Administrația Chițac vrea să recupereze 4,38 de milioane de dolari din Dosarul Retrocedărilor! Curtea de Apel s-a retras pentru deliberări

Foto cu rol ilustrativ din Arhiva ZIUA de Constanța
  • În proces, este vizată o sumă de peste 4,38 de milioane de dolari, reprezentând prejudiciul calculat pentru cazul de retrocedare „Leșe“.
Verdict în așteptare la Curtea de Apel Constanța într-unul dintre procesele civile în care administrația Vergil Chițac încearcă să obțină recuperarea prejudiciilor calculate în urma Dosarului Retrocedărilor, suma ridicându-se la circa 4,38 de milioane de dolari!
 
Dosarul civil a fost analizat astăzi, 26 februarie 2024, de către magistrații Secției I Civile a Curții, care au anunțat că vor pronunța hotărârea în cauză la data de 4 martie 2024.
 
Este vorba despre dosarul 2511/118/2021*, în care, inițial, Curtea de Apel a stabilit că acțiunea municipalității pentru recuperarea sumelor reclamate ca prejudiciu nu ar fi prescrisă.
 
Totuși, cazul s-a întors la Curea de Apel, pentru rejudecare, după ce Curtea Supremă a admis recursurile declarate de pârâții din cauză.
 
Acum, dosarul se află, potrivit datelor noastre, în atenția completului format din magistrații Veronica Tudor și Mihaela Cristina Mocanu.
 
Așa cum arătam în edițiile anterioare, procesul se rejudecă după ce Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursurile declarate în cauză de Radu Mazăre, Dan Miron, Constantin Racu, Daniela Ramona Dospinescu, Ion Marica și Alin Horațiu Dima, a casat hotărârea ce ar fi putut aduce municipalității sumele reclamate ca prejudiciu și a decis rejudecarea cazului la Curtea de Apel Constanța.
 
Decizia de rejudecare a venit după ce Curtea de Apel hotărâse că acțiunea municipalității de recuperare a prejudiciilor calculate în Dosarul Retrocedărilor din Constanța nu era prescrisă, contrazicând astfel decizia Tribunalului Constanța, primă instanță ce a analizat cazul și care a respins acțiunea ca fiind introdusă după depășirea termenului legal.
 
În proces, este vizată o sumă de peste 4,38 de milioane de dolari, reprezentând prejudiciul calculat pentru cazul de retrocedare „Leșe“.
 

În aprilie 2021, primarul Vergil Chițac a demarat mai multe acțiuni în instanță pentru recuperarea prejudiciilor calculate în Dosarul Retrocedărilor din Constanța.
 
Totuși, în cele mai multe dintre aceste procese, judecătorii de la Tribunal au hotărât respingerea acțiunilor, ca fiind prescrise.

 
Mai exact, judecătorii au spus că acțiunile au fost introduse prea târziu, după ce s-ar fi depășit termenul legal în care persoanele ar fi putut fi trase la răspundere – dacă era cazul.
 
Verdictul Curții de Apel a fost amânat pentru începutul lunii martie 2024.
 
Mai trebuie spus că decizia pe care o va pronunța în cauză Curtea de Apel va putea fi ulterior atacată, din nou, la Înalta Curte de Casație și Justiție.
 
Sursa motivare: Portalul Național al Jurisprudenței www.rejust.ro, iccj.ro, scj.ro
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
Radu Mazăre și Nicușor Constantinescu, victorie la Curtea Supremă! La mijloc sunt aproape 3 milioane de dolari (MINUTA)
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Curtea de Apel Constanța stabilește ce instanță va judeca procesul deschis de administrația Chițac legat de Fundația Fantasio

26 Apr 2024 382

Primarul Constanței, Vergil Chițac și primarul orașului Techirghiol, Iulian Soceanu, în topul celor mai buni primari din România

26 Apr 2024 465

Amendă civilă aplicată de judecători Primarului Municipiului Constanța. Vergil Chițac câștigă definitiv procesul. Motivare

24 Apr 2024 735

UPDATE- Ce spune fostul city manager Felicia Ovanesian câștigă la Tribunal procesul cu Primăria Constanța! Ce a obținut (MINUTA)

24 Apr 2024 956

CSM Constanța a câștigat titlul național la baschet feminin Mesajul primarului Vergil Chițac – „Felicitări tuturor celor care au pus umărul la creșterea performanței sportului constănțean.” (GALERIE FOTO)

24 Apr 2024 441

Licitații publice Primăria caută o firmă care să reabiliteze energetic Școala Gimnazială nr.33 „Anghel Saligny” din Constanța!

24 Apr 2024 325

Licitații publice Primăria cumpără lucrări pentru reabilitarea, grădiniței cu program prelungit Steluțele Mării din Constanța

24 Apr 2024 353

Terenul în suprafață de 880 mp de pe strada Mircea cel Bătrân din Constanța, dat în folosință gratuită Parohiei „Schimbarea la față″, Biserica Greacă (DOCUMENT)

24 Apr 2024 473

Beneficiar, afaceristul Viorel Farcaș Deputatul Stelian Ion (USR) - „O nouă bucată din faleza orașului, un alt tun imobiliar pus la cale de primarul Chițac" (DOCUMENT)

23 Apr 2024 1018

Ședință CLM Constanța Valoarea investiției menite să crească siguranța în municipiul Constanța s-a majorat cu aproximativ trei milioane de euro (DOCUMENT)

22 Apr 2024 673

Decebal Făgădău, dat în judecată de administrația Chițac! Tribunalul Constanța amână procesul

22 Apr 2024 462

Ședință CL Constanța Aleșii locali vor aproba schimbul unor spații de locuit construite de ANL, dar și actualizarea listei de priorități în repartizarea locuințelor pentru tineri (DOCUMENT

21 Apr 2024 570

Primăria Constanța va repara și va pune în funcțiune sistemul de irigații. Câți bani alocă?

20 Apr 2024 504

Dosarul vizând pensia amiralului Vergil Chițac, primarul din Constanța, declinat la Curtea de Apel (MINUTA)

19 Apr 2024 861

Licitații publice Primăria Constanța achiziționează lucrări de reabilitare enegetică pentru două blocuri din zona Badea Cârţan

18 Apr 2024 369