Retrospectivă 2023! „Radiografia“ deciziilor cruciale în justiția din Constanța - Civil și Contencios administrativ și fiscal

  • Una dintre cele mai importante decizii din justiție vizând Constanța luate în 2023 a fost pronunțată de către magistrații Tribunalului București, în urmă cu doar câteva zile.
Recuperarea a aproape 50 de terenuri din Dosarul Retrocedărilor, a terenului din zona Cazino Sud, Mamaia, anularea dispoziției prin care managerul Spitalului de Boli Infecțioase Constanța fusese demis în urma incendiului ce a cuprins spitalul, dar și Regulamentul Peninsulei – acestea toate sunt decizii luate în instanțele din Constanta, respectiv din Capitală, cruciale pentru oraș.
 
ZIUA de Constanța face o trecere în revistă a deciziilor pronunțate în 2023 care au influențat sau urmează să influențeze situația din oraș.
 
Una dintre cele mai importante decizii din justiție vizând Constanța luate în 2023 a fost pronunțată de către magistrații Tribunalului București, în urmă cu doar câteva zile.
 
La capătul unui proces deschis încă din anul 2020, judecătorii din Capitală au admis în parte acțiunea Primăriei Constanța și au anulat actele de vânzare, de partaj sau certificate de moștenitor vizând circa 50 de terenuri din Dosarul Retrocedărilor.
 
În plus, prin aceeași decizie, Primăria Constanța urmează să primească și cheltuieli de judecată în sumă de peste 360.000 de lei.
 
Decizia Tribunalului București a fost pronunțată în primă instanță și poate fi astfel atacată în apel, în termen de 30 de zile de la comunicare.
 
Detalii complete despre acest dosar pot fi citite în articolul
 
Primăria Constanța, victorie uriașă la Tribunalul București! Sunt vizați mii de metri pătrați din Dosarul Retrocedărilor. Primăria primește peste 360.000 de lei cheltuieli de judecată (MINUTA)
 

Înainte însă de această decizie, justiția din Constanța pronunța o hotărâre cel puțin la fel de importantă, anulând contractul de vânzare-cumpărare prin care Primăria Constanța vânduse terenul de la Cazino Sud, din Mamaia.
 
Hotărârea de anulare a contractului vizând peste 12.000 de metri pătrați de plajă din Mamaia a fost pronunțată de judecătorii Tribunalului Constanța la finele anului 2022, dar motivarea deciziei a venit după aproape un an, aceasta fiind atacată de către municipalitate în 2023.

 
Cazul a ajuns acum la Curtea de Apel, în urma apelurilor declarate de Municipiul Constanța prin Primar și Consiliul Local Constanța.
 
Mai multe detalii despre motivele expuse în 2023, pentru care instanța a anulat contractul de vânzare-cumpărare a terenului pot fi citite în articolul

Motivarea unei victorii de răsunet!
Tribunalul Constanța - terenul de la Cazino Sud, din Mamaia, nu putea fi vândut, căci este plajă! (DOCUMENT)

 
O altă deciziei importantă pentru Constanța în legătură cu Dosarul Retrocedărilor a fost luată la București, de către magistrații Înaltei Curți de Casație și Justiție, Curtea Supremă de Justiție a României.
 
Judecătorii instanței supreme au decis, în 2023, în mod definitiv, că una dintre acțiunile deschise de Primăria Constanța pentru recuperarea prejudiciilor calculate din Dosarul Retrocedărilor este prescrisă, așa că banii nu mai pot fi recuperați.
 
Este vorba despre unul dintre cele șapte dosare deschise în anul 2021 de Primăria Constanța pentru recuperarea banilor, instanța supremă hotărând cu titlu definitiv că acțiunea a fost introdusă după expirarea termenului legal.
 
Mai multe detalii despre motivele pentru care judecătorii Curții Supreme au ajuns la această concluzie pot fi citite în articolul
 
Înalta Curte explică de ce nu se pot recupera prejudiciile din Dosarul Retrocedărilor! (DOCUMENT)
 
Tot 2023 a fost anul în care judecătorii din Constanța, în două instanțe, au ajuns la concluzia definitivă că dispoziția prin care a fost demisă dr. Stela Halichidis din funcția de manager al Spitalului Clinic de Boli Infecțioase Constanța (în urma incendiului din 2021) trebuie anulată.
 
Decizia a fost luată în primă instanță în luna februarie 2023 de către Tribunalul Constanța, fiind reconfirmată prin decizia din octombrie 2023 a Curții de Apel Constanța.
 
Amintim, flăcările au cuprins pe 1 octombrie 2021 Secția Terapie Intensivă a Spitalului Clinic de Boli Infecțioase Constanța, unde erau internați mai mulți pacienți Covid, șapte femei murind în incendiu, iar numărul deceselor crescând în zilele următoare.
 
