Sondaj de opinie 85% dintre respondenți nu sunt mulțumiți de modul în care avansează lucrările la șantierele de pe străzile din Constanța

 
 
  • Existența șantierelor se suprapune cu transformarea multor artere în străzi cu sens unic ceea ce, spun oamenii, ar îngreuna și mai mult traficul în oraș.
Nu mai puțin de 287 de persoane au dorit să participe la sondajul de opinie ZIUA de Constanța cu întrebarea „Sunteți mulțumiți de modul în care avansează lucrările la șantierele de pe străzile din Constanța“, derulat în perioada 16 – 23 iulie 2023.
 
Dintre respondenți, 85% au precizat că nu sunt mulțumiți, iar 15% au răspuns „Da“ la întrebarea sondajului.
 
Amintim, în mediul online și nu numai, constănțenii se plâng de praf, disconfort, gropi și ore pierdute în trafic și își exprimă îngrijorarea, dar și resemnarea cu privire la faptul că turiștii nu ar mai avea ce vedea în oraș sau nu ar mai putea ajunge la obiectivele turistice.
 
Totul, pe fondul șantierelor care au cuprins orașul.
 
Pe de altă parte, sunt și voci care se arată mulțumite de modul în care avansează lucrurile.
 
Bulevardul Ferdinand, bulevardul 1 Mai, bulevardul 1 Decembrie 1918, dar și alte rute importante din oraș au fost închise ori au avut recent traficul restricționat, pentru lucrări de asfaltare și amenajare.
 
Existența șantierelor se suprapune cu transformarea multor artere în străzi cu sens unic ceea ce, spun oamenii, ar îngreuna și mai mult traficul în oraș.
 
În întreg acest context, rămâne de văzut când vor fi finalizate toate șantierele din Constanța.

 
PRECIZĂRI:
 

Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și

Atenție șoferi! Trafic îngreunat pe bulevardul 1 Decembrie 1918 din Constanța. Se circulă în coloană (GALERIE FOTo+VIDEO)
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Acțiune de amploare a polițiștilor IPJ Constanța de Florii! amenzi de peste 300.000 de lei, aplicate (GALERIE FOTO)

28 Apr 2024 292

Patru persoane reținute în Constanța pentru trafic de droguri. Una din ele, recidivistă, a fost prinsă în flagrant delict (Galerie FOTO)

26 Apr 2024 625

Primăria Constanța Sâmbătă se restricționează traficul pe bulevardul Mamaia! Lucrări de asfaltare!

26 Apr 2024 480

DIICOT, acțiune fulger la Constanța! Ce s-a descoperit la percheziții (FOTO)

25 Apr 2024 570

Inconștiență în trafic în județul Constanța! Șofer turmentat depistat pe DN 3, în orașul Murfatlar

24 Apr 2024 643

Șofer la un pas de comă alcoolică, depistat în trafic în localitatea Techirghiol. Ce alcoolemie avea bărbatul

24 Apr 2024 525

În Constanța Bărbat cercetat pentru trafic de droguri de mare risc (FOTO)

23 Apr 2024 616

Șofer fără permis depistat în trafic în satul Dunărea, județul Constanța! Suspectul, reținut

23 Apr 2024 394

Iată cum se circulă astăzi pe strada Baba Novac, din Constanța (Galerie FOTO+VIDEO)

22 Apr 2024 1179

Știri Constanța Depistat în trafic pe DN 39, în comuna Agigea, conducând un autoturism neînmatriculat

21 Apr 2024 645

Surpriză în timpul unui control al polițiștilor IPJ Constanța! Ce au constatat la verificarea unui autoturism oprit în trafic

21 Apr 2024 531

Razie de amploare a polițiștilor și jandarmilor în județul Constanța! Sute de sancțiuni, aplicate (GALERIE FOTO)

21 Apr 2024 518

Știri Constanța Un șofer băut a provocat un accident rutier pe bulevardul Lăpușneanu. Trei mașini au fost avariate

20 Apr 2024 901

IPJ Constanța Șicanare-n trafic, urmată de amenințare cu pistol, la Eforie Sud

19 Apr 2024 636

Acțiune cu radare în județul Constanța. Constatările polițiștilor

19 Apr 2024 405