Stiri calde

„Abator“ ilegal in Portul Turistic Tomis Poliţiştii de frontieră au descoperit aproape o tonă de carne de rechin aproape de restaurantul On Plonge (galerie foto)

Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au acţionat pe linia prevenirii şi combaterii braconajului piscicol în zona de competenţă, identificând doi cetăţeni străini, un bulgar şi un turc, care transportau, cu o autoutilitară, cantitatea de 390 kilograme peşte din specia calcan fără documente justificative. Extinderea cercetărilor în acest caz a condus la descoperirea altor 905 kilograme peşte din specia rechin care fuseseră procesate fără autorizaţie, în Portul Turistic Tomis din municipiul Constanţa, de către membrii de echipaj ai unui pescador sub pavilion România.

Pestele a fost descoperit aproape de restaurantul On Plonge din Portul Tomis. 
 
Poliţiştii de frontieră din cadrul G.N.  Constanţa au desfăşurat un plan de acţiune pe linia prevenirii şi combaterii braconajului piscicol în zona de competenţă, oprind pentru control o autoutilitară marca Mercedes model Sprinter, înmatriculată în R. Bulgaria, în care se aflau două persoane de sex masculin. În urma controlului autoutilitarei a fost găsită cantitatea de 390,25 kilograme peşte din specia calcan, pentru care cele doua persoane, conducătorul autoutilitarei, cetăţeanul bulgar P.Chanyo, în vârstă de 69 ani şi cetăţeanul turc A. Aydin de 39 ani, au prezentat documente de transport pentru alte cantităţi de peşte decât cea aflată în autoutilitară. Cei doi bărbaţi au declarat că au achiziţionat pestele de la comandantul unui pescador sub pavilion România, aflat în Portul Turistic Tomis, cu scopul de a-l transporta în R. Bulgaria. Ca urmare, politistii de frontiera au extins cercetarile, depistand la bordul pescadorului cantitatea de 905 kilograme peşte din specia rechin, care fusese procesată fără autorizaţie de membrii echipajului. La acţiunea poliţiştilor de frontieră constănţeni au mai participat reprezentanţi ai Direcţiei Sanitar Veterinară Constanţa şi Agenţiei Naţionale pentru Pescuit şi Acvacultură, care au constatat faptul că 392 kilograme de peşte din specia rechin erau improprii consumului. Poliţiştii de frontieră au ridicat în vederea confiscării autoutilitara, precum şi cantitatea de 390,25 kilograme peşte din specia calcan şi 905 kilograme din specia rechin, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie luate măsurile legale ce se impun, iar în cauză au fost demarate cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de „procesarea fără drept a produselor obţinute din pescuit şi acvacultură” şi „deţinerea, transportul sau comercializarea fără documente legale a peştelui, icrelor sau produselor din peşte”, fapte prevăzute şi sancţionate de art. 64 din O.U.G. 23/2008 modificată şi aprobată prin Legea 317/2009.   
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Articole electronice și accesorii de încălțăminte în valoare de 120.000 lei, confiscate în Portul Constanţa Sud Agigea

26 Jan 2018 433

Detectate pe direcţia localităţii Dumbrăveni, judeţul Constanţa Nouă persoane din Siria şi Irak, oprite la frontiera României cu Bulgaria

08 Dec 2017 1068

Doi cetăţeni turci, arestaţi preventiv pentru 30 de zile, la Constanța. Cercetaţi pentru călăuzirea a peste 60 de migranţi pe Marea Neagră

01 Dec 2017 1104

Bogdan Lupşe şi Andrei Benghea, premii individuale Garda de Coastă, pe primul loc la ediţia inaugurală a Cupei SNPPC

27 Nov 2017 1050

Poliţia din Constanţa, în doliu. A murit comisarul şef Florin Ciutacu, fost rugbyst

19 Oct 2017 3512

48 bărbați, 16 femei și 23 de copii, salvaţi de poliţiştii din Constanţa

03 Sep 2017 1892

ACS Frontiera Tomis Constanţa, sărbătorită pentru cei 45 de ani de viaţă Nicolae Dobre - „Să ne chemaţi şi la borna 100!“ (galerie foto+video)

21 Jul 2017 2145

Constanța. Soprana Daniela Vlădescu a interpretat Imnul Național al României la sărbătoarea echipei de oină Frontiera Tomis (galerie foto+video)

20 Jul 2017 1505

Constanţa. Cetăţeni irakieni prinşi la scurt timp după ce au trecut ilegal frontiera. Au fost ajutaţi de două călăuze bulgare (galerie foto)

07 Jul 2017 887

Constanţa. Garda de Coastă a participat la un exerciţiu comun româno-bulgar pe Marea Neagră

19 May 2017 1327

Bunuri în valoare de 1.020.000 de lei, confiscate în Portul Constanța Sud Agigea

03 May 2017 714

Atenţie ce piese cumpăraţi pentru maşini! Discuri de frână contrafăcute au fost confiscate

