Liberalii i-au taiat lui Mazare pofta de campanie electorala

Guvernul a interzis autoritatilor locale sa acorde tichete cadou inaintea sarbatorilor pascale * Extrem de nemultumiti, sindicalistii pun masura pe seama summit-ului si sustin ca liberalii si-au taiat craca de sub picioare

Campania electorala a primarului Radu Mazare a ajuns intr-un punct mort. Daca ieri, edilul se pregatea sa se bata cu pumnul in piept, aratand cat de marinimos este cu functionarii publici si nu numai, placerea i-a fost stricata de guvernul liberal. Dupa indelungi discutii cu sindicatele functionarilor din aparatul primariei, al regiilor subordonate si din invatamant, primarul Mazare a anuntat, cu o mina trista, ca acordarea tichetelor cadou a fost sistata marti, printr-o ordonanta de urgenta a guvernului, care precizeaza ca autoritatile si institutiile publice nu vor acorda tichete cadou angajatilor. Problema cea mai mare este, insa, ca distribuirea tichetelor cu bucluc era in derulare, astfel ca unii au apucat sa intre in posesia lor, iar altii nu. Ghinionisti au fost 670 de profesori din institutiile de invatamant constantene, 750 de angajati ai primariei, precum si 1300 de insotitori ai persoanelor cu handicap, angajati ai creselor, ai caminelor de batrani, cantinelor sociale si ai Serviciului Public de Impozite si Taxe. Numai doua treimi din cei prevazuti in listele de beneficiari au putut intra in posesia bonurilor, a caror valoare este de 400 RON. Prin urmare, pofta primarului Mazare de a-si face imagine prin intermediul acordarii tichetelor valorice a fost stricata de guvernul liberal, la randul sau, promotor al unei campanii in folosul PNL, pe care, insa, nimeni nu o intelege in momentul de fata, pentru ca si-a atras oprobriul sindicalistilor din administratie si invatamant.

Nu renunta la propaganda...

Pentru a amortiza un pic socul provocat de anuntul facut, pozand in baiat bun, primarul a declarat ca daca nu aparea ordonanta de guvern, el avea de gand sa mai acorde astfel de bonusuri extra-salariale si cu alte ocazii, nu numai inaintea sarbatorilor pascale. Mazare a subliniat ca gestul Guvernului Tariceanu este plin de sadism, avand in vedere ca oamenii asteptau cu sufletul la gura bonurile valorice, mai ales ca, pentru unii, aceste tichete insemnau chiar masa de Paste. Primaria Constanta alocase de la bugetul local nu mai putin de 40 miliarde lei vechi pentru tichetele valorice. Mazare a tinut sa sublinieze ca cei care au beneficiat deja de bonuri nu vor fi pusi sa plateasca din salariu si nu li se va imputa in niciun fel valoarea de 400 RON.

"O nenorocire"

La randul sau, Ioana Purcarea, presedintele Federatiei Sindicatelor Libere din Invatamant, a declarat ca ceea ce s-a intamplat este "o mare nenorocire", precizand ca sindicalistii din invatamant vor initia o serie de actiuni pentru a protesta impotriva masurii impuse de guvern. Desi regiile din cadrul primariei nu au fost afectate de masura luata de Executiv, liderii sindicali din RADET si RATC au afirmat ca vor fi solidari cu cei "nedreptatiti" de guvern. Liderul sindicalistilor din cadrul RATC, Temur Ibraim, a spus ca va propune ca autobuzele si tramvaiele din municipiu sa circule cu farurile aprinse si sa claxoneze din ora in ora, in semn de protest fata de masura impusa de Guvernul Tariceanu. Pana la inchiderea editiei, Executivul nu daduse nicio explicatie fata de masura luata, insa sindicalistii spun ca strangerea curelei este cauzata de cheltuielile cu Summit-ul NATO.

Scris de: {autor}Manuela MOLDOVEANU{/autor}


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Președintele Consiliului Județean Constanța are un nou consilier onorific (DOCUMENT)

30 Apr 2024 331

LIVE TEXT+VIDEO Mihai Lupu își depune candidatura la Consiliul Județean Constanța din partea PUSL-„Suntem o alternativă pe piața politică”

29 Apr 2024 862

LIVE TEXT+VIDEO Medicul Cătălin Grasa își depune candidatura pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Constanța- „Vom demonstra că putem aduce calitate în ceea ce ne-am propus să facem"

29 Apr 2024 1106

LIVE TEXT+VIDEO Florin Mitroi își depune candidatura la Consiliul Județean Constanța-„Azi este un început de normalitate” (Galerie FOTO)

29 Apr 2024 1399

Fostul rector de la UOC, Tiberius Dănuț Epure deschide lista consilierilor județeni la partidul Dianei Șoșoacă

28 Apr 2024 897

ZIUA LIVE Candidatul PSD pentru Consiliul Județean Constanța, Cătălin Grasa, vorbește despre proiectele cu care intră în competiția electorală

25 Apr 2024 731

Dosarul Mineriada Gelu Voican Voiculescu, fost viceprim-ministru, a ajuns la Parchetul General! Ion Iliescu va fi audiat acasă

25 Apr 2024 566

ZIUA LIVE Cu ce proiecte intră în competiția electorală, Cătălin Grasa, candidatul PSD pentru Consiliul Județean Constanța!

24 Apr 2024 781

ZIUA LIVE George Tufă, președintele PNL Cumpăna - „Comuna Cumpăna are o problemă mare de mobilitate” (GALERIE FOTO+VIDEO)

24 Apr 2024 656

Oportunități de investiții norvegiene la Constanța

23 Apr 2024 576

Decizia lui Horia Constantinescu de a demisiona din funcţia de preşedinte al ANPC, în Monitorul Oficial

22 Apr 2024 914

Florin Mitroi, candidatul PNL pentru președinția CCJ vrea să reabiliteze Palatul Copiilor aflat într-o paragină de nedescris (VIDEO)

19 Apr 2024 593

ZIUA LIVE. Claudiu Palaz (ADU) „Fără viziune nu ai ce căuta la CJC ! Altfel, te duci doar pentru secretară, telefon și mașină!" (VIDEO)

16 Apr 2024 719

Horia Constantinescu a demisionat din funcția de președinte al ANPC pentru a candida la Primăria municipiului Constanța

15 Apr 2024 735

Averea și interesele Iuliei-Laura Opariuc-Dan, desemnată președintele Biroului Electoral Județean Constanța

15 Apr 2024 579