Litoral TV Scandal între chiriaș și proprietar

Un bătrân din Valu lui Traian s-a ales seara trecută cu geamurile sparte după ce a intrat în conflict cu chiriașul sau. Pe fondul consumului de alcool,  bărbații și-au adresat injurii, au continuat cu distrugerile și au sfârșit la postul de poliție din localitate. Nea Gică, așa cum este cunoscut în localitate, are de aproape o lună chiriași noi. Chiar dacă a trecut puțină vreme, spiritele s-au încins și conflictele nu au întârziat să apară. Chiriașul reproșează că Nea Gică îi face curte soției sale iar….de cealalată parte, Nea Gică e revoltat că i-a dispărut aspiratorul și are deja un cerc de suspecți. Aflați sub influența consumului de alcool,  bărbații au început un scandal violent ce a produs pagube materiale serioase și care s-ar fi putut încheia tragic.

“A ieșit cu cuțitul la ușă, iar eu când l-am văzut am dat un picior la ușă și ușa l-a lovit la cap. Când am văzut că are cuțitul de vreo 30 de cm, am fost în casă și am luat și eu o toporișcă [...] în timpul acesta el a fugit. I-am spart geamurile și i-am spus să iasă afară dacă are un cuțit că eu am un topor.”, a povestit chiriașul.
“Eram în casă și m-am trezit deodată la ușă cu bubuituri și mi-a spart ușa și mi-a spart și geamurile la casă. Toate geamurile sunt sparte.”, a spus proprietarul casei.
Consumul de alcool și furia, i-au adus pe cei doi certăreți în fața Poliției care va continuă cercetările pentru a stabili în ce conjunctură s-a produs conflictul și care este adevăratul motiv.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Oficial de la IPJ Constanța despre accidentul dintre Constanța și Valu lui Traian

06 May 2024 447

Cumpărări directe Constanța Asocierea Apex Developer &Contractor SRL și Teamwork Solutions SRL va înființa un centru de colectare prin aport voluntar în Valu lui Traian (DOCUMENT)

30 Apr 2024 514

Două autoturisme pe DN 3 implicate într-un accident în comuna Valu lui Traian, județul Constanța (GALERIE FOTO)

29 Apr 2024 657

LIVE TEXT+VIDEO Florin Mitroi își depune candidatura la Consiliul Județean Constanța-„Azi este un început de normalitate” (Galerie FOTO)

29 Apr 2024 1600

Doi bărbați au fost duși după gratii la Penitenciarul Poarta Albă, județul Constanța. Iată pentru ce infracțiuni

27 Apr 2024 596

Firme Constanța O nouă agenție imobiliară, deschisă în Valu lui Traian. Iată cine o conduce

27 Apr 2024 460

Justiție Constanța Se dizolvă Societatea Agricola Valu lui Traian? Dosarul, pe rolul Judecătoriei

27 Apr 2024 1679

Județul Constanța Halucinant - Două femei, amenințate și bătute de fostul concubin! Acesta ar fi încălcat ordinul de protecție (VIDEO)

25 Apr 2024 858

Zeci de familii din Pecineaga, Valu lui Traian și Ciocarlia de Jos au primit daruri Arimex Comexim 2000 SRL și Asociația „Suflete deschise“ lansează un nou apel „Oricui îţi cere, dă-i, porunceşte Domnul“ (GALERIE FOTO)

23 Apr 2024 743

Declarații de avere Constanța Averea și interesele Ilonei – Irina Dragoe, secretar general, UAT Valu lui Traian. Este acționar în Conpet SA (DOCUMENTE)

23 Apr 2024 482

Județele Constanța și Tulcea, sub cod galben de vânt

20 Apr 2024 678

Florin Mitroi, candidatul PNL pentru președinția CCJ vrea să reabiliteze Palatul Copiilor aflat într-o paragină de nedescris (VIDEO)

19 Apr 2024 623

Știri Constanța Accident în Valu lui Traian. Un șofer băut a accidentat o femeie pe trecerea de pietoni

19 Apr 2024 759

Ședinţă ordinară a Consiliului Local al comunei Valu lui Traian, județul Constanţa. Iată ce se va discuta

19 Apr 2024 1026

ZIUA LIVE. Iulia Iurea, viceprimar Valu lui Traian „28 de hectare de teren sunt destinate strict amenajării de parcuri în localitate" (VIDEO)

18 Apr 2024 1772