24 Feb 2017 1764

Piese auto, confiscate în Portul Constanţa

14 Feb 2017 797

Control într-un container sosit în Portul Constanţa Sud Agigea din China

10 Feb 2017 875

Cât costă întreţinerea frontierei de stat a României în zona de competenţă a Gărzii de Coastă (document)

21 Jan 2017 1158

Garda de Coastă Constanța Circulaţia autovehiculelor se desfăşoară doar prin PTF Vama Veche – Durankulak

11 Jan 2017 1263

Mii de parfumuri, susceptibile a fi contrafăcute, au fost confiscate în Portul Constanţa Sud Agigea

28 Dec 2016 1076

Mii de pachete ţigări susceptibile a fi contrafăcute, confiscate în Portul Constanţa Sud Agigea

13 Dec 2016 982

Sute de mii de pixuri, confiscate în Portul Constanţa Sud Agigea

07 Dec 2016 914

Garda de Coastă Constanţa, pârâtă la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (document)

23 Nov 2016 1129

Mii de produse cosmetice si sute de lenjerii de pat, confiscate în portul Constanța Sud Agigea

21 Nov 2016 968

S-a tras cu arma! Poliţist constănţean, lovit de maşină, în misiune! Şoferul fugar a luat 13 ani de puşcărie

16 Nov 2016 1049

Garda de Coastă Peste 400 litri de motorină confiscaţi la Cernavodă

08 Nov 2016 1407

Peste 5.000 de jucării contrafăcute, confiscate în Portul Constanţa

25 Oct 2016 1149

Mii de jucării, confiscate în Portul Constanţa

14 Oct 2016 831

Cizme de damă în valoare de 264.000 lei, confiscate în Portul Constanţa

07 Oct 2016 887

Ornamente de Crăciun nedeclarate, descoperite în Portul Constanța

19 Sep 2016 1057

Încălţăminte și jucării, susceptibile a fi contrafăcute, depistate în Portul Constanţa (galerie foto)

15 Sep 2016 607

Mii de jucării contrafăcute, confiscate în Portul Constanța Sud Agigea

25 Aug 2016 902

Trafic restricţionat temporar în vama Ostrov-Silistra

23 Aug 2016 1420

Voiau să iasă din țară cu un individ ascuns în portbagaj (galerie foto)

17 Aug 2016 833

Jucării și rechizite școlare contrafăcute, confiscate în Portul Constanța Sud-Agigea

11 Aug 2016 920

Tineri salvați de Garda de Coastă, cei trei pluteau în derivă

05 Aug 2016 1001

Zeci de kilograme de peşte confiscate de poliţiştii de frontieră tulceni

29 Jul 2016 803

Traficanți de migranți, prinși de Garda de Coastă. Sumele cerute ajungeau până la 6.000 de euro! (galerie foto + video)

20 Jul 2016 1028

Garda de Coastă caută muncitori calificați

17 Jul 2016 6073

ACS Frontiera Tomis Constanţa, reprezentanta Gărzii de Coastă, prezentă la cele două competiţii de oină ale verii

14 Jul 2016 777

Garda de Coastă cumpără anvelope de la o firmă de transport rutier. Cine e societatea norocoasă (document)

09 Jul 2016 2005

A plecat din Ucraina şi intenţiona să ajungă în America de Sud. A fost prins în România (video)

06 Jul 2016 885

Bărbat în derivă, salvat de Garda de Coastă (video)

05 Jul 2016 1878

Peste 500 de grile de radiator şi sigle auto, susceptibile a fi contrafăcute, descoperite la Constanţa

01 Jul 2016 1030

Zeci de mii de țigări de contrabandă au fost descoperite de poliţiştii de frontieră. Erau ascunse în ”role de hârtie” (galerie foto+video)

25 Jun 2016 2103

Calcan, redat mediului natural de către poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă

03 Jun 2016 1038

ASIROM va asigura nava MAI 0201 din cadrul Gărzii de Coastă (document)

01 Jun 2016 2298

Zeci de copii au fost salvaţi din apele Mării Egee de poliţiştii din Constanţa

20 May 2016 999

Laurențiu Costache s-a pensionat! Ionel Trușan este noul comandant al Gărzii de Coastă

13 May 2016 1924

Cum să devii poliţist de frontieră

13 May 2016 1019

Doi turci, arestaţi preventiv de Tribunalul Constanţa. Detalii din ancheta procurorilor!

22 Apr 2016 1022

Acțiune de amploare a Gărzii de Coastă. Un pescador confiscat şi doi marinari arestaţi preventiv

21 Apr 2016 1159

A slujit Garda de Coastă. A căutat droguri împreună cu poliţiştii de frontieră şi acum îşi caută stăpân

21 Apr 2016 4606