10.000 dolari au fost adunați în cadrul crosului caritabil „Rompetrol Run and Care”. Angajații KMG International au participat la eveniment

Angajații KMG International au participat la cea de-a cincea ediție a crosului Rompetrol ”Run and Care” care a avut loc duminică, 10 iunie, în Parcul Carol din București. Potrivit unui comunicat al KMG International, peste 300 de angajați din diferite companii din Grup, alături de familiile acestora și partenerii de afaceri ai companiei, au alergat pe distanțe de 5, 10 și 15 km, în timp ce compania a donat 5 dolari pentru fiecare kilometru pentru a susține cauzele Asociației Edulier.

"Acest proiect face parte deja din tradiția noastră de a alerga pentru o cauză nobilă și de a sprijini cauzele din domeniul educației, sănătății și protecției mediului. Combinăm voluntariatul cu bucuria de a petrece timpul liber împreună cu colegii noștri și familiile lor. Ei sunt deschiși să doneze timp și efort pentru evenimentele caritabile și aș dori să-mi exprim aprecierea pentru acest lucru", a declarat Alexey Golovin, Vicepreședinte pentru Strategie al KMG International Group.

Angajații sunt implicați în activitățile de voluntariat ale companiilor din Grup în fiecare an, fie în cadrul programelor lansate de companie (donarea de sânge, colectarea jucăriilor și a cărților, etc.), fie în cadrul unor proiecte caritabile individuale. KMG International are peste 5.000 de angajați în România, investind peste 10 milioane de dolari din 2009 în proiecte de dezvoltare comunitară la nivel local. Numai în anul 2018 angajații au fost implicați în mai multe sesiuni de plantare a copacilor în orașele Ploiești și Navodari.

Potrivit KMG International, în urma crosului caritabil ”Rompetrol Run and Care” din acest an, toate fondurile strânse pentru Asociația Edulier vor fi alocate pentru sprijinirea educației copiilor din familii nevoiașe, precum și a celor cu dislexie, discalculie și disgrafie. La centrul din București fondat de Edulier, 30 de copii cu vârste cuprinse între 7 și 12 ani beneficiază gratuit de programe de învățare și de terapie asistată cu animale, învățare digitală, muzică și terapie prin artă. De asemenea, Edulier dezvoltă programe educaționale la nivel național, în beneficiul direct al a peste 1.000 de copii anual.

"Îndeplinirea viselor, îngrijirea celui de lângă tine, implicarea sunt valorile Rompetrol și Edulier, transmise generațiilor următoare. Vă mulțumim pentru povestea Run and Care, scrisă pentru a ajuta copiii dislexici să citească povestiri din copilărie" - Cristiana Ionescu, fondatoarea Asociației Edulier.

Sursa foto: KMG International

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Garda de Mediu Constanța a amendat firma care operează Rafinăria Petromidia, după explozia de vineri

03 Apr 2024 559

Răspuns pozitiv de la APM Constanța Rompetrol Rafinare SA poate transforma un cazan cu circulație naturală în cazan cu circulație forțată multiplă

31 Mar 2024 522

Imagini din dronă cu Rafinăria Petromidia Năvodari după explozie! (GALETRIE FOTO+VIDEO)

29 Mar 2024 1701

Oficial de la KMG International despre explozie de la Petromidia Năvodari (GALERIE FOTO+VIDEO)

29 Mar 2024 1527

Acţionarii Rompetrol Rafinare SA, convocați în Adunare Generală Ordinară! Pe ordinea de zi sunt zece subiecte

26 Mar 2024 711

Rompetrol Rafinare SA anunță noi investiții pentru care a solicitat acord de mediu de la APM Constanța

17 Mar 2024 613

Rompetrol Rafinare SA, reclamant într-un dosar aflat pe rolul Curții de Apel Constanța

12 Mar 2024 806

​Rompetrol Rafinare a început revizia generală a rafinăriei Petromidia de la Năvodari

08 Mar 2024 766

Investiții pe Platforma Rompetrol Rafinare în interiorul instalației de Hidrofinare Petrol Reactor

06 Mar 2024 901

Rompetrol Rafinare SA a solicitat acord de mediu pentru construirea unei conducte de racordare la Făclia, județul Constanța

01 Mar 2024 727

Constanța Reparații la instalația MHC, efectuate de Rompetrol Rafinare. Documentația, depusă la Mediu

15 Feb 2024 686

Trei localități din județul Constanța, fără apă la robinete din această noapte din cauza unei avarii

11 Feb 2024 3745

RAJA Constanța Consumatorii din Eforie Nord, Lazu și Agigea, fără apă la robinete

11 Feb 2024 773

Atenție, se oprește apa în localitățile Eforie Nord, Lazu și Agigea!

09 Feb 2024 735

Trei localități din județul Constanța, fără apă la robinete la începutul săptămânii viitoare

08 Feb 2024 4337