Banii, ochiul dracului sau cheia societăţii umane?

Adesea, banii sunt consideraţi „ochiul dracului”, însă specialiştii susţin că tocmai ei ne-au ajutat să cooperăm între noi. Noul studiu a analizat modul în care sistemul monetar a schimbat comportamentul uman şi a scos la iveală faptul că banii par să fi fost unul dintre factorii cruciali care au asigurat evoluţia grupurilor umane mari.

Dacă întrebăm economiştii pentru ce sunt buni banii, ei vor pronunţa cuvântul „fungibil”, care se referă la calitatea de a putea fi înlocuit, schimbat. Spre deosebire de sistemul de schimb tradiţional numit troc, în care oamenii schimbau un lucru pe un altul diferit, sistemul monetar foloseşte jetoane simbolice care pot fi date la schimb pe orice. Astfel, bunurile, precum o vacă poate fi dată la schimb pe monede care asigură pâinea necesară pe un an.

Însă, dincolo de utilitatea lor de bază, banii pot avea alte beneficii pentru societate. Una dintre teorii susţine că banii au facilitatea cooperarea în grupuri mari de străini, acolo unde încrederea nu putea fi foarte puternică. De exemplu, dacă dai unui străin o vacă în schimbul banilor, nu mai este necesar să te încrezi în acea persoană că îţi va asigura necesarul de pâine pe un an, pentru că poţi chiar tu să îşi cumperi pâine de oriunde, cu banii primiţi pe vacă. Ca urmare a acestui fenomen, sistemul monetar pare să fi fost crucial pentru urbanizare.

Pentru a testa această idee, o echipă de economişti coordonaţi de Gabriele Camera de la Universitatea Chapman, din Orange, California, a realizat un experiment pe 200 de persoane într-o cameră plină de computere. Subiecţilor li s-a cerut să se joace două jocuri diferite, dar care aveau un scop comun: să adune puncte numite „unităţi”.

Toată lumea a început jocul având câte 8 unităţi, iar jucătorii au fost împărţiţi în grupuri de câte 2, 4, 8 sau 32 de indivizi, pentru mai multe runde. În fiecare rundă, computerul realiza pereci aleatorii în grup. Jucătorii ştiau cât de mulţi jucători erau în fiecare grup, însă nu ştiau care dintre indivizi le erau parteneri.

În primul joc, unul dintre jucători din pereche avea opţiunea de a-şi cheltui 6 unităţi cu scopul de a-şi ajuta partenerul să obţină 12 unităţi. Această alegere era costisitoare, însă dacă donatorul urma să beneficieze de această ofertă de la un viitor partener din o altă rundă, atunci el îşi dubla investiţia. Desigur, ar fi existat şi posibilitatea ca în rudele următoare donatorul să nu fie ajutat.

După un anumit număr de runde, computerul oprea jocul. La final scorurile participanţilor au fot convertite în sume de bani cu care subiecţii au plecat acasă.

Aşa cum se aştepta Camera, încrederea participanţilor s-a diminuat pe măsură ce grupul se mărea. Atunci când jocul era jucat în doi, participanţii aveau încredere că ulterior favorurile le vor fi întoarse. Iar acest lucru s-a observat şi în statistici, căci partenerii care formau perechi s-au ajutat în proporţie de 71%. În grupuri mari, în schimb, şansele de a fi pus în pereche cu aceeaşi persoană în runda viitoare pentru ca ea să îşi poată întoarce favorul erau mici, sub 5% în cazul grupurilor de 32 de persoane. Prin urmare, odată ce indivizii ajungeau într-un grup mare, încrederea lor scădea semnificativ. Astfel în grupul de 32 de persoane, cooperarea s-a realizat doar în proporţie de 28%.

Cel de-al doilea experiment era exact ca primul, doar includea şi o formă virtuală de bani numiţi „jetoane”. Fiecare jucător începea jocul cu 2 jetoane şi avea opţiunea de a folosi unul dintre ele pentru a „cumpăra” ajutor de la un partener, în schimbul ajutorului unilateral. Spre deosebire de unităţi, jetoanele nu aveau valoare intrinsecă şi nu puteau fi răscumpărate la finalul jocului. Utilizarea lor a fost voluntară, jocul putând fi jucat ca în experimentul anterior.

Articolul integral aici: descopera.ro