Descopera.ro Misterul oraşului Petra a fost descifrat? Ce a observat un specialist când a cercetat atent monumentele de aici

descopera, petra, calendar, studiu, descoperire, temple, monumente, solstiţiu, iordania, destinatie, turisticaOraşul antic Petra, din Iordania, este una din cele mai cunoscute destinaţii turistice din lume. Istoricii nu ştiu însă care era scopul acestor construcţii, exitând diferite teorii în acest sens. Petra a fost construită de nabateeni în jurul anului 312 î.e.n. şi a fost un important centru în Anchititate, fiind situat pe ruta comercială care făcea legătura între Roma şi Asiria. Din păcate, se ştiu foarte puţine detalii despre Petra şi despre locuitorii ei. Un nou studiu despre acest subiect a fost publicat în Nexus Network Journal şi vine cu o ipoteză surprizătoare. Potrivit acestei teorii, clădirile din Petra formau de fapt un calendar, marcând anotimpurile şi zilele cu diferite semnificaţii religioase.

Juan Antonio Belmonte, arheo-astronom la Institutul de Astrofizică din Insulele Canare, a analizat poziţionarea mormintelor şi templelor din Petra. Astfel, el a observat că unele monumente de aici se aliniază cu Soarele în anumite zile din an, când razele luminează în mod special unele zone cu semnificaţie religioasă.

Articolul integral pe descopera.ro

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Bucură-te de tradiția Paștelui cu cele mai delicioase rețete de cozonaci!

28 Apr 2024 564

UNTOLD Universe aduce magia în capitala României, București, și în capitala distracției, Cluj-Napoca

30 Oct 2023 804

Liga a 2-a Deplasare la Slatina pentru Unirea Constanța

05 Nov 2022 1691

Cartea zilei Drumurile mătăsii. O altfel de istorie a lumii de Peter Frankopan

08 Jul 2022 1545

Google a semnat parteneriate cu 16 publicaţii din România. Se va lansa un nou produs în România

09 Jun 2022 1227

3 mai - Ziua Mondială a Libertății Presei

03 May 2022 1443

Astăzi se sărbătorește Ziua Internațională a Femeii

08 Mar 2022 1729

13 ianuarie 1910. A avut loc prima transmisie radiofonică de operă

13 Jan 2022 1488

Prima navă românească ce a făcut ocolul Pământului a ancorat în Portul Constanța, în sunet de fanfară! Când s-a întâmplat

23 Dec 2021 1673

Editorial Gând de Ziua Dobrogei de la o olteancă...

23 Nov 2021 3664

ZIUA-n amiaza mare Florin Albu, video jurnalistul pentru care vacanța înseamnă muncă

10 Jul 2021 3744

Frumusețile Dobrogei, promovate prin arta copiilor tulceni

02 Jun 2021 3470

#DobrogeaDigitală „Afară plânge marea...”

29 Jan 2021 2877

Plecare din Portul Constanța Cargoul București, prima navă românească care a făcut o călătorie în jurul Pământului. Azi se împlinesc 57 de ani

23 Dec 2020 2473

23 septembrie 1846 – Este descoperită planeta Neptun

23 Sep 2020 1984