Litoral TV O melodie pentru o poezie

Seară folk la Constanța. Pasionaţii acestui gen de muzică au participat, seara trecută, la un show autentic de folk românesc și poezie. Spectatorii au avut șansa să fie si ei artişti, recitând poezii alături de solistul Walter Ghicolescu. Spre încântarea publicului, muzica folk a răsunat ore întregi. Mai mult, solistul Walter Ghicolescu a lansat şi o provocare spectatorilor, care au recitat poezii şi au primit, în schimb… melodii cu dedicaţie.
 
“Ideea cu jukebox-ul este o noutate pentru mine și cred că și pentru folk-ului, în general. Este prima data când se întâmplă asta și văd că deja lumea a îmbrățișat ideea. Sperăm să se mai repete, nu neapărat în Constanța, dar și în alte spectacole pe care le voi face în țară”, a declarat solistul Walter Ghicolescu.
Astfel că printre acorduri de chitară s-au auzit versurile unor poeţi precum Adrian Păunescu, Nichita Stănescu sau Marin Sorescu.
 
“O să încercăm să continuăm. Am avut și seară de teatru. Încercăm să facem și altceva decât se face de obicei în Constanța, numai cluburi, numai muzică nouă și așa mai departe”, a spus Adrian Cândescu, manager club.€
Seria spectacolelor susținute de Walter Ghicolescu va continua și în următoarea perioadă, în localurile de la malul mării.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Știri Constanța Ziua de 15 august, sărbătorită printr-un val de evenimente spectaculoase

14 Aug 2023 2959

Robbie Robertson, chitaristul canadian și fondatorul trupei The Band, a murit la vârsta de 80 de ani

10 Aug 2023 791

Walter Ghicolescu împlinește 52 de ani. Cântăreț de muzică folk, dar și profesor de matematică care a predat la Constanța

15 Jul 2023 1729

La mulți ani, Nicu Alifantis! Constanța, unul dintre locurile unde artistul a concertat

31 May 2023 1486

Tatiana Stepa ar fi împlinit 60 de ani. Cântăreața de muzică folk a susținut ultimul recital în fața publicului dobrogean

21 Apr 2023 1991

In memoriam Daniela Caraman Fotea, personalitate radiofonică și culturală originară din Constanța

20 Apr 2023 1324

Evenimentele zilei de 12 decembrie în istorie. Ce formație de muzică folk–pop a luat naștere la această dată

12 Dec 2022 1119

Manifestările sportive de ciclism și festivalurile, în atenția jandarmilor tulceni la sfârșit de săptămână

04 Aug 2022 1049

Editorial Jurnal de cuplu. Viața în doi într-un apartament cu chirie

16 May 2022 5177

O cântăreaţă a murit de COVID-19, după ce a contractat voluntar boala pentru a obţine certificatul sanitar. Anunțul fiului artistei

18 Jan 2022 2660

Vasile Şeicaru, despre Victor Socaciu Ne amuzam şi ne tachinam pe scenă. Am primit ca un pumn violent în piept vestea morţii prietenului meu

28 Dec 2021 1165

Mesajul transmis de Ministerul Culturii după moartea lui Victor Socaciu. "O pierdere mare şi mult prea timpurie"

27 Dec 2021 1934

Tragedie în ziua de Crăciun. Cunoscutul cântăreț de muzică folk, Victor Socaciu, s-a stins din viață (VIDEO)

27 Dec 2021 5515

Se împlinesc 29 de ani de la înființarea formației Pasărea Colibri. Cum s-a format cunoscutul grup (VIDEO)

12 Dec 2021 2114

Știați că? Florian Pittiș s-a născut într-o zi de 4 octombrie

04 Oct 2021 3752