DGN-Romag SRL, deținută de familia Dușu, obține anularea supraimpozitării pentru Hotelul Intim, din Peninsula Constanța (MINUTA)

  • Decizia Tribunalului a fost luată în primă instanță și poate fi ulterior atacată în recurs, la Curtea de Apel Constanța.
DGN-Romag SRL, companie deținută de familia Dușu, a obținut o primă decizie favorabilă la Tribunalul Constanța, în legătură cu Hotelul Intim, din Peninsulă.
 
Judecătorii Secției de Contencios administrativ și fiscal a Tribunalului au admis cererea societății private și au decis anularea supraimpozitării de 300% a impozitului pentru 2023 pentru hotelul din Zona Peninsulară, monument istoric.
 
Decizia Tribunalului a fost luată în primă instanță și poate fi ulterior atacată în recurs, la Curtea de Apel Constanța.
 
Hotărârea a fost pronunțată în dosarul 4689/118/2023, deschis de DGN-Romag SRL, în calitate de reclamant, în contradictoriu cu Serviciul Public de Impozite și Taxe Constanța, Consiliul Local al Municipiului Constanța și Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Constanța prin Primar.
 
Cazul s-a aflat în atenția completului CA15 al Secției de Contencios administrativ și fiscal a Tribunalului Constanța, prezidat, potrivit surselor noastre, de magistratul Costin Smarandi, vicepreședintele instanței.
 
În minuta deciziei pronunțate acum de Tribunalul Constanța se arată următoarele:
 
„Admite în parte excepţia de nelegalitate a HCLM Constanţa nr. 442/28.12.2020.
Constată că art. 3 din HCLM Constanţa nr. 442/28.12.2020 este nelegal în măsura în care se interpretează în sensul că exclude de la aplicare prevederile art. 7 din HCLM Constanţa nr. 27/23.02.2016 şi ale art. 168 lit. c din Normele metodologice din 6 ianuarie 2016 de aplicare a Legii nr. 227/2015.
Admite acţiunea formulată de reclamanta DGN-Romag SRL în contradictoriu cu pârâtul Serviciul Public de Impozite, Taxe şi alte Venituri ale Bugetului Local Constanţa.
Anulează în parte decizia de impunere nr. P1304/10.02.2023, respectiv pentru suma reprezentând majorarea de 300% a impozitului aferent anului 2023 pentru clădirea situată în mun. Constanţa, str. Nicoale Titulescu nr. 9 – Hotel Intim, precum şi în totalitate decizia de soluţionare a contestaţiei nr. T50945/12.06.2023.

Obligă pe pârâtul Serviciul Public de Impozite, Taxe şi alte Venituri ale Bugetului Local Constanţa să restituie reclamantei DGN-Romag SRL suma achitată cu titlu de majorare cu 300% a impozitului pentru clădirea situată în mun. Constanţa, str. Nicoale Titulescu nr. 9 – Hotel Intim aferent anului 2023“.
 
Decizia Tribunalului Constanța poate fi atacată în recurs, în termen de 15 zile de la comunicarea hotărârii motivate.

 
Dacă se va declara recurs în cauză, dosarul va fi trimis pe rolul Secției de Contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel Constanța.
 
Amintim, prin HCL atacată, s-a decis majorarea cu 300% a impozitului pe clădiri, începând cu anul 2021, pentru imobilul situat în Municipiul Constanța, strada Nicolae Titulescu, nr.9, proprietatea SC DGN-Romag SRL, ca urmare a constatării stării tehnice de clădire neîngrijită.
 
În speță, este vorba despre Hotelul Intim, situat în Peninsula Constanța.
 
Acum, Tribunalul a admis cererea DGN-Romag SRL și a dispus restituirea sumelor reprezentând supraimpozitarea, pentru anul 2023.
 
Despre DGN-Romag SRL
 
Potrivit termene.ro, platformă consultată pe 29 decembrie 2023, DGN-Romag SRL a fost înființată în anul 2017, are sediul social pe bulevardul Mamaia, nr. 135A-137 și se ocupă de închirierea și subînchirierea bunurilor imobiliare proprii.
 
Firma are puncte de lucru pe strada Industrială, pe Soveja, dar și la Hotel Intim.
 
Asociați figurează Ion Dușu, George Dușu și Andra Elena Dușu-Petrica, iar administratorul este George Dușu, al cărui nume se leagă și de New Energy & Carbon Capture SRL și DGN F&B SRL (unde este administrator), ambele din Constanța.
 
Ion Dușu, la rândul său, figurează și în Logistic Park SA, Celco SA, Grupul DD SA, Complex Condor SA, Sulina Estival 2002 SA, AS 94 SRL și Socep SA (membru în Consiliul de Supraveghere), toate din județul Constanța.
 
Cifrele DGN-Romag SRL arată în 2022 14 angajați, pierderi peste 1,42 de milioane de lei și cifra de afaceri a depășit 1,65 de milioane de lei.
 
Acum, rămâne de văzut dacă municipalitatea va ataca decizia de la Tribunal, favorabilă societății private.
 
Pentru documentarea acestui articol s-au folosit informații și de pe platforma termene.ro.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
Casa Laskaridis, din Centrul Vechi Constanța, scoasă la vânzare pentru 900.000 de euro
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Descoperiri arheologice importante la Hotelul Intim Constanța Urme de locuire din vechiul Tomis găsite sub clădirea din Peninsulă (GALERIE FOTO)

11 Apr 2024 4804

Primăria Constanța și fiscul local vor să anuleze victoria obținută în instanță de familia Dușu! La mijloc, o mică avere

11 Feb 2024 3410

Hotelul Intim din Constanța, Zona Peninsulară, motiv de proces! S-a fixat primul termen la Curtea de Apel

08 Oct 2023 1323

Familia Dușu, la proces cu Consiliul Local Constanța, pentru Hotelul Intim. Cine a câștigat la Tribunal (MINUTA)

09 Jul 2023 3582

Casa Laskaridis, din Centrul Vechi Constanța, scoasă la vânzare pentru 900.000 de euro

28 Jan 2023 3687

A fost emisă autorizația de construire pentru reabilitarea Hotelului Intim din Constanța

22 Apr 2022 2765

Reabilitarea Hotelului Intim și mansardarea Vilei Știrbey din stațiunea Mamaia, pe ordinea de zi a Comisiei tehnice de estetică urbană a Primăriei Constanța

01 Apr 2022 2346

Fotoreportaj Exclusiv! Cum arată interiorul Hotelului Intim, în anul 2022 (galerie foto+video)

12 Jan 2022 7098

Firma familiei Dușu și-a deschis un alt punct de lucru la Constanța. Cu ce se va ocupa

20 Sep 2021 2938

Eminescu la Constanța „Privirea mării linişteşte, mai ales sufletele furtunoase”

16 Jun 2021 2612

Familia Dușu continuă demersurile pentru reabilitarea Hotelului Intim din Constanța

02 Feb 2021 5187

#DobrogeaDigitală Chipul de bronz al lui Eminescu, martor mut al istoriei orașului Constanța

15 Jan 2021 2929

Monumentul istoric Hotel Intim va fi reabilitat. DGN - Romag SRL a solicitat acord de mediu

02 May 2019 5053

Top 300 Capital Ediţia 2018 Milionari în euro cu afaceri la Constanţa. Azi, Mohammad Murad, Gheorghe Bosânceanu şi verii Duşu

08 Dec 2018 33270

După ani de aşteptare, Hotel Intim din Constanţa va fi reabilitat. Primăria a eliberat certificatul de urbanism

30 Aug 2018 15206