Dosarul Retrocedărilor Beneficiar de top al retrocedărilor din Constanța, proces contra municipalității! S-a fixat primul termen

  • Tribunalul Constanța a stabilit prima înfățișare în proces la data de 12 martie 2024, de la ora 9.00, la Secția de Contencios administrativ și fiscal a instanței.
Georgică Giurgiucanu, unul dintre beneficiarii de top ai retrocedărilor din oraș, se va judeca în luna martie cu municipalitatea pentru terenul din Mamaia, zona Cazino, inventariat în domeniul privat al municipiului Constanța după pronunțarea sentinței definitive din Dosarul Retrocedărilor!
 
Tribunalul Constanța a stabilit prima înfățișare în proces la data de 12 martie 2024, de la ora 9.00, la Secția de Contencios administrativ și fiscal a instanței.
 
Este vorba despre dosarul 5124/118/2023, în care părți sunt Georgică Giurgiucanu, în calitate de reclamant și, respectiv, Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Constanța, în calitate de pârât.
 
În cauză, se solicită anularea HCL 437/30.09.2022 a Consiliului Local Constanța, fiind vorba despre o hotărâre de consiliu privind completarea și actualizarea inventarului bunurilor care aparțin domeniului privat al Municipiului Constanța.
 
Potrivit articolului 1 al HCL, „se aprobă completarea și actualizarea inventarului bunurilor care aparțin domeniului privat al municipiului Constanța, aprobat prin HCL nr. 109/2005, completată ulterior, cu următoarele imobile (terenuri), conform anexelor 1-7, ce fac parte integrantă din prezenta hotărâre“.
 
 
Totodată, Anexa nr. 6 la HCL nr. 437/2022 include teren situat pe bulevardul Mamaia nr. 355 A, în stațiunea Mamaia, zona Cazino, „Cota de 47,05% din suprafața totală de teren de 3696 mp intravilan“, fiind vorba despre suprafața de 1.738,96 mp, dobândită în 2022.
 
La secțiunea vizând situația juridică actuală a terenului se precizează în HCL „Dispoziția de primar 1344/2004, poz. 27; Decizia 32/2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție; Georgică Giurgiucanu – cota de 2,95% din teren conform CVC autentificat sub nr. 3272/31.07.2006 SC House 3000 Real Estate Investment SRL – 50% din teren, conform CVC autentificat sub nr. 3196/31.07.2007 CF 208488“.
 
Așa cum arătam în edițiile anterioare, prin Decizia 32/2019 a ÎCCJ, pronunțată în dosarul 6536/2/2008 - cunoscut generic drept Dosarul Retrocedărilor din Constanța - , instanța supremă a stabilit ca fiind nelegale mai multe retrocedări vizând mii de metri pătrați din Constanța și Mamaia.

 
Instanța supremă a decis pentru aceste terenuri restabilirea situației anterioare emiterii dispozițiilor de retrocedare pe care, de altfel, le-a și anulat.
 

98,66 hectare în cartierul Anadalchioi
 
Prin Dispoziția 1344/2004 semnată de fostul primar Radu Mazăre și anulată de instanța supremă a fost soluționat dosarul întocmit în urma notificării nr. 3646 din 11.12.2001 formulată de Yvonne Aline Buzescu Movilă, prin reprezentant Georgică Giurgiucanu.
 
Prin notificarea din 2001 se solicitase restituirea în natură a unui teren de 98,66 de hectare din Constanța, cartierul Anadalchioi, ce aparținuse lui Jules Movilă.
 
Dispoziția 1344/2004 stabilea faptul că terenul nu poate fi restituit în natură, fiind atribuite în compensare 44 de alte imobile către „persoanele îndreptățite Giurgiucanu Georgică (22,05%), Măriuță Maria (14,70%), Borcea Cristian (12,25%), SC Habitat și Ambient SA (50%) și Camboianu Mihai (1%)“.
 
Printre cele 44 de imobile atribuite în compensare celor cinci se regăsește la poziția 27 „teren liber zona Cazino - parcare“, în suprafață de 3.696 mp, evaluat la 80 euro/mp, adică 295.680 de euro, conform dispoziției desființate de instanță.
 
În Dosarul Retrocedărilor, Georgică Giurgiucanu a fost condamnat definitiv la cinci ani și șase luni de închisoare, fiind eliberat condiționat în iulie 2022.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
Agenția Națională de Integritate duce la Curtea Supremă dosarul privind averea unui fost polițist de frontieră din Constanța
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Primarul din Constanța, dat în judecată de o companie privată! Afaceriștii cer refacerea certificatelor de urbanism pentru mai multe terenuri din Dosarul Retrocedărilor (MOTIVARE)

26 Apr 2024 636

Dosarul Retrocedărilor și retrocedările din zona (Anadalchioi) Brătianu Alin Horațiu Dima a dat în judecată Statul Român!

25 Apr 2024 560

Radu Mazăre, fostul primar al Constanței, cere Tribunalului București să fie eliberat condiţionat!

21 Apr 2024 1297

Primăria Constanța și CLC vor terenul de la Cazino Sud, vândut Mehmetoglu SRL! Judecătorii spun că pe suprafața respectivă se găsește „nisip“, deci terenul este plajă - bun inalienabil (MOTIVARE)

17 Apr 2024 3707

Terenul pentru care a fost amendat Făgădău, când era primar, nu se întoarce în proprietatea Statului Român! Judecătorii din București explică de ce (MOTIVARE)

11 Apr 2024 866

Administrația Chițac încearcă să recupereze în instanță terenul vilei unde a stat Radu Mazăre! Ce s-a întâmplat la Tribunalul Constanța

09 Apr 2024 647

Teren în Piața Ovidiu Judecătorii din București explică de ce UAT Constanța prin primar Vergil Chițac a pierdut procesul deschis de Banca Națională a României (MOTIVARE+DOCUMENT)

07 Apr 2024 3658

Urmările Dosarului Retrocedărilor Mii de metri pătrați în Mamaia, disputați de Primăria Constanța și Habitat și Ambient SA! S-a stabilit data verdictului

06 Apr 2024 672

Primarul din Constanța, obligat să emită un nou certificat de urbanism pentru un teren de 8.000 de metri pătrați, din Mamaia. Fără mențiuni despre Dosarul Retrocedărilor! (MINUTA)

27 Mar 2024 728

Dosarul Retrocedărilor, recuperarea prejudiciilor! Primăria Constanța, demers de 4,5 milioane de dolari la Curtea Supremă

24 Mar 2024 782

Dosarul Retrocedărilor Giurgiucanu pierde în fața municipalității un teren din Mamaia, zona Cazino! Nu a dat în judecată instituția potrivită, conform instanței (MINUTA+DOCUMENTE)

13 Mar 2024 881

Dosarul Retrocedărilor Teren din Mamaia, zona Ceainăria Japoneză, pe masa Tribunalului Constanța! Când se pronunță instanța

12 Mar 2024 606

Teren din Dosarul Retrocedărilor Curtea de Apel explică de ce Apele Române nu pot revendica 500 mp din cartierul Faleză Nord! (MOTIVARE)

29 Feb 2024 1022

Administrația Chițac vrea să recupereze 4,38 de milioane de dolari din Dosarul Retrocedărilor! Curtea de Apel s-a retras pentru deliberări

26 Feb 2024 542

Habitat și Ambient SA Cea mai importantă companie din Dosarul Retrocedărilor din Constanța a intrat în faliment! Averea sigilată (DOCUMENTE)

25 Feb 2024 1444