Sondaj de opinie Peste 60% dintre respondenți nu vor participa la evenimentele dedicate Zilei Marinei

  • Potrivit unui comunicat al Forțelor Navale Române, după o absență de patru ani, cel mai mare spectacol naval din România va fi prezentat de marinari publicului prezent pe faleza din Constanța, marți, 15 august, începând cu ora 10.00
 
După o absență de patru ani, cel mai mare spectacol naval din România va fi prezentat de marinari publicului prezent pe faleza din Constanța  

Cea de-a 121-a aniversare a Zilei Marinei Române va fi sărbătorită printr-o serie de evenimente organizate de Statul Major al Forțelor Navale, în perioada 4-15 august, la Constanța, Mangalia, Brăila, Galați, Tulcea și București.
 
În acest sens, cotidianul ZIUA de Constanța  a organizat un sondaj de opinie cu întrebara „Participați la evenimentele dedicate Zilei Marinei Române, la Constanța?”. Din totalul respondenților, 67% au spus că nu vor participa la evenimentele dedicate, iar doar 24% au răspuns pozitiv, restul de 9% fiind indeciși.

 
An de an, pe litoral, se strâng mii de turiști care participă, inclusiv la manifestațiile organizate în zona Portului Constanța, pe frumoasa faleză din zona Cazinoului. La Constanța, Forțele Navale Române organizează sâmbătă, 12 august, orele 20.00-21.00, un concert itinerant al Muzicii Militare a Forțelor Navale, în Stațiunea Mamaia, pe faleză, de la Piațeta Cazino, la Piațeta Perla, iar luni, 14 august, în intervalul orar 08.00-09.00, Ziua Recunoștinței va fi marcată printr-un ceremonial militar și religios, care va avea loc la Monumentul „Crucea Marinarilor” de pe faleză, în cadrul căruia vor fi depuse coroane de flori în memoria eroilor marinari.
 
Potrivit unui comunicat al Forțelor Navale Române, după o absență de patru ani, cel mai mare spectacol naval din România va fi prezentat de marinari publicului prezent pe faleza din Constanța, marți, 15 august, începând cu ora 10.00. Exercițiul naval întrunit „Forțele Navale Române 2023” va avea loc, concomitent, marți, 15 august, la Constanța, Mangalia, Brăila și Tulcea.
 
 
Citește și
Participați la evenimentele dedicate Zilei Marinei Române, la Constanța?
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Editorial Venim la mare să murim în valuri!

25 Aug 2023 1144

Editorial Marea și-a luat tributul

16 Aug 2023 2285

Știri Constanța Tânăr din Călărași prins cu droguri la Vama Veche

16 Aug 2023 996

Primăria Constanța „Din cauza condițiilor meteo nefavorabile, spectacolul multimedia cu drone fost reprogramat”

16 Aug 2023 1246

Zeci de permise reținute de polițiștii din Constanța în minivacanța de Ziua Marinei

16 Aug 2023 852

Cod galben de vânt la Constanța! Până când ține avertizarea

16 Aug 2023 1126

Știri Constanța azi Ziua Marinei Române, prin ochii publicului. „Persoanele civile care au luat parte la eveniment au avut un rol foarte important la acest program minunat” (GALERIE FOTO)

15 Aug 2023 1761

Nicolae Ciucă „La mulți ani tuturor marinarilor militari și civili, lucrătorilor portuari și constructorilor navali!”

15 Aug 2023 777

Știri Constanța azi Aglomerație pe strada Termenele Romane din municipiu (VIDEO)

15 Aug 2023 1026

Știri Constanța Poșta Română, prezentă pe faleza Cazino la festivitățile de Ziua Marinei. Mesajul aniversar transmis pe rețelele sociale

15 Aug 2023 856

Ziua Marinei Române 2023 O sărbătoare inedită care aduce lume multă la malul mării (FOTO)

15 Aug 2023 1055

Meteo Constanța Vânt puternic pe litoral de Ziua Marinei. Un cod galben afectează sud-estul României

15 Aug 2023 1042

Ziua Marinei Române 2023 Micii „marinari” prezenți pe faleza Cazino din Constanța

15 Aug 2023 1106

#ConstanțaEsteBine 15 august 2023. Zi de mare Sărbătoare ortodoxă – Sfânta Maria

15 Aug 2023 931

Stiri Constanța Mesajul lui Vergil Chițac cu ocazia „celei mai mari sărbători a verii“

15 Aug 2023 2919