Vinul săptămâniiCabernet Sauvignon La Cetate Miracol 2008, Crama Oprişor

vinul_30mai.jpgL-am (re)descoperit zilele trecute La Mandragora, mai bun decât mi-l aminteam, şi m-am bucurat ca de revederea unui bun prieten.

E unul dintre acele Caberneturi olteneşti (sec, 13,5% vol alc) cu nas elegant, în care fructele de pădure "dansează" sincron cu notele picante de piper proaspăt râşnit, pe un fundal de lemn fin de stejar.

Dar ar fi o nedreptate să vorbesc doar despre miros, căci vinul are un gust mai mult decât recomandabil: atacul este bine marcat, amintind de fructele de pădure bine coapte şi (iarăşi) piper. Fără să dea senzaţia de "vin greu", ci mai degrabă "light", foarte uşor de băut, acest Cabernet continuă apoi cu nuanţele tipice de coacăze dar şi curmale, cerneală şi un pic de pământ, iar aciditatea şi taninurile bine coapte îi dau exact suficientă structură încât să nu-l lase să scadă în intensitate. Finalul e destul de lung şi suculent. Faţă de data trecută când l-am încercat în grup restrâns, împreună cu colegii de redacţie (83 puncte Vinul.Ro), finalul a evoluat de la nuanţele vegetale către acelea, şi mai agreabile după părerea mea, de pudră de cacao. Un vin care are nevoie de puţină aerare şi poate fi băut şi fără mâncare, dar ar fi păcat.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Un nou restaurant deschis recent la Constanța

11 May 2024 2666

Afaceri Constanța Restaurant nou în Cernavodă

08 May 2024 1376

Restaurant înființat recent în județul Constanța. Cine este fondator

02 May 2024 2750

Afaceri Constanța Restaurant nou în Amzacea! Iată cine și-a deschis afacere

02 May 2024 646

Restaurant înființat recent la Constanța. Cine sunt fondatori

01 May 2024 599

Firme Constanța Restaurantul Taverna Rockerilor SRL a fost fondat în 2 Mai, comuna Limanu

01 May 2024 449

Firme Constanța A fost înființată SC VLADANDREI 2024 SRL, cu domeniul principal de activitate - „Restaurante“

29 Apr 2024 543

Un nou restaurant a fost înființat recent în municipiul Constanța

28 Apr 2024 1655

Firme Constanța Un bărbat din județul Argeș și-a deschis restaurant în Neptun, municipiul Mangalia

28 Apr 2024 443

Restaurant nou în Constanța!

27 Apr 2024 5134

Asociat nou, din Constanța, cooptat în firma Brilltag Services SRL

26 Apr 2024 644

Fotoreportaj Primăvara își face simțită prezența în Constanța. Oamenii se bucură de soare (FOTO+VIDEO)

13 Apr 2024 637

Firme Constanța Conducerea THR Marea Neagră - S.A, convocată în Adunarea Generală Ordinară a Acţionarilor

01 Apr 2024 655

Firme Constanța Schimbări în conducerea Dermomed SRL

25 Mar 2024 878

Finanţele Publice din Constanţa cer insolvența Alexe's Grand Imperial Ballroom SRL!

24 Mar 2024 1310