Dosarul Retrocedărilor Giurgiucanu pierde în fața municipalității un teren din Mamaia, zona Cazino! Nu a dat în judecată instituția potrivită, conform instanței (MINUTA+DOCUMENTE)

  • Georgică Giurgiucanu a dat în judecată UAT Municipiul Constanța pentru anularea unei hotărâri a Consiliului Local Constanța prin care o parte din teren a fost trecută în domeniul privat al municipiului.
  • După deliberări, instanța a ajuns la concluzia că nu această instituție trebuia chemată în proces pentru anularea HCL.
  • Decizia Tribunalului poate fi atacată în recurs.
  • Terenul era vizat de hotărârea definitivă a instanței supreme, pronunțată în Dosarul Retrocedărilor.
Georgică Giurgiucanu, cunoscut beneficiar al retrocedărilor din Constanța și condamnat în Dosarul Retrocedărilor, a pierdut în primă instanță procesul deschis pentru anularea hotărârii de consiliu local ce-i luase o parte dintr-un teren din Mamaia, zona Cazino.
 
Tribunalul Constanța a respins ieri, 12 martie 2024, acțiunea deschisă de Giurgiucanu prin avocații săi pentru anularea HCL 437/30.09.2022, hotărâre prin care a fost completat inventarul bunurilor domeniului privat al municipiului Constanța cu aproape jumătate din terenul respectiv.
 
În speță, este vorba despre o cotă de 47,05% ce a fost identificată prin HCL, din suprafața totală de 3.696 mp de teren din stațiunea Mamaia, zona Cazino, reprezentând 1.738,96 mp, situați pe bulevardul Mamaia, nr. 355 A.
 
La aceeași adresă, respectiv bulevardul Mamaia, nr. 355 A, compania House 3000 Real Estate Investment SRL dezvoltă investiția imobiliară cunoscută drept Le Rose del Lago https://www.ziuaconstanta.ro/stiri/actualitate/constanta-vederea-apartamentelor-din-complexul-turistic-din-zona-cazino-mamaia-direct-pe-pasarela-pietonala-iata-cui-apartine-constructia-minune-galerie-841245.html , complex imobiliar aflat în imediata apropiere a pasarelei pietonale din stațiune.
 
De altfel, compania House 3000 Real Estate Investment SRL apare în HCL atacată cu o cotă de 50% din terenul de 3.696 mp, în timp ce Georgică Giurgiucanu figurează cu 2,95% (vezi foto).
 


În procesul deschis de Georgică Giurgiucanu pentru anularea HCL ce a completat bunurile municipiului cu peste 1.700 mp din terenul respectiv, Giurgiucanu a chemat în instanță, în calitate de pârât, Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Constanța.
 
Totuși, după deliberări, instanța a ajuns la concluzia că nu această instituție trebuia chemată în proces pentru anularea HCL.
 

Astfel, judecătorii au admis excepția lipsei calității procesuale pasive a UAT Municipiul Constanța și au respins acțiunea ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
 
Iată minuta Hotărârii 352/2024, pronunțată în dosarul 5124/118/2023 al Tribunalului:

 
„ Admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului UAT Constanţa.
Respinge cererea ca fiind formulată în contradictoriu cu o persoană fără calitate procesuală pasivă.
Obligă reclamantul la plata către pârât a cheltuielilor de judecată în cuantum de 2856 lei reprezentând onorariul avocatului.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicarea hotărârii. Cererea de recurs se depune la Tribunalul Constanţa“
 
Potrivit datelor noastre, la Tribunal, dosarul s-a aflat în atenția completului prezidat de magistratul Teodora Luminița Popescu, din cadrul Secției de Contencios administrativ și fiscal a instanței.
 
Acum, Georgică Giurgiucanu are la dispoziție un termen de 15 zile de la comunicarea hotărârii motivate a Tribunalului pentru a declara recurs, caz în care dosarul va fi trimis Curții de Apel Constanța.
 
HCL 437/2022
 
Așa cum arătam în edițiile anterioare, HCL 437/30.09.2022, atacată de Giurgiucanu în acest proces, a fost adoptată în unanimitate de consilierii locali din oraș pe data de 30 septembrie 2022.
 
Se arată în Articolul 1 al HCL că „se aprobă completarea și actualizarea inventarului bunurilor care aparțin domeniului privat al municipiului Constanța, aprobat prin HCL nr. 109/2005, completată ulterior, cu următoarele imobile (terenuri), conform anexelor 1-7, ce fac parte integrantă din prezenta hotărâre“.
 
Astfel, Anexa nr. 6 la HCL nr. 437/2022 include teren situat pe bulevardul Mamaia nr. 355 A, în stațiunea Mamaia, zona Cazino, „Cota de 47,05% din suprafața totală de teren de 3696 mp intravilan“, fiind vorba despre suprafața de 1.738,96 mp, dobândită în 2022.
 
La secțiunea vizând situația juridică actuală a terenului se precizează în HCL „Dispoziția de primar 1344/2004, poz. 27; Decizia 32/2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție; Georgică Giurgiucanu – cota de 2,95% din teren conform CVC autentificat sub nr. 3272/31.07.2006 SC House 3000 Real Estate Investment SRL – 50% din teren, conform CVC autentificat sub nr. 3196/31.07.2007 CF 208488“.
 
