Deputatul Maria Stavrositu a celebrat Ziua Europeana a Parcurilor

Ieri, deputatul PD-L Maria Stavrositu a marcat Ziua Europeană a Parcurilor printr-o acţiune de ecologizare a parcului din zona Capelei Militare din Tomis II. 

Demersul parlamentarului a constituit un bun prilej pentru a sta de vorbă cu locuitorii colegiului pe care îl reprezintă în Parlament dar şi de a împărţi dulciuri copiilor cu ocazia apropierii zilei de 1 iunie.

Apreciată drept o acţiune a colegiului 10 dar şi una tocmai potrivită de a îndemna cetăţeanul să iasă la vot pe 7 iunie, ieşirea de ieri a adunat în parcul de la Capela Militară câteva zeci de persoane care s-au declarat încântate de iniţiativa parlamentarului constănţean.

În fiecare an la 24 mai se sărbătoreşte Ziua Europeană a Parcurilor, prilej cu care cei care iubesc natura se reunesc pentru  a celebra înfiinţarea primelor nouă parcuri europene din Suedia, în 1909. „Această zi este o ocazie specială pentru a se organiza evenimente şi pentru a solicita sprijinul public în această problematică de susţinere a rolului pe care îl au parcurile. Problema spaţiilor verzi este una foarte delicată. La noi în ţară suprafeţele de spaţiu verde sunt atât de mici încât pot declanşa probleme foarte mari. Dacă legislaţia prevede că ar trebui să avem 26 de metri pătraţi de spaţiu verde pe cap de locuitor noi nici nu mai ştim dacă să măsurăm în metri sau în centimetri spaţiul pentru fiecare cetăţean".

Parlamentarul PD-L a susţinut că în ciuda faptului că la acest moment lipsa spaţiului verde nu este în fruntea listei problemelor constănţenilor însă „ar trebui să fie pe un loc principal în sarcina autorităţilor locale şi centrale".

 „Rolul parlamentarilor europeni poate să fie definitoriu pentru acest domeniu. Politica şi programul politic al PD-L-ului cuprinde astfel de programe prin care calitatea mediului dar şi problematica reprezentată de spaţiile verzi se vor îmbunătăţi. Solicităm express autorităţilor păstrarea limitelor actuale şi de accesare a fondurilor europene în acest domeniu", a declarat democrat-liberala.  

Cu ocazia marcării la nivel european a Zilei Europene a Parcurilor, parlamentarul colegiului 10 a iniţiat o petiţie intitulată „Parcuri pentru copii noştri", pe care cei care susţin păstrarea destinaţiei spaţiilor verzi dar şi cei care iubesc natura o pot semna. Adeziunile pot fi depuse la sediile PD-L din Bulevardul Al. Lăpuşneanu şi George Enescu.

Deputatul PD-L a mai participat sâmbătă după amiază la o altă acţiune de ecologiare a plajei din Costineşti, organizată de Ministerul Mediului în colaborare cu Ministerul Turismului.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

73 de ani de la nașterea actorului, regizorului și scriitorului constănțean Vasile Cojocaru

17 Jan 2023 2738

#DobrogeaDigitală „Pentru Tafrali, Dobrogea a fost o datorie”

09 Nov 2021 3239

Jurnalist cunoscut, audiat la DIICOT într-un dosar de trafic de droguri. Cine sunt celelate persoane audiate în dosar

16 Jul 2018 3428

Traian Băsescu speră la o redefinire a abuzului în serviciu de către judecătorii CCR

30 May 2016 3467

MAE Atenționare de călătorie Danemarca

03 May 2016 3813

Interviu online cu Robert Boroianu, candidatul PNL pentru Consiliul Judeţean „După 16 ani de administraţie a echipei PSD Constanţa, avem o situaţie dezastruoasă atât la nivel local, cât şi la nivel judeţean!”

30 Apr 2016 6215

Angola – Epidemie de febră galbenă

18 Mar 2016 2682

Plaja Modern, scapă de imaginea dezolantă Se anunţă amenzi pentru cei care nu fac curat

15 Mar 2016 5248

Comisia Europeana lansează Raportul de țară 2016

09 Mar 2016 3007

Comunicat PNL Constanta

08 Feb 2016 3040

Atenţionare de călătorie SUA - Condiții meteorologice severe pentru zonele de Nord - Est și Est, Washinhton DC și metropola New York

22 Jan 2016 3034

Atenţionare de călătorie Turcia – Anulare zboruri de pe aeroporturile din Istanbul

19 Jan 2016 2694

Atenţionare de călătorie Bulgaria – coduri de vreme rece, ninsori și polei

06 Jan 2016 2795

Atenţionare de călătorie Belgia – grevă în sistemul feroviar din capitala Bruxelles și din sudul țării

04 Jan 2016 2778

Ungaria – reglementări privind circulaţia camioanelor în perioada Crăciunului

21 Dec 2015 2780