Sondaj de opinie Victorie în instanță pentru peninsulari. Credeți că Primăria Constanța ar trebui să renunțe definitiv la Regulamentul Zonei Peninsulare?

  • Barierele rămân ridicate, rămânând de văzut până când.
 
Tribunalul Constanța a anulat vineri, 31 martie 2023, în primă instanță, Regulamentul de acces în Zona Peninsulară a orașului, regulament care prevede, printre altele, închiderea Peninsulei cu bariere și limitarea drastică a accesului autovehiculelor în zonă.
 
Anterior acestei decizii, Tribunalul a dispus suspendarea aplicării regulamentului până la pronunțarea deciziei definitive asupra cererii de anulare.
 
Iar înaintea acestei hotărâri, atât Tribunalul, cât și Curtea de Apel Constanța au decis suspendarea aplicării regulamentului, după o lună de la intrarea acestuia în vigoare.
 
Procesul privind suspendarea și anularea regulamentului a fost deschis de două parohii din Peninsulă, ortodoxă și catolică, de mai mulți rezidenți, dar și de agenți economici ce își desfășoară activitatea în Peninsulă.
 
De fiecare dată, până în prezent, Consiliul Local Constanța prin avocații săi a atacat deciziile contrare regulamentului, solicitând constant menținerea și aplicarea acestuia.
 
Acum, decizia de anulare poate fi atacată la Curtea de Apel, instanță care va pronunța hotărârea definitivă în privința controversatei hotărâri a CLC.
 
Până atunci, barierele rămân ridicate, rămânând de văzut până când.
 
În acest context, ZIUA de Constanța lansează un sondaj de opinie cu întrebarea:

 


 

Totodată, așteptăm răspunsurile și comentariile dumneavoastră inclusiv pe pagina noastră de Facebook ZIUA de Constanța, cu respectarea unui limbaj decent și a temei propuse.


PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 

Citește și:

Sondaj de opinie
Pe cine ați vota primar la alegerile locale din 2024?


 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Moment decisiv pentru Peninsula Constanța, la Curtea de Apel!

02 Oct 2023 424

Licitații Constanța O nouă clădire de pe strada Callatis din Zona Peninsulară va fi reabilitată!

20 Sep 2023 847

Editorial Câteva rânduri după incendiul din Peninsulă. Un Colectiv în așteptare?

06 Sep 2023 1105

Incendiu în Zona Peninsulară - Intervenția pompierilor, îngreunată de crengi netăiate și stâlpișori (FOTO-VIDEO)

05 Sep 2023 866

Știri Constanța azi Incendiu în Peninsula Constanța, în spatele Arhiepiscopiei Tomisului (FOTO-VIDEO)

05 Sep 2023 1354

Constănțenii mai au la dispoziție o săptămână să completeze chestionarul ce vizează elaborarea PUZ-ului Peninsulei

17 Aug 2023 825

Proces cu IPJ Constanța pe stâlpișorii care închid Zona Peninsulară! S-a stabilit când începe judecata

25 Jul 2023 844

Nicoleta Ploscaru, documentație depusă la Mediu, pentru un teren din Ovidiu, județul Constanța. Iată ce a cerut

23 Jul 2023 3382

Familia Dușu, la proces cu Consiliul Local Constanța, pentru Hotelul Intim. Cine a câștigat la Tribunal (MINUTA)

09 Jul 2023 3049

PUD pentru reabilitarea unei ruine, situată la intersecţia b-dului Tomis cu strada Vasile Alecsandri din Constanţa (DOCUMENT)

04 Jul 2023 979

Stâlpișorii ficși care închid străzile din Peninsula Constanța, cu avizul expirat?!

28 Jun 2023 1015

Lista deținuților politic exterminați la lucrările de la Canalul Dunăre - Marea Neagră! Studiu de caz Lagărul Peninsula (FOTO+VIDEO)

24 Jun 2023 1430

S-a stabilit data la care ar putea fi anulat definitiv Regulamentul de acces în Zona Peninsulară Constanța!

21 Jun 2023 847

Consiliul Local Constanța renunță la Regulamentul Peninsulei?!

15 Jun 2023 2012

Istorii pierdute Constanța Comunitatea italienilor în orașul vechi și companiile navale din Piața Ovidiu

14 Jun 2023 1293