevii și preșcolarii intră în vacanță! Când vor reveni la cursuri

26 Apr 2024 488

Tulcea Jandarmii, în vizită la Școala nr. 12 – au fost aduși și câinii de serviciu

25 Apr 2024 378

Săptămâna Verde Acțiuni antidrog, în școlile din Constanța

25 Apr 2024 334

IPJ ArgeșActivități preventive desfășurate de polițiști

24 Apr 2024 316

CJ Constanța achiziționează 25 de microbuze electrice pentru UAT-urile din județ (VIDEO)

24 Apr 2024 631

Ședință CJ Constanța. Elevii constănțeni au depus amendamente pentru lotul 3 de transport pe traseele din județul Constanța Ce spune Mihai Lupu (VIDEO)

24 Apr 2024 566

Decizii CNSC Primăria Negru Vodă, obligată să remedieze clauzele restrictive în cazul licitației de servicii de catering pentru preșcolari și elevi!

23 Apr 2024 308

ARBDD Ziua Pământului celebrată de copii la Sulina, județul Tulcea

23 Apr 2024 307

IPJ Constanța Lecții de educație rutieră, susținută de polițiști elevilor din Mangalia

23 Apr 2024 342

Consiliul Județean Constanța va semna contractul pentru dotarea cu microbuze electrice a școlilor din județ

22 Apr 2024 808

Ziua Pământului, marcată de Ministerul Educației

22 Apr 2024 341

Poliția și elevii din Constanța discută despre traficul de persoane și violența în școli

19 Apr 2024 478