- După ascultarea pledoariilor avocaților, judecătorii au anunțat că verdictul va fi pronunțat la data de 19 aprilie 2024.
Litigiul dintre
Habitat și Ambient SA și
Municipiul Constanța prin Primar, legat de un teren de circa
30.000 de metri pătrați, din stațiunea
Mamaia, a fost analizat de judecătorii
Secției I Civile a
Tribunalului Constanța.
După ascultarea pledoariilor avocaților, judecătorii au anunțat că verdictul va fi pronunțat la data de
19 aprilie 2024.
Așa cum arătam în edițiile anterioare, Habitat și Ambient SA, una dintre firmele beneficiare ale retrocedărilor din Constanța ce au făcut inclusiv obiectul
Dosarului Retrocedărilor soluționat de judecători prin desființarea mai multor dispoziții de primar, a fost dată în judecată de municipalitate.
Municipiul Constanța prin Primar s-a adresat instanței în legătură cu un teren de
aproape 30.000 de metri pătrați din
Mamaia, asupra căruia municipalitatea vrea să fie menționată drept singurul proprietar, invocând decizia definitivă
din Dosarul Retrocedărilor.
Inițial, procesul s-a desfășurat la
Judecătoria Constanța, instanță care a respins plângerea municipalității, așa că acum
Tribunalul este așteptat să pronunțe decizia finală.
Cazul a ajuns în atenția judecătorilor după ce
Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Constanța a respins cererea municipalității de a fi trecut unic proprietar pe teren, menționând cota ½ pentru municipalitate și ½ pentru Habitat și Ambient SA.
Municipiul Constanța prin Primar a formulat la
Judecătoria Constanța plângere împotriva încheierii de carte funciară, în contradictoriou cu SC Habitat și Ambient SA, dosarul primind indicativul de instanță
4077/212/2023.
Ce s-a cerut în proces
După cum arătam și în edițiile anterioare, în
Hotărârea 5575/2023 a Judecătoriei, se arată că
Municipiul Constanța prin Primar, în contradictoriu cu
SC Habitat și Ambient SA, a cerut desființarea încheierii de respingere și „admiterea cererii de intabulare cu privire la imobilul cu nr. cadastral 216344 înscris în CF 216344 UAT Constanța, în favoarea UAT Constanța, cota de 1/1 asupra întregului imobil în suprafață de 28489,72 mp“.
Astfel, s-a arătat că
OCPI Constanța i-a comunicat primăriei faptul că „s-a admis cererea cu privire la imobilul cu nr. cadastral 216344 înscris în
CF 216344 UAT Constanța, în favoarea UAT Constanța, în cotă de 1/2 în favoarea Municipiului Constanta, menținând-se înscris dreptul de proprietate asupra cotei de 1/2 în favoarea SC Habitat și Ambient SA“.
Reprezentanții municipalității au vorbit despre istoricul dobândirii dreptului de proprietate de catre
SC Habitat și Ambient SA, dar și despre
Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 32/2019 (nr., sentința din
Dosarul Retrocedărilor) prin care s-a anulat
Dispozitia de Primar nr. 796/2004, prin care firma intrase în posesia terenului, prin retrocedare.
Au spus reprezentanții primăriei că „terenul de 28489,72 mp face parte din terenul dc 72682,53 mp ce a făcut obiectul
Dispoziției de Primar 796/2004, prin care cota de 1/2 a fost stabilită în favoarea
SC Habitat și Ambient SA, în raport de terenul de 72682,53 mp“.
În continuare, acetia au explicat că „în urma partajul, cota de 1/2 din terenul de 72682,53 ce i se cuvenea lui SC Habitat și Ambient SA s-a transpus în suprafața de 28489,72 mp, situat în statiunea Mamaia, Bulevardul Mamaia, nr. 564, dobândit în deplină proprietate și posesie“.
Reprezentanții primăriei au spus că „anularea Dispoziției de primar în raport de
Decizia nr. 32/2019 pronunțată de ICCJ în dosarul nr.
