A intrat în vigoare Legea pentru acceptarea de către România a jurisdicţiei obligatorii a CIJ

 
MAE salută intrarea în vigoare, de astăzi, a Legii nr. 137/2015 pentru acceptarea de către România a jurisdicţiei obligatorii a Curţii Internaţionale de Justiţie. Intrarea în vigoare a legii marchează punctul final al demersurilor României legate de ancorarea deplină în sistemul jurisdicţiei Curţii de la Haga, transmiţând astfel un semnal clar că România îşi întemeiază relaţiile internaţionale pe respectarea dreptului internaţional. În conformitate cu prevederile legii intrate astăzi în vigoare, MAE a transmis către Reprezentanţa Permanentă a României pe lângă Organizaţia Naţiunilor Unite notificarea, semnată de ministrul Afacerilor Externe Bogdan Aurescu, a Declaraţiei, pentru a fi depusă la Secretarul General.
MAE îşi exprimă, totodată, satisfacţia pentru faptul că acceptarea de către România a jurisdicţiei obligatorii a Curţii Internaţionale de Justiţie, principalul organ judiciar al ONU, survine în anul aniversar 2015, când se împlinesc 70 de ani de la crearea Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU) şi 60 de ani de la aderarea României la organizaţie.
Proiectul care a stat la baza acestei Legi a fost elaborat de MAE în anul 2014, în urma unui amplu proces de consultare publică şi inter-instituţională care a implicat organizarea, pe tema acceptării jurisdicţiei obligatorii, de conferinţe în cele mai importante centre universitare din ţară. Adoptarea legii a fost marcată prin organizarea de către MAE, la 29 mai 2015, a conferinţei cu tema „Rolul Curţii Internaţionale de Justiţie în promovarea statului de drept în relaţiile internaţionale. In Memoriam Demetru Negulescu”.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Ministerul Afacerilor Externe salută celebrarea Zilei Mondiale a Libertății Presei

03 May 2024 292

MAE Nouă cetățeni români și membri de familie ai acestora au fost evacuați din Fâșia Gaza

01 May 2024 434

MAEAniversarea a 50 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice între România și Sultanatul Oman

01 May 2024 239

MAERepublica Bulgaria – timpi măriți de așteptare la trecerea frontierei rutiere bulgare în perioada 30 aprilie - 6 mai 2024

01 May 2024 295

MAEParticiparea secretarului de stat Daniela Gîtman la reuniunea informală a Consiliului Afaceri Generale

01 May 2024 273

MAERepublica Elenă – Grevă în sectorul transportului public

01 May 2024 236

MAE Atenționare de călătorie în Grecia! Grevă în sectorul transportului public

30 Apr 2024 536

MAE Atenționare de călătorie în Bulgaria pentru perioada 30 aprilie - 6 mai 2024

30 Apr 2024 1255

Atenționare de călătorie pentru Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, emisă de MAE

30 Apr 2024 459

MAERegatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord - Perturbări ale activității poliției de frontieră din aeroportul Heathrow/Londra

30 Apr 2024 270

MAEPrimirea de către ministrul afacerilor externe Luminița Odobescu a Nunțiului Apostolic agreat în România, Giampiero Gloder

30 Apr 2024 250

MAEDin Agenda de lucru a MAE din 30 aprilie 2024, vă semnalăm

30 Apr 2024 232

MAEDin Agenda de lucru a MAE din 29 aprilie 2024, vă semnalăm

29 Apr 2024 282

MAEParticiparea ministrului afacerilor externe Luminița Odobescu la seminarul „Asigurarea securității infrastructurii critice în Republica Moldova – de la protecție la reziliență”

26 Apr 2024 311

MAEUngaria - Restricții de circulație pentru camioanele de mare tonaj (peste 7,5t)

26 Apr 2024 269