Scrisoare deschisă adresată preşedintelui Traian Băsescu de către candidatul la funcţia de rector al Universităţii „Ovidius“ Eden Mamut

„Excelenţei Sale, Traian Băsescu, Stimate Dle Preşedinte,După cum cunoaşteţi, la data de 29.01.2012, am transmis la Cancelaria Administraţiei Prezidenţiale scrisoarea care este ataşată la prezentă. Îmi dau seama că a fost o perioadă extrem de dificilă pentru dvs. şi pentru ţară şi în ultimele două săptămâni aţi avut un program foarte încărcat. Din păcate, în aceiaşi perioadă derapajele la care făceam referire în scrisoare s-au accentuat. Nici din partea Administraţiei Prezidenţiale şi nici din partea MECTS nu am primit nici un răspuns. Pe această cale doresc să vă prezint această scrisoare deschisă în speranţa că, de data aceasta, veţi găsi timpul necesar pentru a trata problema reformei în învăţământul superior din România cu importanţa cuvenită. Sunt convins că şi pentru dvs. această problema este importantă însă, pentru noi cei mărunţi şi neînsemnaţi, care muncim la catedră în condiţiile deosebit de dificile ale ultimilor ani este crucial. Din acest motiv ţin să vă asigur că voi folosi toate mijloacele care îmi sunt la îndemână la nivel naţional şi internaţional pentru a lupta pentru un viitor al Universităţii mele aşa cum studenţii, colegii şi nu în ultimul rând constănţenii, o meritam. Cu deosebită consideraţie, prof. univ. dr. ing. Eden MAMUT, candidat la funcţia de rector al Universităţii "Ovidius" din Constanţa"


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Universitar constantean

12 Feb, 2012 14:56

Felicitari domnule Mamut. Sa fie verificati postacii care au improscat cu noroi in ultimii ani pe toti cei care au prezentat o cat de mica amenintare la adresa lor. Din cate am citit acesti postaci au fost recompensati, sunt membrii ai senatului UOC. Sustin ideile Revolutiei nu impostori care cred ca democratie este ceea ce fac ei.

Articole asemanatoare

ZIUA LIVE Dr. Cătălin Grasa, candidat pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Constanța, despre turism și planurile sale pentru județul Constanța (VIDEO)

02 May 2024 716

ZIUA LIVE Cum putem extinde turismul de weekend în județul Constanța pe tot parcursul anului?

01 May 2024 597

Președintele Consiliului Județean Constanța are un nou consilier onorific (DOCUMENT)

30 Apr 2024 740

LIVE TEXT+VIDEO Mihai Lupu își depune candidatura la Consiliul Județean Constanța din partea PUSL-„Suntem o alternativă pe piața politică”

29 Apr 2024 998

LIVE TEXT+VIDEO Medicul Cătălin Grasa își depune candidatura pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Constanța- „Vom demonstra că putem aduce calitate în ceea ce ne-am propus să facem"

29 Apr 2024 1335

LIVE TEXT+VIDEO Florin Mitroi își depune candidatura la Consiliul Județean Constanța-„Azi este un început de normalitate” (Galerie FOTO)

29 Apr 2024 1599

Fostul rector de la UOC, Tiberius Dănuț Epure deschide lista consilierilor județeni la partidul Dianei Șoșoacă

28 Apr 2024 1000

ZIUA LIVE Candidatul PSD pentru Consiliul Județean Constanța, Cătălin Grasa, vorbește despre proiectele cu care intră în competiția electorală

25 Apr 2024 791

Dosarul Mineriada Gelu Voican Voiculescu, fost viceprim-ministru, a ajuns la Parchetul General! Ion Iliescu va fi audiat acasă

25 Apr 2024 624

ZIUA LIVE Cu ce proiecte intră în competiția electorală, Cătălin Grasa, candidatul PSD pentru Consiliul Județean Constanța!

24 Apr 2024 832

ZIUA LIVE George Tufă, președintele PNL Cumpăna - „Comuna Cumpăna are o problemă mare de mobilitate” (GALERIE FOTO+VIDEO)

24 Apr 2024 703

Oportunități de investiții norvegiene la Constanța

23 Apr 2024 592

Decizia lui Horia Constantinescu de a demisiona din funcţia de preşedinte al ANPC, în Monitorul Oficial

22 Apr 2024 1036

Florin Mitroi, candidatul PNL pentru președinția CCJ vrea să reabiliteze Palatul Copiilor aflat într-o paragină de nedescris (VIDEO)

19 Apr 2024 622

ZIUA LIVE. Claudiu Palaz (ADU) „Fără viziune nu ai ce căuta la CJC ! Altfel, te duci doar pentru secretară, telefon și mașină!" (VIDEO)

16 Apr 2024 750