6536/2/2008 produce efecte asupra întregii cote detinute de
SC Habitat și Ambient SA, care inițial a fost de 1/2 din terenul de de 72682,53 mp și mai apoi ca efect al partajului suprafața de 28489,72 mp, în cota de 1/1“.
Așa cum am precizat anterior, Judecătoria Constanța a respins cererea Municipiului Constanța prin Primar.
De ce a respins Judecătoria cererea
În motivarea deciziei de respingere, judecătorii au arătat, printre altele, că „cercetând dosarul și documentația depusă de intimată, instanța reține că registratorul de carte funciară a efectuat înscrierile cuvenite în baza
Deciziei Înaltei Curți de Casaţie si Justiţie nr. 32/2019 s-a anulat
Dispoziţia de Primar nr. 796/2004“.
Judecătorii au mai spus că „cercetând sentința penală amintită, instanța reține că
Înalta Curte de Casație și Justiție nu a făcut nicio mențiune cu privire la anularea actelor subsecvente încheiate ulterior dispoziției de primar amintite“.
În motivarea deciziei instanțe se arată că „registratorul de carte funciară, în procedura amintită mai sus, nu este obligat să procedeze la alte verificări în afara celor impuse de lege, care nu prevăd necesitatea verificării legalității hotărârii, a caracterului dobândirilor subsecvente ale bunurilor imobile sau alte astfel de aspecte ce privesc fondul dreptului în cauză“.
„În concret, instanța reține că registratorul de carte funciară a procedat într-o manieră legală, acesta neavând un drept de opțiune cu privire la posibilitatea de a înscrie sau nu un act judecătoresc prezumat legal, ci având obligația de a îl înscrie în măsura îndeplinirii condițiilor prevăzute de Legea nr. 7/1996“, conform
Judecătoriei Constanța.
„Suplimentar, instanța reține că registratorul nu poate decide cu privire la anularea actelor subsecvente, în absența existenței unei mențiuni exprese în hotărârea judecătorească amintită sau într-un alt instrument“, au spus judecătorii.
De asemenea, aceștia au mai precizat că „revine sarcina reclamantului de a utiliza pârghiile ce îi sunt puse la dispoziție pentru a lămuri situația juridică a imobilului, acest lucru neputându-se realiza în procedura curentă dedusă judecății“.
În acest context, rămâne de văzut care va fi decizia
Tribunalului Constanța.
Despre Habitat și Ambient SA
Potrivit Termene.ro, platformă consultată la data de 5 aprilie 2024,
Habitat și Ambient SA (inactivă fiscal), a fost fondată în decembrie 2003, are sediul social în Bucureşti, se ocupă de cumpărarea şi vânzarea de bunuri imobiliare proprii, iar pentru anul 2021 compania a raporat pierderi de 33.757 de lei.
Firma are un punct de lucru în
Constanța, pe strada
Avram Iancu.
Asociații
Habitat și Ambient SA figurează
Masterjob Consultanță SA, din Bucureşti, Sectorul 1, cu 93,33 % și
Valentin Gheorghe Ionescu, cu 6,67 %, cel din urmă fiind condamnat definitiv în
Dosarul Retrocedărilor din Constanța.
Lichidatorul judiciar este
Rominsol IPURL (fosta Rominsol SRL).
Masterjob Consultanță SA mai apare în
Compania de Servicii și Consultanță SA și în
Sisteme Internaționale de Afaceri SA.
La rândul său,
Habitat și Ambient SA figurează în
Alba Imobiliare SRL din Ovidiu, județul Constanța.
Sursa motivare: Portalul Național al Jurisprudenței
www.rejust.ro, Portalul Instanțelor de Judecată
Foto cu rol ilustrativ din Arhiva ZIUA de Constanța
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:
Habitat și Ambient SA
Cea mai importantă companie din Dosarul Retrocedărilor din Constanța a intrat în faliment! Averea sigilată (DOCUMENTE)
Adauga un comentariu
Nume:
Email:
Comentariu*: