Sondaj de opinie Sunteți mulțumiți de cum arată litoralul românesc?

  • Autoritățile în domeniu precizau chiar înaintea weekend-ului de 1 Mai că sunt așteptați pe litoral circa 80.000 de turiști.
  • Zilele trecute, Mamaia a câștigat titlul de Destinația Anului 2023 la secțiunea „Stațiuni turistice“.

În anii anteriori, în mod tradițional, sezonul estival începea la data de 1 mai, pentru mulți dintre temători direct cu o baie în mare!

Stațiunile de pe litoral forfoteau de oameni veniți din toate colțurile țării pentru a se bucura de primele raze de soare pe nisipul încă răcoros, constănțenii erau primii pe plăjile Modern, 3 Papuci sau chiar jos, lângă Cazino, iar cei mai mici simțeau deja primele zile din vacanța mare de vară, deși, calendaristic, mai aveau de așteptat o lună și ceva până la sfârșitul anului școlar.

Anul acesta, vremea a fost mai puțin generoasă ca în anii anteriori, iar sorele s-a arătat mai egoist cu împărțirea razelor sale calde.

Autoritățile în domeniu precizau chiar înaintea weekend-ului de 1 Mai că sunt așteptați pe litoral circa 80.000 de turiști.

Zilele trecute, Mamaia a câștigat titlul de Destinația Anului 2023 la secțiunea „Stațiuni turistice“.

În întreg acest context, ZIUA de Constanța lansează sondajul de opinie cu întrebarea:



Totodată, așteptăm răspunsurile și comentariile dumneavoastră inclusiv pe pagina noastră de Facebook ZIUA de Constanța, cu respectarea unui limbaj decent și a temei propuse.



PRECIZĂRI:


Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Citește și:

LIVE TEXT
Organizația Patronală Mamaia Constanța trage linie după minivacanța de 1 mai. Ce preconizări au făcut hotelierii pentru vara 2023? (GALERIE FOTO)


 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Handbal CSM Constanța este vicecampioana României! (GALERIE FOTO)

27 Apr 2024 220

Rugby CSM Constanța, victorie cu punct bonus la Bârlad. Eduard Chifor, omul meciului (GALERIE FOTO)

27 Apr 2024 333

Constanța Polițiștii serviciului siguranță școlară și prevenirea criminalității, prezenți în rândul tinerilor alfați pe litoral (FOTO)

27 Apr 2024 313

CSM Constanța Voleibalistele au câștigat primul meci din seria cu FC Argeș (GALERIE FOTO + VIDEO)

27 Apr 2024 480

Ilie Năstase, povești memorabile, spuse la Constanța „Eu mă pot identifica cu un singur popor, cel român“ (GALERIE FOTO)

27 Apr 2024 678

Baschet CSM Constanța a cedat dramatic în primul meci cu BC CSU Sibiu

25 Apr 2024 571

Administrația Bazinală de Apă Dobrogea Litoral angajează. Ai nevoie de studii medii

25 Apr 2024 536

CSM Constanța a câștigat titlul național la baschet feminin Mesajul primarului Vergil Chițac – „Felicitări tuturor celor care au pus umărul la creșterea performanței sportului constănțean.” (GALERIE FOTO)

24 Apr 2024 445

Circulație restricționată pe Autostrada Soarelui, spre Constanța

24 Apr 2024 290

IGPR InfotraficTrafic restricționat pe A 2 București -Constanța

24 Apr 2024 226

Locuri de muncă Constanța Administrația Bazinală de Apă Dobrogea Litoral angajează. Detalii

24 Apr 2024 580

Noul stadion de la Constanța Gheorghe Hagi - „Nu cred că îmi va purta numele“. Ce variantă ar fi cea potrivită (VIDEO)

23 Apr 2024 3210

Cumpărări directe ABADL a bătut palma cu Kity Krentz SRL, din Constanța! Vizată, zona de îmbăiere aferentă litoralului Mării Negre

23 Apr 2024 518

Din nou pe podiumul național „CSM Constanța menține tradiția rugby-ului constănțean la înălțime!“

23 Apr 2024 458

Rugby Echipa Under-16 de la Tomitanii Constanța, încă o victorie în campionat (GALERIE FOTO)

22 Apr 2024 536