Nicusor Constantinescu, amendat din cauza eolienelor

Presedintele Consiliului Judetean Constanta a fost sanctionat contraventional de Inspectoratul de Stat in Constructii

Asociatia Eoliana Romana l-a dat in judecata pe Nicusor Constantinescu, seful CJC, pentru ca nu a respectat termenul de emitere a unor certificate de urbanism pentru proiecte de parcuri eoliene. AERO "s-a luat la harta" cu mai-marele judetului, in numele unor firme membre ale asociatiei, care au avut de suferit in urma refuzului constant al acestuia, de a semna certificatele de urbanism. Asa ca, cei care se ocupa de binele firmelor care vor sa dezvolte parcuri eoliene, au facut sesizari si la alte institutii competente, cum ar fi Inspectoratul de Stat in Constructii. Prin adresa nr. 5424 din 16.07.2008, doua dintre firmele pagubite de intarzierea voita a sefului CJC, au primit din partea ISC o instiintare care spune ca "CJC, prin persoana domnului Nicusor-Daniel Constantinescu (...) a fost sanctionat contraventional prin procesul verbal de constatare si sanctionare a contraventiilor nr. 754/10.07.2008". Acelasi act spune ca sanctiunea a venit ca urmare a unui control al Inspectoratului de Stat in Constructii Constanta, privind nerespectarea termenului legal de emitere a certificatelor de urbanism.

Dialogul, refuzat

S-a constatat ca informatiile semnalate de reclamanti au fost confirmate si au fost "dispuse masuri referitoare la obligatia emitentului de respectare a termenului legal de emitere a certificatelor de urbanism, potrivit Legii nr. 50/1991 republicata, privind autorizarea executarii lucrarilor de constructii, cu modificarile si completarile ulterioare". Actul a fost semnat de inspectorul general adjunct al ISC, Dinu Borodici. Conflictul dintre cei care vor sa investeasca in parcuri eoliene si conducerea CJC a pornit in momentul in care Nicusor Constantinescu nu a binevoit sa semneze certificatele de urbanism pentru proiecte. "Consiliul Judetean nu este dispus sa ne emita certificatele de urbanism si autorizatiile de constructie, cu toate ca este depusa toata documentatia ceruta. Situatia asta se aplica in majoritatea cazurilor de proiecte de construire de parcuri eoliene. Sunt destul de multe firme care au astfel de probleme, mai ales ca, in ultima vreme, sunt foarte multi interesati de problematica eolienelor. Noi consideram ca, atata timp cat CJC refuza sa emita certificatele de urbanism, este un abuz clar, o data impotriva intereselor private, apoi impotriva intereselor publice, pentru ca centralele eoliene sunt socotite utilitati publice. Este un abuz in serviciu, pana la urma", explica avocatul Marian Turbatu, presedintele AERO. Acesta a continuat, spunand ca presedintele CJC, cel pe care l-au actionat in judecata, pentru ca el este emitentul certificatului de urbanism, a refuzat orice dialog cu membrii Asociatiei Eoliene.

Scris de: {autor}Corina SAMOILA{/autor}


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

ZIUA LIVE Dr. Cătălin Grasa, candidat pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Constanța, despre turism și planurile sale pentru județul Constanța (VIDEO)

02 May 2024 671

ZIUA LIVE Cum putem extinde turismul de weekend în județul Constanța pe tot parcursul anului?

01 May 2024 562

Președintele Consiliului Județean Constanța are un nou consilier onorific (DOCUMENT)

30 Apr 2024 724

LIVE TEXT+VIDEO Mihai Lupu își depune candidatura la Consiliul Județean Constanța din partea PUSL-„Suntem o alternativă pe piața politică”

29 Apr 2024 984

LIVE TEXT+VIDEO Medicul Cătălin Grasa își depune candidatura pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Constanța- „Vom demonstra că putem aduce calitate în ceea ce ne-am propus să facem"

29 Apr 2024 1301

LIVE TEXT+VIDEO Florin Mitroi își depune candidatura la Consiliul Județean Constanța-„Azi este un început de normalitate” (Galerie FOTO)

29 Apr 2024 1573

Fostul rector de la UOC, Tiberius Dănuț Epure deschide lista consilierilor județeni la partidul Dianei Șoșoacă

28 Apr 2024 979

ZIUA LIVE Candidatul PSD pentru Consiliul Județean Constanța, Cătălin Grasa, vorbește despre proiectele cu care intră în competiția electorală

25 Apr 2024 767

Dosarul Mineriada Gelu Voican Voiculescu, fost viceprim-ministru, a ajuns la Parchetul General! Ion Iliescu va fi audiat acasă

25 Apr 2024 611

ZIUA LIVE Cu ce proiecte intră în competiția electorală, Cătălin Grasa, candidatul PSD pentru Consiliul Județean Constanța!

24 Apr 2024 818

ZIUA LIVE George Tufă, președintele PNL Cumpăna - „Comuna Cumpăna are o problemă mare de mobilitate” (GALERIE FOTO+VIDEO)

24 Apr 2024 690

Oportunități de investiții norvegiene la Constanța

23 Apr 2024 588

Decizia lui Horia Constantinescu de a demisiona din funcţia de preşedinte al ANPC, în Monitorul Oficial

22 Apr 2024 1014

Florin Mitroi, candidatul PNL pentru președinția CCJ vrea să reabiliteze Palatul Copiilor aflat într-o paragină de nedescris (VIDEO)

19 Apr 2024 618

ZIUA LIVE. Claudiu Palaz (ADU) „Fără viziune nu ai ce căuta la CJC ! Altfel, te duci doar pentru secretară, telefon și mașină!" (VIDEO)

16 Apr 2024 743