60 de parlamentari din blocul conservator al Angelei Merkel se opun direcției cancelarului asupra Greciei

 
Un total de 60 de parlamentari din cei 311 membri ai blocului conservator al cancelarului Angela Merkel au votat împotrivă sau s-au abținut ieri în cursul unui vot de testare asupra unui al treilea plan de salvare pentru Grecia înaintea unui vot în parlament, au declarat participanți pentru agenția Reuters, potrivit Agerpres.

Reprezentând cu toate acestea un sprijin important pentru Merkel, votul de testare arată că ar putea fi mai puțini rebeli în timpul votului de miercuri al blocului ei asupra pachetului de 86 de miliarde de euro (95 miliarde dolari). Ziarul Bild a relatat că până la 120 din deputații ei ar vota împotrivă sau se vor abține.

Votul de testare - fără caracter obligatoriu - a arătat marți 56 de voturi "nu" și 4 abțineri. Aceasta înseamnă mai puțini decât 65 de parlamentari din tabăra ei conservatoare care au rupt rândurile luna trecută și au refuzat să sprijine negocierile asupra planului de salvare, notează Reuters.

Germania este cel mai mare creditor al Greciei. Aprobarea parlamentului, cerută de lege, este vitală pentru că, cu parlamentari sceptici exprimând rezerve publice față de eforturile de salvare a Greciei, trimite un semnal important în Europa.

Merkel și ministrul de finanțe Wolfgang Schaeuble, în ciuda unor îndoieli anterioare, și-au îndemnat colegii din parlament creștin democrați (Uniunea Creștin-Democrată - CDU) și din Uniunea Creștin-Socială (CSU) să voteze "da" asupra măsurii.



Sursa: Agerpres
Sursa foto: radioiasi.ro

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Aripa de dreapta a opoziţiei conservatoare din Germania își formează propriul partid

20 Jan 2024 738

Germania. Restricții dure pentru persoanele nevaccinate împotriva Covid-19

02 Dec 2021 1469

Videoconferință Ludovic Orban a discutat cu Angela Merkel despre oportunitățile de aprofundare a cooperării româno-germane

27 Nov 2020 1372

22 noiembrie 2005 - Angela Merkel devine prima femeie cancelar al Germaniei

22 Nov 2020 1622

Iohannis, convorbire telefonică cu Angela Merkel despre gestionarea Covid 19. Ce alte subiecte au fost abordate

20 Nov 2020 1637

Știați că? Cancelarul german Angela Merkel împlinește astăzi 66 de ani

17 Jul 2020 1272

Prim-ministrul Ludovic Orban, convorbire telefonică cu cancelarul Angela Merkel

27 May 2020 1608

Cea mai puternică femeie din Europa împlineşte azi 65 de ani

17 Jul 2019 1824

Cancelarul german Angela Merkel a infirmat speculaţiile că ar putea demisiona înaintea să-şi încheie mandatul în 2021

30 Apr 2019 1578

Klaus Iohannis va participa la ceremonia de semnare a Tratatului de cooperare și integrare franco-german, în Germania

21 Jan 2019 1611

Angela Merkel, pentru a patra oară aleasă cancelar al Germaniei. Câte voturi a primit

14 Mar 2018 2061

Angela Merkel, desemnată cea mai puternică femeie din lume pentru al șaptelea an consecutiv

03 Nov 2017 2248

Rezultate finale după alegerile din Germania. Conservatorii cancelarului german Angela Merkel au obținut victorie netă

25 Sep 2017 2423

Alegeri în Germania Angela Merkel, din nou în fruntea Germaniei. Iată primele rezultate!

24 Sep 2017 2413

Franța La Republique En Marche, partidul lui Macron, pe primul loc în alegerile parlamentare

12 Jun 2017 3149