Sondaje de opinie

Sondaj de opinie Aproape jumătate din respondenți doresc ca noul an școlar să înceapă online!

  • În urma unui sondaj de opinie inițiat de ZIUA de Constanța, aproape jumătate din respondenți au optat pentru școala online
  • Doar 15% dintre respondenți ar alege varianta hibrid de școală, și 38% doresc să meargă elevii la școală
Fiecare unitate de învățământ se pregătește, chiar în aceste clipe, de deschiderea anului școlar 2020-2021, care alături de semestrul al doilea din cel precedent, va fi caracterizat de incertitudine. Cotidianul ZIUA de Constanța a lansat un sondaj acum o săptămână unde am întrebat ce variantă preferă respondenții cu privire la începerea anului școlar – școală fizică, hibrid sau online.
Cu mai puțin de 2 săptămâni până când ar trebui ca cei mici să meargă la școală, nu știm încă în ce mod se vor desfășura orele.
Există în plan trei scenarii, iar la data de 8 septembrie ar trebui definitivat fiecare scenariu în parte și ce instituții de învățământ vor aborda fiecare dintre cele trei variante puse la dispoziție de autorități. Pentru cei care au o rată în județ de sub un caz la mia de locuitori, elevii vor putea merge la școală, fiind respectate măsurile de igienă și distanțare socială. Între 1 caz și 3 la mia de locuitori, elevii vor avea un sistem hibrid – 2 săptămâni vor învăța de acasă, 2 săptămâni de la școală, în câte două grupe. Al treilea caz, cel pesimist, toată lumea învață de acasă, când cazurile depășesc numărul de 3 la mia de locuitori.

În acest context, cotidianul ZIUA de Constanța a lansat un sondaj de opinie care să chestioneze atât părinții, dar și elevii, despre situația prezentată mai sus, cu următoarea întrebare: „Cum preferați să înceapă noul an școlar – online, fizic la școală sau hibrid?”.
Școala online a câștigat cu 47%, în timo ce doar 15% din părinți ar alege varianta școlii hibrid. 38% din respondenți au spus că vor să meargă elevii la școală. 693 de persoane au răspuns la sondajul de opinie.

Redăm mai jos câteva dintre opiniile cititorilor ZIUA de Constanța:
„Mda... din comentarii văd că doar cei cu copii mai mari vor fizic pentru că aceștia își pot purta singuri de grijă să zic așa...”
„Fizic la scoala(copii au nevoie de socializare,de contact fizic direct)ce a fost pana acum online ,nu a fost scoala”
„Băiețelul meu va trece în clasa a IV-a și ....prefer on line.La fel și el.Este un copil bun la învățătură  și nu îmi fac probleme.Sănătatea si siguranța lui sunt mai importante.”
„Online dar sa de-a și tablete promise că nu toți copii au telefoane”
„fizic la scoala,intre elevi sa existe concurenta si sa poata socializa,ca suntem oameni nu turme de mascati”
„Cine naiba a făcut sondajul pe țară, în care se spune că 60% dintre părinți vor ca ,copiii lor sa meargă la școală, când pe unde citesc ,părinții vor online?Parca ar fi un moft si trebuie sa alegem.Este un virus ucigaș, care nimeni nu stie cum circula.Tot ce știm este ca te pune la pământ sau in pământ. Copiii noștri nu sunt cobai pentru experimentul lor. Cine naiba a făcut sondajul pe țară, în care se spune că 60% dintre părinți vor ca ,copiii lor sa meargă la școală, când pe unde citesc ,părinții vor online?Parca ar fi un moft si trebuie sa alegem.Este un virus ucigaș, care nimeni nu stie cum circula.Tot ce știm este ca te pune la pământ sau in pământ. Copiii noștri nu sunt cobai pentru experimentul lor.”
„Varianta on-line nu este cea mai buna, însă coroborând cu faptul ca ministerul edeucatiei și ministerul sănătății nu își asuma răspunderea prin a asigura siguranța sănătății copiilor, părinții care accepta varianta fizic la școala sunt inconștienți din punct de vedere al asigurării sănătății copiilor. Trebuie gândit ce se poate întâmpla in viitor. Părinții trebuie sa se solidarizeze pentru a fi asigurate de autoritățile responsabile siguranța sănătății copiilor și educație corespunzătoare in aceste condiții deosebite. Sa lași copii sa ajungă la școala transferând răspunderea printr-o declarație pe proprie răspundere a părintelui sau sa pui profesorii sa trieze copii la intrarea la clasa este o mare lașitate și o fuga de răspundere a statului. Nu fiți naivi, sănătatea odată afectată de un virus fără speranța de tratament imediat este greu de remediat.”
 

 
 
 
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Un nou modul de voluntariat online în sprijinul copiilor instituționalizați. Proiectul se derulează și la Constanța

09 Oct 2020 593

Școală de vară în limba engleză la Universitatea „Ovidius”

21 Sep 2020 860

Editorial Pentru unii, mumă, pentru alții, ciumă. Masca de protecție și standardele duble ale politicienilor

19 Sep 2020 2526

Andreea Bănică, în prima zi de școală alături de fiica ei

18 Sep 2020 1142

Ministrul educației, Monica Anisie - 106 cadre didactice din toată țara sunt spitalizate. Alte precizări

13 Sep 2020 762

LIVE VIDEO. Declarații de presă, susținute de Klaus Iohannis la Palatul Cotroceni „Decizia de a deschide școlile, deși nu e ușoară, e corectă și necesară “

09 Sep 2020 701

UPDATE. Declarații prefect și inspector general Pereții de plexiglas vor fi suportați din bugetele școlilor și folosiți în clasele care nu asigură distanțarea de 1 metru (video)

08 Sep 2020 2620

România Se studiază posibilitatea ca elevii să meargă la școală de la 1 octombrie

04 Sep 2020 813

Sondaj de opinie Cum preferați să înceapă noul an școlar – online, fizic la școală sau hibrid?

31 Aug 2020 2438

Editorial Reguli stricte pentru noul an școlar. Nimic nu va mai fi ca altădată

15 Aug 2020 2785

Modificări la legea educației Primarii, obligați să asigure accesul la internet în școli!

30 Jul 2020 1826

Schimb de bune practici online între Școala din Limanu și IET Sărata Veche (Republica Moldova) Lecția moldavă - educația parentală, esențială pentru copil, în depășirea condițiilor de criză

01 Jun 2020 1933

Se desfășoară cursuri cu elevii ca și când sunt în clasă Table interactive la Liceul Tehnologic “Dimitrie Leonida” din Constanța. În ce alte școli se vor mai folosi

19 May 2020 1518

Profesorii constănțeni din mediul rural oferă lecții de seriozitate, în ce privește abordarea cursurilor on-line

12 May 2020 1288

Anunț important al comisarului Mariya Gabriel Instituțiile de educație pot beneficia de miliarde de euro, din Fondul social european

10 May 2020 1600