Prin Decizia 32/2019 a ÎCCJ, pronunțată în dosarul 6536/2/2008 - cunoscut generic drept Dosarul Retrocedărilor din Constanța -, instanța supremă a stabilit ca fiind nelegale mai multe retrocedări vizând mii de metri pătrați din Constanța și Mamaia.

Instanța supremă a decis pentru aceste terenuri restabilirea situației anterioare emiterii dispozițiilor de retrocedare pe care, de altfel, le-a și anulat.
 
Dispoziția 1344/2004
 
Prin Dispoziția 1344/2004 semnată de fostul primar Radu Mazăre și anulată de instanța supremă a fost soluționat dosarul întocmit în urma notificării nr. 3646 din 11.12.2001 formulată de Yvonne Aline Buzescu Movilă, prin reprezentant Georgică Giurgiucanu.
 
Prin notificarea din 2001 se solicitase restituirea în natură a unui teren de 98,66 de hectare din Constanța, cartierul Anadalchioi, ce aparținuse lui Jules Movilă.
 
Dispoziția 1344/2004 stabilea faptul că terenul nu poate fi restituit în natură, fiind atribuite în compensare 44 de alte imobile către „persoanele îndreptățite Giurgiucanu Georgică (22,05%), Măriuță Maria (14,70%), Borcea Cristian (12,25%), SC Habitat și Ambient SA (50%) și Camboianu Mihai (1%)“.
 
Printre cele 44 de imobile atribuite în compensare celor cinci se regăsește la poziția 27 „teren liber zona Cazino - parcare“, în suprafață de 3.696 mp, evaluat la 80 euro/mp, adică 295.680 de euro, conform dispoziției desființate de instanță.
 
Dispoziția 1344/2004, dar și HCL 437/2022 pot fi accesate în Secțiunea Document.
 
În Dosarul Retrocedărilor, Georgică Giurgiucanu a fost condamnat definitiv la cinci ani și șase luni de închisoare, fiind eliberat condiționat în iulie 2022.
 
Rămâne de văzut dacă Giurgiucanu va ataca acum această decizie a Tribunalului Constanța în recurs.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
Primăria Constanța pierde la Curtea de Apel terenul de la Cazino Sud, din Mamaia, ce fusese vândut către Mehmetoglu SRL! Apele Române, victorioase (MINUTA)

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Sute de metri pătrați în zona Hotelului Metropol Primăria Constanța recuperează un teren din Mamaia, vizat de Dosarul Retrocedărilor! (MINUTA)

26 May 2024 371

Primarul din Constanța, recurs pentru un teren de 8.000 de metri pătrați, din Mamaia! Tribunalul a vorbit despre „exces de putere“ din partea autorității publice locale (MOTIVARE)

24 May 2024 673

Dosarul Retrocedărilor Giurgiucanu, demers la Curtea de Apel contra municipalității pentru un teren din Mamaia!

12 May 2024 605

Imobil de 15 etaje, în Mamaia Seaview Advertising SRL, proces cu Primarul Municipiului Constanța, la Curtea de Apel! Firma cere revizuirea unui caz mai vechi

12 May 2024 527

Teren la intrare în Mamaia, revendicat drept plajă de către Apele Române! Dosarul, amânat pentru toamnă

10 May 2024 806

Teren în Mamaia, disputat de Habitat și Ambient SA și Primăria Constanța! Judecătorii au nevoie de mai mult timp pentru deliberări

07 May 2024 569

Judecătorii explică de ce administrația Chițac nu poate recupera 4,38 de milioane de dolari, prejudiciu calculat în Dosarul Retrocedărilor din Constanța (MOTIVARE)

07 May 2024 626

Dosarul Retrocedărilor! Judecătorii explică de ce Giurgiucanu a pierdut procesul cu Municipiul Constanța pentru terenul din zona Cazino, Mamaia (MOTIVARE)

28 Apr 2024 746

Dosarul Retrocedărilor și retrocedările din zona (Anadalchioi) Brătianu Alin Horațiu Dima a dat în judecată Statul Român!

25 Apr 2024 724

Radu Mazăre, fostul primar al Constanței, cere Tribunalului București să fie eliberat condiţionat!

21 Apr 2024 4521

Primăria Constanța și CLC vor terenul de la Cazino Sud, vândut Mehmetoglu SRL! Judecătorii spun că pe suprafața respectivă se găsește „nisip“, deci terenul este plajă - bun inalienabil (MOTIVARE)

17 Apr 2024 3920

Terenul pentru care a fost amendat Făgădău, când era primar, nu se întoarce în proprietatea Statului Român! Judecătorii din București explică de ce (MOTIVARE)

11 Apr 2024 1006

Administrația Chițac încearcă să recupereze în instanță terenul vilei unde a stat Radu Mazăre! Ce s-a întâmplat la Tribunalul Constanța

09 Apr 2024 726

Teren în Piața Ovidiu Judecătorii din București explică de ce UAT Constanța prin primar Vergil Chițac a pierdut procesul deschis de Banca Națională a României (MOTIVARE+DOCUMENT)

07 Apr 2024 3801

Urmările Dosarului Retrocedărilor Mii de metri pătrați în Mamaia, disputați de Primăria Constanța și Habitat și Ambient SA! S-a stabilit data verdictului

06 Apr 2024 773