Ulterior tragediei, primarul Constanței Vergil Chițac a semnat dispoziția prin care a fost încetat contractul de management al dr. Stela Halichidis.
 
Doi ani mai târziu, judecătorii constănțeni au ajuns la concluzia că se impune anularea dispoziției primarului.
 
Motivele care au stat la baza acestei hotărâri pot fi consultate pe larg în articolul
 
Dr. Stela Halichidis a câștigat!
Primarul Vergil Chițac a semnat dispoziția pentru punerea în executare a hotărârii judecătorești!

 
Nu în ultimul rând, tot în 2023, judecătorii din Constanța au dispus anularea definitivă a Regulamentului de acces în Zona Peninsulară a orașului, regulament care prevedea închiderea cu bariere a Peninsulei Constanța și restricționarea severă a accesului auto în zonă.
 
După ce a fost suspendat la fix o lună de la aplicare, doi ani mai târziu instanța a decis anularea definitivă a Regulamentului Peninsulei, hotărârea inițială, pronunțată de Tribunalul Constanța în luna martie 2023, fiind menținută și completată la Curtea de Apel Constanța în luna noiembrie 2023.
 
Mai multe detalii despre decizia Curții de Apel Constanța pot fi aflate în articolul
 
Ultima oră!
Regulamentul de acces în Peninsula Constanța, anulat definitiv! A fost admis recursul cetățenilor în Dosarul Peninsula (MINUTA)

 
Acestea sunt doar câteva dintre cele mai importante decizii din Civil și Contencios administrativ și fiscal pronunțate de judecători în 2023 și care influențează Constanța și locuitorii săi.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
Retrospectiva insolvențelor la Constanța! Cele mai importante decizii ale anului 2023
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Primarul din Constanța, dat în judecată de o companie privată! Afaceriștii cer refacerea certificatelor de urbanism pentru mai multe terenuri din Dosarul Retrocedărilor (MOTIVARE)

26 Apr 2024 627

Dosarul Retrocedărilor și retrocedările din zona (Anadalchioi) Brătianu Alin Horațiu Dima a dat în judecată Statul Român!

25 Apr 2024 560

Radu Mazăre, fostul primar al Constanței, cere Tribunalului București să fie eliberat condiţionat!

21 Apr 2024 1297

Primăria Constanța și CLC vor terenul de la Cazino Sud, vândut Mehmetoglu SRL! Judecătorii spun că pe suprafața respectivă se găsește „nisip“, deci terenul este plajă - bun inalienabil (MOTIVARE)

17 Apr 2024 3707

Terenul pentru care a fost amendat Făgădău, când era primar, nu se întoarce în proprietatea Statului Român! Judecătorii din București explică de ce (MOTIVARE)

11 Apr 2024 866

Administrația Chițac încearcă să recupereze în instanță terenul vilei unde a stat Radu Mazăre! Ce s-a întâmplat la Tribunalul Constanța

09 Apr 2024 647

Teren în Piața Ovidiu Judecătorii din București explică de ce UAT Constanța prin primar Vergil Chițac a pierdut procesul deschis de Banca Națională a României (MOTIVARE+DOCUMENT)

07 Apr 2024 3658

Urmările Dosarului Retrocedărilor Mii de metri pătrați în Mamaia, disputați de Primăria Constanța și Habitat și Ambient SA! S-a stabilit data verdictului

06 Apr 2024 672

Primarul din Constanța, obligat să emită un nou certificat de urbanism pentru un teren de 8.000 de metri pătrați, din Mamaia. Fără mențiuni despre Dosarul Retrocedărilor! (MINUTA)

27 Mar 2024 728

Dosarul Retrocedărilor, recuperarea prejudiciilor! Primăria Constanța, demers de 4,5 milioane de dolari la Curtea Supremă

24 Mar 2024 782

Dosarul Retrocedărilor Giurgiucanu pierde în fața municipalității un teren din Mamaia, zona Cazino! Nu a dat în judecată instituția potrivită, conform instanței (MINUTA+DOCUMENTE)

13 Mar 2024 878

Dosarul Retrocedărilor Teren din Mamaia, zona Ceainăria Japoneză, pe masa Tribunalului Constanța! Când se pronunță instanța

12 Mar 2024 606

Teren din Dosarul Retrocedărilor Curtea de Apel explică de ce Apele Române nu pot revendica 500 mp din cartierul Faleză Nord! (MOTIVARE)

29 Feb 2024 1022

Administrația Chițac vrea să recupereze 4,38 de milioane de dolari din Dosarul Retrocedărilor! Curtea de Apel s-a retras pentru deliberări

26 Feb 2024 542

Habitat și Ambient SA Cea mai importantă companie din Dosarul Retrocedărilor din Constanța a intrat în faliment! Averea sigilată (DOCUMENTE)

25 Feb 2024 1444